A doua generatie a acestui model care a revolutionat segmentul compact premium se pregateste pentru debutul pe piata din Romania in luna septembrie.
Pretul de pornire anuntat este de 20700 Euro fara TVA pentru versiunea 116i, cu putere de 100 kW/136 CP.
Prima generatie BMW Seria 1 s-a dovedit un success dosebit depasind deja 1 milion de unitati vandute dupa numai cinci ani de la intrarea in fabricatie. Noul model pastreaza toate valorile care au impus BMW in segmentul compact si ramane singurul model din aceasta clasa cu tractiune spate.
Desi este definit prin sportivitate si eficienta, noul model se prezinta semnificativ mai confortabil si mai spatios, cu un interior remarcabil si dotari exclusiviste.  BMW Seria 1 va ocupa inca o data o pozitie deosebita in cadrul segmentului sau printr-o combinatie unica intre tehnologiile de avangarda, eficienta, ergonomie si design.

Caroseria indrazneata cu cinci usi, cu spate curbat prezinta un design sportiv unic, cu proportiile elegante si suprafetele proeminente specifice BMW. Imagine tanara si vioaie adaptata unui model din clasa compact este completata de elementele de design care evidentiaza maturitatea si statutul premium ale noului BMW Seria 1.

In premiera absoluta pentru marca, BMW Sport Line si BMW Urban Line furnizeaza posibilitati suplimentare de personalizare prin utilizarea unor echipamente si a unor dotari exclusiviste de design interior si exterior. Aceste doua optiuni ofera doua identitati cu adevarat distincte noului model.

Inca o premiera importanta BMW - toate motoarele pe benzina si diesel din echiparea BMW Seria 1 dispun de noua tehnologie BMW TwinPower Turbo. Debuteaza o noua generatie de motoare pe benzina, cu capacitatea de 1,6 litri: BMW 116i cu putere de 100 kW/136 CP si BMW 118i ce dezvolta 125 kW/170 CP. 

Motoarele diesel de 2,0 litri au fost revizuite radical pentru o eficienta imbunatatita: BMW 116d  85 kW/116 CP, BMW 118d  105 kW/143 CP si BMW 120d 135 kW/184 CP.  Cu debutul prevazut pentru o data ulterioara, BMW 116d EfficientDynamics Edition, cu motor diesel de 1,6 litri care dezvolta 85 kW/116 CP,  va dispune de tehnologii suplimentare pentru economisirea combustibilului care vor mentine emisiile CO2, in ciclul de testare EU la numai 99 g/km.

Inca din primavara anului 2007 BMW Seria 1 scria istorie in ceea ce priveste eficienta – era primul model premium compact echipat standard pentru toata gama de motorizari cu Auto Start-Stop (modelele cu cutie manuala), recuperarea energiei de franare sau gestiunea inteligenta a sistemelor electrice din masina.

Noul BMW Seria 1 ramane lider de piata prin noile masuri BMW EfficientDynamics: primul automobil din lume in segmentul sau care dispune, optional, de transmisie automata cu opt trepte si functia Automatic Start-Stop atat pentru transmisia manuala, cat si cea automata. O alta premiera pentru marca este modul de condus ECO PRO, oferit standard.

Acesta poate fi selectat prin sistemul Dynamic Driving Control (alaturi de modurile Sport si Confort) si seteaza o serie de componente ale automobilului pentru eficienta suplimentara:  de la aerul conditionat sau incalzirea in scaune, pana la raspunsul acceleratiei. Cu toate acestea, masina isi pastreaza toata puterea de care dispune pentru un comportament sportiv marca BMW. De asemenea, ECO PRO vine si cu informatii extinse despre condusul economic afisate pe display-ul central iDrive si pe display-ul de bord.

Tractiunea spate, unica in segmentul compact are un impact important asupra agilitatii, directia de mare precizie nu este afectata de interferentele transmisiei, Suplimentar, distributia perfect echilibrata de mase specifica BMW, contribuie la un comportament dinamic unic.

Confortul a fost semnificativ imbunatatit si printr-o noua tehnologie a suspensiei cu punte fata cu brate in cruce, cu dubla legatura si punte spate cu sistem multibrat. Optional este disponibil sistemul Variable Sports Steering, in timp ce DSC Driving Stability Control (Control Dinamic al Stabilitatii) ce include DTC Dynamic Traction Control (Control Dinamic al Tractiunii) si diferential spate gestionat electronic se afla in dotarile standard.

Modificarile de caroserie au contribuit la spatiul interior si confort. Caroseria este mai lunga cu 85 milimetri, ampatament mai lung cu 30 milimetri, ecartament fata mai lat cu 51 milimetri si ecartament spate mai mare cu 72 milimetri (toate comparativ cu modelul anterior); inaltimea ramane neschimbata, dar o crestere a latimii cu 17 milimetri creeaza un interior mai spatios si un aspect mai sportiv.

In spate, spatiu pentru picioare marit cu 21 milimetri; portbagajul extins de la 330 la 360 litri; capacitatea portbagajului poate fi extinsa la un maxim de 1.200 litri prin rabatarea banchetei (optional, sunt disponibile scaune rabatabile in raport 40:20:40). Noul model vine cu o multitudine de compartimente de stocare, rafturi si suporturi de pahare in cockpit care imbunatatesc experienta de utilizare zilnica.

Interiorul de calitate este marcat de un cockpit orientat spre conducator, materiale si finisaje remarcabile. Disponibil optional, sistemul iDrive cu un display de inalta rezolutie si designul flatscreen exclusiv BMW.

BMW ConnectedDrive ofera selectie vasta si unica (pentru segmentul compact) a sistemelor optionale de asistare a conducatorului si a serviciilor de mobilitate. Asistare a fazei lungi (operarea automata a fazei lungi), faruri adaptive, asistare la parcare, camera pentru mers inapoi, Lane Departure Warning (avertizare la parasirea benzii), Collision Warning (avertizare de coliziune), tempomat cu functie de franare, informare privind limita de viteza pe tronsonul de drum.

BMW Seria 1 a fost primul model compact din Romania care dispunea de functii internet prin conectarea telefonului mobil al utilizatorului. Alaturi de web radio, aplicatii Facebook si Twitter sau Last Mile Navigation, noul model va dispune de functionalitati extinse pentru internet.

Versiuni:

BMW 118i: motor pe benzina, cu patru cilindri dispusi in linie, cu pachetul de tehnologie BMW TwinPower Turbo, care consta din turbocompresor cu elice dubla, High Precision Injection, VALVETRONIC si gestiune variabila a supapelor Double-VANOS; capacitate: 1.598 cmc, putere: 125 kW/170 CP la 4.800 rpm, cuplu maxim: 250 Nm pe un interval al turatiilor intre 1.500 si 4.500 rpm, acceleratie [0-100 km/h]: 7,4 secunde, viteza maxima: 225 km/h, consum de combustibil in ciclu mixt*: 5,8-5,9 litri/100 kilometri, emisii CO2*: 134-137 g/km, standard de emisii: EU5.

BMW 116i: motor pe benzina, cu patru cilindri dispusi in linie, cu pachetul de tehnologie BMW TwinPower Turbo, care consta din turbocompresor cu elice dubla, High Precision Injection, VALVETRONIC si gestiune variabila a supapelor Double-VANOS; capacitate: 1.598 cmc, putere: 100 kW/136 CP la 4.400 rpm, cuplu maxim: 220 Nm pe un interval al turatiilor intre 1.350 si 4.300 rpm, acceleratie [0-100 km/h]: 8,5 secunde, viteza maxima: 210 km/h, consum de combustibil in ciclu mixt*: 5,5-5,7 litri/100 kilometri, emisii CO2*: 129-132 g/km, standarde de emisii: EU5.

BMW 120d: motor diesel, cu patru cilindri dispusi in linie, cu pachetul de tehnologie BMW TwinPower Turbo, care consta din turbocompresor cu geometrie variabila, injectie directa common-rail cu supape magnetice (presiune maxima a injectiei: 1.800 bar), capacitate: 1.955 cmc, putere: 135 kW/184 CP la 4.000 rpm, cuplu maxim: 380 Nm pe un interval al turatiilor intre 1.750 si 2.750 rpm, acceleratie [0-100 km/h]: 7,2 secunde, viteza maxima: 228 km/h, consum de combustibil in ciclu mixt*: 4,5-4,6 litri/100 kilometri, emisii CO2*: 119-122 g/km, standard de emisii: EU5.

BMW 118d: motor diesel, cu patru cilindri dispusi in linie, cu pachetul de tehnologie BMW TwinPower Turbo, care consta din turbocompresor cu geometrie variabila, injectie directa common-rail cu supape magnetice (presiune maxima a injectiei: 1.600 bar), capacitate: 1.955 cmc, putere: 105 kW/143 CP la 4.000 rpm, cuplu maxim: 320 Nm pe un interval al turatiilor intre 1.750 si 2.500 rpm, acceleratie [0-100 km/h]: 8,9 secunde, viteza maxima: 212 km/h, consum de combustibil in ciclu mixt*: 4,4-4,5 litri/100 kilometri, emisii CO2*: 115-118 g/km, standard de emisii: EU5.

BMW 116d: motor diesel, cu patru cilindri dispusi in linie, cu pachetul de tehnologie BMW TwinPower Turbo, care consta din turbocompresor cu geometrie variabila, injectie directa common-rail cu supape magnetice (presiune maxima a injectiei: 1.600 bar), capacitate: 1.955 cmc, putere: 85 kW/116 CP la 4.000 rpm, cuplu maxim: 260 Nm pe un interval al turatiilor intre 1.750 si 2.500 rpm, acceleratie [0-100 km/h]: 10,3 secunde, viteza maxima: 200 km/h, consum de combustibil in ciclu mixt*: 4,3-4,5 litri/100 kilometri, emisii CO2*: 114-117 g/km, standard de emisii: EU5.

* Date din testele UE, diferentele apar din cauza pneurilor cu care sunt echipate automobilele.

Premiera de personalizare - BMW Sport Line si BMW Urban Line

Noile game exclusiviste de echipare interioara si exterioara BMW Sport Line si BMW Urban Line contribuie la o prezentare cat mai avantajoasa a fatetelor dinamice si high-tech ale noului BMW Seria 1.

Componentele pachetelor BMW Lines urmaresc pana in cele mai mici detalii crearea unui impact vizual puternic. Sunt disponibile insa si alte dotari de personalizare individual care includ piele sau tapiterie din stofa, insertii de material special sau jante din aliaj. In total sunt disponibile 8 tipuri de culori exterioare, din care 5 sunt metalizate.

BMW Sport Line include scaune sport cu huse speciale, volan sport imbracat in piele cu cusaturi rosii contrastante, cotiere reglabile, echipare interioare de culoare neagra in nuanta lucioasa si benzi de accentuare in nuanta coral mat. Instrumentele au design specific pentru numere si scale pentru un caracter cu adevarat unic. Luminile ambientale consola centrala si iluminarea podelei pot fi schimbate intre alb si portocaliu - exclusiv la BMW Sport Line. Cheia noului model vine, de asemenea, cu elemente de design in culoarea rosie.

Alte dotari din pachetul BMW Sport Line includ jante din aliaj, de 16 toli, cu design in stea al spitelor, echipare de culoare neagra pentru capatul tevii de esapament, finisaje pentru pragurile usilor pe care este inscriptionat "BMW Sport". Grila dubla a radiatorului cu design special, contururile prizelor de aer laterale si echipamentele barei spate sunt finisate in negru. Optiunile suplimentare includ carcase ale retrovizoarelor negre si jante din aluminiu, de 17 toli, finisate in doua tonuri de culoare.

BMW Urban Line include scaune cu anumite combinatii de piele sau stofa, volan sport imbracat in piele, cotiere reglabile si echipare interioara cu elemente din material special in nuante de alb sau negru cu benzi de accentuare de culoare argintiu mat. Ies in evidenta luminile LED ambientale care pot fi schimbate din portocaliu in albastru. O sursa suplimentara de lumina aflata in montantul B sporeste efectul de iluminare.

Exteriorul distinctiv include jante din aliaj, de 16 toli, cu design V al spitelor sau jante de 17 toli, de culoare alba, dar si echiparea alba pentru bara spate. Accentele suplimentare de design pentru partea frontala includ grila dubla a radiatorului cu design special vopsita in alb. Contururile prizelor laterale sunt vopsite in aceeasi culoare ca si automobilul, iar pachetul BMW Urban Line include si finisari pentru pragurile usilor inscriptionate "BMW Urban". Optional sunt disponibile si carcase de culoare alba pentru retrovizoare. Cheia noului model vine, de asemenea, cu elemente de design in culoarea alba.

Noua generatie de motoare pe benzina: furnizare dinamica a puterii si eficienta remarcabila gratie tehnologiei BMW TwinPower Turbo.

Noul BMW Seria 1 va fi disponibil la lansare in doua variante de motoare pe benzina cu patru cilindri de ultima generatie si cu trei versiuni diesel cu patru cilindri care au fost supuse unei revizuiri radicale.

Motorul pe benzina de 1,6 litri isi face debutul in echiparea modelelor BMW 116i si BMW 118i si foloseste tehnologia BMW TwinPower Turbo care consta dintr-un turbocompresor Twin Scroll, High Precision Injection, gestiune variabila a supapelor VALVETRONIC si control variabil al axului cu came Double-VANOS.

Acest design se bazeaza pe cel al motorului cu sase cilindri (225 kW/306 CP) si cu BMW TwinPower Turbo - premiat in nenumarate randuri cu titlul Engine of The Year. Ca si acel propulsor, noul motor cu patru cilindri dispune de strategia de design EfficientDynamics propusa de BMW al carei obiectiv este sporirea continua a placerii condusului, in timp ce consumul de combustibil si emisiile se reduc constant.

Prin folosirea unui turbocompresor, la acelasi nivel de performanta se reduce capacitatea motorului si implicit masa propulsorului cu un impact pozitiv asupra consumului si a agilitatii modelului. Setul de tehnologii extinse Valvetronic si VANOS reduce dezavantajele clasice ale turbocompresorului pentru un comportament excelent la orice turatie.
Motoarele turbo au marcat un moment de istorie important pentru marca. Printre cele mai importante se afla BMW 2002 turbo. Lansat in 1973 cu un motor cu patru cilindri (125 kW/170 CP), a fost primul automobil de serie din Europa care era echipat cu turbocompresor, devenind un reper pentru automobilele compacte si super-performante.

Un alt moment este 1983, cand primul motor turbo care a castigat Campionatul Mondial de Formula 1 a fost cel al BMW care echipa monopostul Brabham pilotat de Nelson Piquet. Propulsorul, realizat de celebrul inginer BMW Paul Roche, avea o capacitate de numai 1,5 litri dar dezvolta peste 600 CP.

Sistemul turbo-alimentare modern al noului BMW Seria 1 utilizeaza principiul care presupune o singura turbina alimentata separat de la doua seturi de cilindri. Aceasta tehnologie permite o utilizare mai eficienta a presiunii de evacuare pentru antrenarea turbocompresorului, astfel incat, intr-o maniera tipica BMW, motorul reactioneaza instantaneu la orice miscare a acceleratiei. Puterea este si ea sporita prin controlul variabil al supapelor VALVETRONIC, si de sistemul cu doua axe cu came Double-VANOS.

Tehnologia VALVETRONIC, patentata de BMW, regleaza continuu deschiderea supapelor de admisie pentru un amestec optim de aer imbunatatind astfel eficienta motorului. Un control si mai bun al amestecului de combustie este realizat si prin tehnologia High Precision Injection.

Furnizarea combustibilului este reglata cu precizie de injectoarele cu supape magnetice cu o presiune maxima de injectie de 200 bar, pozitionate central, intre supape si in imediata vecinatate a bujiilor pentru un proces de ardere cat mai completa.

Motorul cu patru cilindri de la noul BMW 118i, care are carterul integral din aluminiu, atinge o putere maxima de 125 kW/170 CP la 4,800 rpm, iar varful curbei de cuplu, situat la 250 Nm, este disponibil intre 1.500 si 4.500 rpm. Cu un raspuns exceptional, motorul accelereaza automobilul de la 0 la 100 km/h in 7,4 secunde, in timp ce viteza maxima este de 225 km/h.

Eficienta imbunatatita este reflectata de consumul de combustibil in regim mixt - 5,8-5,9 litri per 100 kilometri - si de nivelul emisiilor CO2 - 134-137 grame per kilometru (date din testele UE, diferentele fiind cauzate de pneurile diferite cu care sunt echipate masinile).

Motorul cu patru cilindri al noului BMW 116i furnizeaza o dinamica imbunatatita semnificativ comparativ cu generatia anterioara. Puterea maxima este de 100 kW/136 CP la 4.400 rpm, iar cuplul maxim atins - 220 Nm - este disponibil intre 1.350 si 4.300 rpm.

Automobilul are nevoie de 8,5 secunde pentru a atinge 100 km/h cu start de pe loc, iar viteza maxima este de 210 km/h. Consumul de combustibil al noului BMW 116i, in regim mixt, variaza intre 5,5 si 5,7 litri per 100 kilometri, iar emisiile CO2 intre 129 si 132 grame per kilometru.

Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii