Bucureşti, 6 iulie 2011 – În perioada 1-3 iulie a avut loc cea de-a treia întâlnire naţională a membrilor Club Mazda. La adunarea de la Rânca, din judeţul Gorj, au fost prezente 31 de modele Mazda printre care Mazda2, Mazda3, Mazda3 MPS, SUV-ul CX-7, Mazda5, Mazda6 precum şi două reprezentante din generaţii diferite ale celui mai vândut roadster din toate timpurile, Mazda MX-5. 

Participanţii, veniţi din Iaşi, Constanţa, Timişoara, Buzău, Vrancea, Bucureşti, Dolj sau Ialomiţa au parcus un traseu pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, cu  o altitudine maximă de 2145 m, au luat parte la şedinte foto şi au schimbat impresii despre modelele Mazda preferate.

„A fost o întâlnire la înălţime din toate punctele de vedere. Ne bucurăm că am avut prezenţi colegi din toate colţurile tării, iar pe viitor ne dorim ca din ce în ce mai mulţi posesori de Mazda să se alăture clubului şi să participe la întâlnirile anuale. Primul pas este o vizită pe forum.clubmazda.ro”, a declarat Codrin Mihăilescu, reprezentant Club Mazda.

Prezenţa Mazda a fost asigurată de un reprezentant al constructorului şi de partenerii Arian şi BDT Cars, cu puncte de lucru în Bucureşti şi în Braşov. Compania s-a asigurat că participanţii vor pleca acasă şi cu materiale personalizate care să completeze amitirile frumoase de la Rânca.
 
„Nu poate decât să ne bucure interesul arătat de posesorii Mazda faţă de maşinile lor. Acest lucru înseamnă că valorile pe care Mazda încearcă să le trasmită prin modelelel sale se regăsesc şi în rândul fiecărui membru al clubului. Apreciem dedicarea acestora şi îi asigurăm de susţinerea Mazda şi pe viitor”, a declarat Dragoş Grapinoiu, Marketing Manager Mazda.

Sursa: Mazda Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii