Noul model Malibu debutează pe piaţa europeana.
Conceptele Miray şi Colorado Rally evidenţiază competenţele desăvârşite în materie de design ale companiei  Chevrolet.
Modelul Aveo notchback echipat cu motorul turbo-diesel cu o capacitate de 1,3 litri este cel mai economic sedan de pe piaţa europeană, cu un consum de 3,7 litri / 100 km.
Corvette Centennial Edition va fi expusă în cadrul salonului.
Premiatul model Chevrolet Volt disponibil pentru test drive. 
Aniversarea a 100 de ani ai companiei Chevrolet.

Anul în care compania Chevrolet îşi aniversează centenarul a fost până acum plin de veşti pozitive, inovații şi realizări de excepţie, demne de a fi sărbătorite. A patra companie producătoare de autovehicule din lume este în plină ascensiune, iar acest dinamism va fi reflectat de standul Chevrolet din Hala 9, de la cea de-a 64-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt. 

„La ediţia din 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt, Chevrolet va prezenta o perspectivă echilibrată asupra direcţiei în care se îndreptă marca. Aşteptăm cu mare interes cel mai mare salon auto de pe continent, având două modele pregătite pentru producţia de serie, prezentate în premieră în Europa şi două concepte avangardiste ce urmează a fi expuse”, declară Wayne Brannon, Preşedinte şi Director Executiv al Chevrolet Europe. 

Dintre autovehiculele ce vor fi expuse, patru modele merită o atenţie deosebită: ultima versiune a modelului Malibu, noua navă amiral a companiei Chevrolet pe piaţa europeană, care îi va permite să îşi mărească cota de piață în segmentul autovehiculelor din clasa medie. Modelul Malibu va fi pus în vânzare începând de anul viitor. Între timp, în această toamnă va fi lansată versiunea de motorizare turbo-diesel de 1,3 litri, foarte eficientă, a sportivului Aveo. Deşi nu vor fi puse în vânzare în viitorul apropiat, conceptele Miray şi Colorado Rally reprezintă o nouă viziune în materie de design, interpretând în mod creativ caracteristicile tipice mărcii Chevrolet. 

Mult anticipata generaţie a cincea a modelului Camaro şi modelul Corvette Centennial Edition subliniază accentul pe care compania îl pune pe pasiune şi performanţă. În plus, pasionaţii curselor auto vor avea ocazia de a vedea modelul Corvette care a câştigat cursa de la Le Mans la clasa GTE în luna iunie a acestui an.   

Modelul Malibu, noua navă amiral a companiei Chevrolet în Europa 
Noul model Malibu va aduce o valoare dovedită şi o imagine  premium  în segmentul autovehiculelor de clasă medie din Europa. Cu un coeficient aerodinamic apropiat de valoarea 0,28 a modelului Volt, noua navă amiral a companiei Chevrolet în Europa va fi unul dintre cele mai eficiente modele din punct de vedere aerodinamic din întreaga gamă de autovehicule. 

Ampatamentul de 2.737 mm şi ecartamentul de 1.577 mm îi conferă modelului Malibu o alură atletică şi un habitaclu spaţios. Structura solidă a caroseriei cu un înalt grad de rigiditate permite o reglare precisă şi un control dinamic al autovehiculului, acestea fiind cheia ce stă la baza caracteristicilor excelente de manevrabilitate si rulare ale modelului.  

Interiorul modelului Malibu este caracterizat printr-un design complet nou cu post de conducere dublu, fiind creat astfel un mediu primitor, spaţios şi confortabil. Rafinamentul spaţiului interior este completat de inserţiile de metal sau crom, de iluminarea ambientală subtilă de-a lungul panoului de instrumente și în spaţiile de depozitare, precum şi de cusăturile contrastante ale tapițeriei. 

Clienţii vor avea posibilitatea de a alege între două variante de motorizări economice și puternice, cu 4 cilindri, pe benzină sau diesel, cu o capacitate de 2 litri şi o putere de 164 CP, respectiv de 2,4 litri cu o putere de 169 CP. Noul model Malibu va fi disponibil pe piaţa europeană atât cu transmisie manuală, cât şi automată, începând cu 2012.  

Motorul turbo-diesel de 1,3 litri pentru modelul Aveo: cuplu mai mare, emisii mai mici 
Noul model Chevrolet Aveo dispune de un nou design exterior impunător, un şasiu proiectat recent pentru o manevrabilitate şi o ţinută de drum excelente, precum şi de un interior practic şi inteligent.

Lansat în primăvara acestui an, noul Aveo este echipat standard cu control electronic al stabilităţii ce include si asistenţă la pornirea în rampă şi dispune de o gamă îmbunătăţită de motoare cu un consum redus de carburant şi emisii reduse. 

Începând cu toamna acestui an, un motor turbo-diesel cu capacitate de 1,3 litri şi funcţie start/stop va completa gama motoarelor pe benzină de 1,2, 1,4 si 1,6 litri care sunt deja disponibile pentru noul model Aveo. Varianta Eco dezvoltă 95 CP şi consumă doar 3,6 litri/100 km în ciclu combinat, în timp ce variantele de 75 şi 95 CP consumă 3,7, respectiv 4,1 litri /100 km. De fapt, atrăgătorul Aveo sedan, echipat cu motorul turbo-diesel de 1,3 litri cu putere de 75 CP, va fi cel mai economic model cu patru uși din Europa. 

Toate cele trei variante ale motorului turbo-diesel de 1,3 litri respectă prevederile standardului Euro5 şi sunt echipate cu un catalizator de oxidare montat aproape de galeria de evacuare, precum şi cu un filtru de particule. Varianta Eco de 95 CP emite numai 95 g de CO2 pe kilometru, în timp ce varianta de 75 CP produce 97 g de CO2/km. 

Toate cele trei variante de motorizare ating puterea maximă la o turaţie de 4000 rpm. Varianta de 75 CP şi cea Eco a motorului turbo-diesel de 1,3 litri generează un cuplu maxim de 190 Nm, în timp ce varianta standard de 95 CP atinge un cuplu de 210 Nm la o turaţie de 1.750 rpm.  

Conceptul Colorado Rally are o alură puternică 
Camionetele au jucat un rol crucial de-a lungul istoriei mărcii Chevrolet. Având ca temă de inspiraţie aventura, conceptul Colorado Rally vopsit cu un strat triplu de vopsea de culoare alb sidefat presărat cu particule aurii, este o reprezentare autentică a modului în care ar putea arata o variantă de raliu a acestui model. Numeroase caracteristici evidenţiază abilitățile sale off-road. 

„Conceptul Colorado Rally prezintă ADN-ul Chevrolet transpus într-o versiune off-road. În etapa de dezvoltare a acestui autovehicul am efectuat cercetări ample în domeniul sporturilor cu motor off-road. Fiecare reper a fost îndelung studiat pentru a fi autentic și  a fost proiectat din perspectiva participării la raliurile off-road, cunoscute și ca raliuri cross-country” a declarat Carlos Barba, directorul Centrului de Design Sud-american al GM. 

Conceptul Colorado Rally este propulsat de motor turbo-diesel cu o capacitate de 2,8 litri şi este echipat cu amortizoare Fox Racing Shox (cu o cursă de 140 mm) şi o suspensie ce permite ajustarea gărzii la sol (cu până la 50 mm). Jantele sale de 18 inch sunt prelucrate dintr-o singură bucată de aluminiu şi sunt echipate cu pneuri pentru teren noroios. 

În bara de protecție fată şi spate a autovehiculului sunt amplasate două troliuri cu o putere de 5,5 CP fiecare, care dispun de un cablu aeronautic cu o lungime de 23.000 mm şi care au o capacitate de tractare de patru tone metrice. Alte dotări exterioare includ două cârlige de remorcare amplasate în partea din faţă, respectiv din spate a camionetei, geamuri din plexiglas ca ale autovehiculelor de raliu şi o bară anti-răsturnare de culoarea cărbunelui. 

La interior, mai multe sisteme oferă siguranţă şi confort. Un sistem cu aer comprimat curăţă rapid habitaclul după ce autovehiculul intră într-un nor de praf, în timp ce un buton amplasat pe consola centrală porneşte motorul, iar în caz de urgenţă deconectează fiecare sistem al autovehiculului. 

Conceptul avangardist Miray 
Prezentat în premieră publicului larg la Salonul Auto de la Seul în luna martie a acestui an, conceptul Chevrolet Miray roadster (denumirea înseamnă „viitor” în limba coreeană) oferă o interpretare nouă a elementelor de design tipice mărcii Chevrolet şi în acelaşi timp aduce un omagiu tradiţiei autovehiculelor sport. 

Miray are un fuzelaj aerodinamic care aminteşte de avioanele de vânătoare moderne, partea  laterală a caroseriei având o formă de pană şi fiind realizată fibră de carbon şi material plastic armat cu fibre de carbon (CFRP). Grila radiatorului împărţită în două zone este flancată de faruri cu tehnologie LED cu lămpi diurne noi reprezentative. La interior, designerii au adoptat o nouă abordare în afişarea informaţiilor, acestea fiind retroproiectate pe panoul de instrumente.  

Miray este propulsat de un sistem mid-electric amplasat în mare parte sub scaunul şoferului şi în spatele acestuia, care a fost proiectat pentru o performanţă maximă şi un consum redus de carburant. Cele două motoare electrice de 15 kW montate în partea din faţă sunt alimentate de o baterie litiu-ion cu o capacitate de 1,6 kWh, care sunt încărcate cu energia recuperată în timpul frânării regenerative.  

Cele două motoare electrice sunt completate de un motor de 1,5 litri cu patru cilindri, supraalimentat, amplasat în spatele postului de conducere, asigurând astfel performanţa autovehiculului. 

Ambasadori mândri ai gamei Chevrolet de autovehicule de curse şi de performanţă 
Fanii curselor auto vor fi încântaţi să vadă modelul Corvette C6.R cu numărul 73 împreună cu echipajul care a câştigat cursa de 24 de ore de la Le Mans din anul 2011 la categoria GTE Pro. De asemenea, în acest an echipa Chevrolet de la Campionatul Mondial de Turisme (WTCC) a înregistrat un imens succes, piloţii Rob Huff, Alain Menu şi Yvan Muller dominând competiţia. 

Un autovehicul de prezentare WTCC Cruze va fi expus la Frankfurt, alături de ediţia specială Corvette Centennial Edition, proiectată pentru a sărbători centenarul mărcii Chevrolet. Modelul este vopsit în culoarea Carbon Flash metalizat, cu elemente grafice de culoare negru-satinat și este echipat cu jante speciale Centennial Satin Black şi etriere de culoare roşie. 

În zilele dedicate presei, la standul Chevrolet va fi asamblat un motor veritabil al modelului Corvette, în cadrul evenimentului ce va purta denumirea Corvette Engine Build Experience. Acest program unic este, de asemenea, oferit clienţilor care achiziţionează un model Corvette ZR1 sau Z06, oferindu-le posibilitatea de a-și personaliza propriul autovehicul. Contra unei sume de 4.027 de euro (fără TVA, transport şi cazare incluse), acestora li se oferă posibilitatea unică de a construi motorul propriului model Corvette, în cadrul prestigiosului GM Performance Build Center, amplasat lângă oraşul Detroit, statul Michigan. 

Alături de modelul aniversar Corvette Centennial Edition, un fotomodel va prezenta creaţia vestimentară câştigătoare a ediţiei 2011 a concursului paneuropean de artă aplicată pentru studenţi, sponsorizat de către Chevrolet. Ca cerinţă pentru competiţia Young Creative Chevrolet (YCC) din acest an, creatorilor de moda participanţi li s-a cerut să se inspire din moda anului 1911 şi să reinventeze stilul acelei perioade pentru a-l adapta prezentului.

Rochia neagră creată de Lubica de la FA STU Bratislava, Slovacia, integrează şi reinterpretează mai multe elemente de design din perioada anului 1911.  

100 de ani de Chevrolet: sărbătorim trecutul, inspirăm viitorul 
Vizitatorii Salonului Auto de la Frankfurt ediţia 2011 vor putea să vadă şi să testeze premiatul model Chevrolet Volt. Având una dintre cele mai aerodinamice forme dintre modelele mărcii şi o autonomie extinsă inovatoare, modelul Volt reprezintă deja un reper important în istoria mărcii Chevrolet şi, fireşte, a automobilului. 

Metaforic vorbind, modelul Volt navighează pe creasta unui val de inovaţii ce îşi au originea într-o era demult apusă. Istoria Chevrolet a început în anul 1900, când Luis Chevrolet, un emigrant elveţian, s-a decis să se îmbarce la bordul unui vapor către Canada. Unsprezece ani mai târziu, el a fondat, împreună cu William Durant, Chevrolet Motor Company în oraşul Detroit, Michigan.

Pasiunea lui de a conduce, precum şi optimismul său continuă să inspire compania pe măsură ce aceasta intră în secolul 21. 

Compania Chevrolet îmbrăţişează pe deplin schimbarea şi clienţii care vizitează un showroom european nu vor găsi un model care să fie mai vechi de doi ani. Până la sfârşitul acestui an, Chevrolet va lansa şapte modele noi, toate contribuind la creşterea prezenţei mărcii pe piaţa europeană. 

În lume, la fiecare şapte secunde este vândut un autovehicul Chevrolet. Astfel, compania priveşte cu optimism către un nou secol în care vor fi produse autovehicule excelente, practice şi fiabile, cu un design memorabil, care vor aduce valoare clienţilor săi.  

Sursa: Chevrolet Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii