Programul de stimulare a înnoirii parcului auto, primele statistici.
Opel Astra Classic III îşi demonstrează modernitatea, fiind cel mai bine vândut model Opel, urmat de Corsa.
Statisticile pozitive vin după creşterea înregistrată de Opel pe piaţa românească în 2010.
Bucureşti. Opel a înregistrat cea mai mare cotă de vânzări a unei mărci de import, cu 9,1% din totalul de 4.155 de automobile comercializate până acum în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2011. Cifrele au fost comunicate de APIA şi sintetizează volumele de vânzări de la debutul acestuia în 2011 până la finalul lunii aprilie.
Opel s-a clasat pe primul loc al vânzărilor maşinilor de import cu 378 de automobile, fiind urmat de Skoda (369 unităţi), Chevrolet (363 unităţi), Renault (355 unităţi) şi Volkswagen (304 unităţi). Cel mai bine vândut model Opel în prima parte a programului de casare este Opel Astra Classic III, urmat de Opel Corsa şi Opel Astra.
Astra Classic III şi-a dovedit încă o dată actualitatea: oferta Opel aduce în prim plan motorizarea 1.6 în 5 uşi, disponibilă în continuare de la 8.950 Euro cu TVA şi trei prime de casare. Dotările includ aer condiţionat, ESP, airbag-uri frontale şofer şi pasager şi airbag-uri laterale faţă, ABS, servodirecţie, volan îmbrăcat în piele, comenzi audio pe volan, proiectoare ceaţă.
Astra Classic III şi-a dovedit încă o dată actualitatea: oferta Opel aduce în prim plan motorizarea 1.6 în 5 uşi, disponibilă în continuare de la 8.950 Euro cu TVA şi trei prime de casare. Dotările includ aer condiţionat, ESP, airbag-uri frontale şofer şi pasager şi airbag-uri laterale faţă, ABS, servodirecţie, volan îmbrăcat în piele, comenzi audio pe volan, proiectoare ceaţă.
Opel propune în continuare modelul Corsa la 6.470 Euro cu TVA şi trei prime de casare, modelul fiind dotat cu opţiuni precum ABS, airbag șofer și pasager, servodirecţie, închidere centralizată, reglarea electrică a înălțimii farurilor, oglinzi retrovizoare acționate electric, avertizor sonor pentru faruri aprinse, faruri cu halogen, coloana volanului reglabilă pe doua direcții.
Programul de casare
Conform autorităţilor, obiectivul programului vizează diminuarea poluării prin scoaterea din uz a
autoturismelor vechi cu nivel de poluare ridicat. Prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2010 s-au casat 189.323 autoturisme uzate.
Opel în 2010: creştere de piaţă şi ascensiune în topul importatorilor
Primele rezultate ale programului de înnoinre a parcului auto urmează performanţelor de vânzări ale Opel în 2010. Cu peste 6700 de autovehicule înmatriculate, Opel şi-a depăşit realizările anului anterior şi a urcat un loc în clasamentul importatorilor.
Producătorul german a încheiat 2010 cu o cotă de piaţă de 6,5%, cu aproape două procente mai mult decât în anul 2009. Creşterea a adus şi urcarea până pe locul 4 în clasamentul importatorilor de pe piaţa românească.
Sursa: Opel Romania
0 comentarii