Furnizorul pentru industria auto creşte cifra de afaceri cu 23 %, la peste 7,3 miliarde de euro.
Rezultatul operaţional (EBIT) creşte la 634 milioane de euro / o marjă de 8,6 %.
Impactul costurilor cu materiile prime, în special cele pentru cauciucul natural, rămâne o provocare.
Venitul net a crescut cu 62%, ajungând la 368 milioane de euro, ca urmare a taxării.

Hanovra, 5 mai 2011. În primele trei luni ale anului 2011, concernul Continental a înregistrat cel mai bun trimestru de la achiziţionarea Siemens VDO, care a avut loc la sfârşitul anului 2007, atingând noi niveluri record ale cifrei de afaceri, rezultatului operaţional şi al profitului. "Cu începutul deosebit de bun din noul an, am pus bazele atingerii sigure a obiectivelor noastre anuale,, aşa cum se prezintă situaţia în momentul de faţă”, a declarat Dr. Elmar Degenhart, CEO al Concernului Continental, joi, la Hanovra. " De asemenea, pornim de la premisa că ne vom extinde investiţiile planificate în prezent, de 1,5 miliarde de euro pentru a putea asigura o evoluţie dinamică şi profitabilă. Totuşi, am dori să generăm lichidităţi suplimentare de cel puţin 500 de milioane de euro şi să ne menţinem gradul de îndatorare netă sub valoarea de 7 miliarde de euro până la sfârşitul anului.“

Furnizorul internaţional pentru industria auto şi-a mărit cifra de afaceri în primele trei luni ale anului 2011 cu 23% faţă de primul trimestru al anului precedent, la peste 7,3 miliarde de euro. Rezultatul operaţional (EBIT) a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 28 de procente, la aproximativ 634 milioane de euro şi marja însumează 8,6%, faţă de marja anului precedent de 8,2% . Rezultatul operaţional (EBIT) ajustat în mod special cu amortizări din achiziţii şi factori excepţionali însumează 734 de milioane de euro faţă de 607 milioane de euro, valoarea din perioada similară a anului precedent, cu o marjă aproape neschimbată,de 10% la un nivel e vânzări mai mare.
În primul trimestru al lui 2011, rezultatul la nivel de concern care este atribuibil acţionarilor a crescut cu 62% faţă de perioada similară a anului precedent, atingând 368 de milioane de euro. Acesta corespunde unui rezultat per acţiune de 1,84 euro, în comparaţie cu 1,14 euro din anul precedent. " Trebuie, însă subliniat că am reuşit să înregistrăm un impozit singular pe venit în valoare de 68,2 milioane de euro. Din această cauză a fost influenţată semnificativ cota de taxare, care în primul trimestru a fost de 17,2% şi astfel considerabil sub cota de aproximativ 35%, pe care ne aşteptăm să o înregistrăm pentru întregul an", a declarat Directorul Financiar al Concernului Continental, Wolfgang Schäfer.
De asemenea, Schäfer a subliniat că la 31 martie 2011 concernul dispunea de o rezervă de lichidităţi în valoare de aproximativ 3,9 miliarde de euro, din care circa 1,5 miliarde de euro în numerar şi aproximativ 2,4 miliarde de euro, linii de creditare neutilizate. Aceasta a permis concernului Continental o reducere a volumului de credite al VDO cu 500 de milioane de euro, la 6 miliarde de euro, în prezent, ca parte a modificărilor facilităţii de finanţare a VDO, făcute la începutul lunii aprilie.  Datoriile financiare nete au crescut uşor faţă de sfârşitul anului 2010, din cauza factorilor excepţionali, la de 7,6 miliarde de euro.Raportul dintre datoria financiară netă şi capitalul propriu se situa, la sfârşitul luni martie, la o valoare de 117 procente, aproximativ nemodificat faţă de sfârşitul anului 2010. "Estimăm, în continuare, o posibilă scădere a acestui raport la sfârşitul anului, sub 100 %, având ca obiectiv pe termen mediu atingerea unui procent de 70", a declarat Schäfer.
Degenhart a subliniat că societatea şi-a crescut numărul de angajaţi: „după înfiinţarea a aproximativ 14.000 de locuri de muncă la nivel mondial, în 2010, am adăugat în primul trimestru al acestui an încă 6.500 de locuri de muncă, din care peste 1.600 în Germania şi aproximativ 1.000 în China, unde numărul angajaţilor noştri creşte peste aşteptări. În total, în acest an vom crea şi mai multe mii de locuri de muncă la nivel mondial.”
De asemenea, Degenhart a accentuat şi faptul că atât Grupul Automotive, cât şi Grupul Rubber au contribuit la o dezvoltare sustenabilă a concernului. Grupul Automotivea înregistrat, în primul trimestru al lui 2011, o creştere a cifrei de afaceri de 20%, atingând 4,5 miliarde de euro faţă de perioada similară a anului precedent. EBIT-ul raportat a atins 257 milioane de euro, faţă de 182 milioane de euro, în anul precedent. Rubber Group a înregistrat la o cifră de afaceri de aproximativ 2,8 miliarde de euro, o creştere de 27 de procente. EBIT-ul raportat a crescut de la aproximativ 313 milioane de euro, în primul trimestru din 2010, la circa 393 milioane de euro, în T1 al anului 2011.  
Sursa: Continental Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii