Furnizorul pentru industria de automobile estimează pentru acest an o cifră de afaceri de cel puţin 29,5 miliarde euro.
Obiectivul pentru o marjă a profitului operaţional de 10 procente.
Cheltuielile Grupului Rubber cu materia primă sunt estimate la 850 de milioane euro.
Cifra de afaceri pe primul semestru a crescut la 14,9 miliarde euro, iar rezultatul net cu 96 procente la 683 milioane euro.Datoriile financiare nete s-au redus la 7,1 miliarde euro.
Hanovra, 29 iulie 2011. Continental, furnizorul internaţional pentru industria de automobile, creşte estimările legate de cifra de afaceri şi profitul operaţional (EBIT) pentru acest an, datorită unui prim semestru foarte bun, în care s-au obţinut rate de creştere de 10 procente pentru vânzări şi EBIT. „Am estimat iniţial o cifră de afaceri de peste 28,5 miliarde de euro, dar acum revizuim aceste estimări la 29,5 miliarde de euro. De asemenea, dorim să atingem o marjă ajustată a profitului operaţional de aproximativ 10 procente, rezultat care l-ar depăşi pe cel din 2010 de 9,7 procente“, a explicat Dr. Elmar Degenhart, preşedintele consiliului de administraţie Continental, cu ocazia prezentării rezultatelor financiare pentru prima jumătate a lui 2011, adăugând că: „În acest moment nu există motive care să ne sugereze că rezultatele pentru a doua jumatate a acestui an ar putea fi mai slabe decât cele din primul semestru.”
Cu toate că preţul cauciucului natural este în uşoară scădere, cheltuielile Grupului Rubber cu materia primă pentru 2011 ar urma sa fie de aproximativ 850 milioane euro. Unul dintre motive este şi creşterea bruscă a preţului cauciucului sintetic, în parte cauzată de catastrofa naturală din Japonia. Această evoluţie va afecta în special rezultatele din al doilea semestru al diviziei de anvelope pentru automobile şi ContiTech.
Cifra de afaceri a concernului Continental a crescut în primul semestru cu 17,6 procente la 14,9 miliarde euro, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Furnizorul pentru industria de automobile a obţinut un profit operaţional (EBIT) de 1,3 miliarde euro, o creştere de 270 milioane euro sau 26,7 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Marja profitului operaţional este de 8,6 procente, anul trecut aceasta fiind de 8,0 procente.
Profitul operaţional (EBIT) ajustat înainte de amortizările cauzate de achiziţii şi factori excepţionali, a crescut la 1,5 miliarde euro. Aceasta corespunde unei creşteri de 174 milioane euro sau 13,3 procente la o marjă ajustată a profitului operaţional de 10 procente. Profitul net atribuibil acţionarilor companiei mamă a crescut în primele şase luni ale acestui an cu 96 procente la 683 milioane euro. Rezultatul pe acţiune a crescut la 3,42 euro de la 1,74 euro în aceeaşi perioadă a anului precedent. La finele primului semestru al acestui an, la Continental lucrau 159.116 angajaţi, cu10.888 mai mulţi angajaţi decât la sfârşitul anului 2010.
Wolfgang Schäfer, directorul financiar al Continental, a subliniat reuşita concernul de a reduce în continuare datoriile financiare nete, în primele şase luni ale acestui an. „După primul semestru suntem şi mai încrezători că putem atinge obiectivele stabilite pentru 2011, confirmăm că am stabilit obiectivul pentru gradul de îndatorare la 70 procente, ţintă pe care o menţinem şi pe termen mediu”, a explicat Schäfer. „Acest lucru rezultă şi din îmbunătăţirea evaluării bonităţii noastre de către agenţia de rating Standard & Poor’s. Suntem pe drumul cel bun pentru a îndeplini până la sfârşitul anului 2012 la nivelul companiei condiţiile de încadrare în categoria „Investment Grade”. Pentru acest an dorim să obţinem un flux financiar disponibil de peste 500 milioane euro şi să scădem datoriile financiare nete sub 7 miliarde euro. Evoluţia operaţională bună ne face să fim încrezători că vom atinge în exerciţiul financiar prezent un câştig din capitalul investit de 15 procente.”
Schäfer subliniază faptul că la 30 iunie 2011 Continental dispune de rezerve de lichidităţi de 3,9 miliarde euro, dintre care 1,6 miliarde de euro lichidităţi şi echivalent, iar 2,3 miliarde de euro acces la linii de credit.
Grupurile Automotive şi Rubber au contribuit la creşterea cifrei de afaceri. Vânzările Grupului Automotive au crescut în primele şase luni cu 15 procente, comparativ cu semestrul anterior, la aproximativ 9,1 miliarde de euro. Grupul a raportat un profit operaţional de 503 milioane de euro, comparativ cu 361 milioane de euro în semestrul întâi din 2010. Având o creştere de 21 de procente, Grupul Rubber a obţinut o cifră de afaceri de 5,8 miliarde euro şi a raportat un profit operaţional de 797 milioane de euro, comparativ cu 691 milioane de euro în anul precedent, în ciuda cheltuielilor cu materia primă, care au fost în acest semestru de 532 milioane de euro.
„Datorită identificării unor oportunităţi favorabile privind cererea pentru produsele noastre, am decis sa creştem investiţiile”, a explicat Degenhart, concluzionând: „Aşa cum am anunţat în primul trimestru, vom investi anul acesta până la 1,8 miliarde de euro, creând astfel premisele pentru a rămâne în continuare în top.”
Sursa: Continental Romania
0 comentarii