Strategia de dezvoltare a modelelor electrice a fost anunţată în 2007 sub numele "project i". Primele rezultate ale acestui proiect au fost două modele electrice într-o producţie de serie limitată, create cu scopul de a înţelege provocările pe care le aduce un astfel de sistem de producţie. Au fost prezentate două modele - MINI E şi BMW Active E, ambele dezvoltate pe baza unor modele deja existente, cu motor cu ardere internă.
BMW i

 Astăzi, 21 februarie, BMW anunţă noua gamă de modele electrice pentru producţia de serie, dezvoltate platforme şi concepte absolut noi: BMW i.

BMW i3, comunicat anterior ca Megacity Vehicle, va fi primul model electric BMW în producţia de serie, dedicat zonelor urbane.

BMW i8 este dezvoltat pe baza BMW Vision EfficientDynamics. Este un plug-in hybrid care îmbină performanţe de supercar cu un consum de compactă de oraş.

BMW i
Amândouă modelele se bazează pe conceptul de construcţie LifeDrive. Este vorba de un şasiu de aluminiu care încorporează propulsorul, în timp ce celula pentru combustibil este construită din fibră de carbon (carbon fibre-reinforced plastic – CFRP). Va fi prima dată când fibra de carbon va fi utilizată la scară largă pentru fabricarea automobilelor. Pentru aceasta, BMW Group a pus bazele SGL Group şi a iniţiat dezvoltarea unei noi fabrici de fibră de carbon în Statele Unite, Moses Lake, WA.

Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii