Salou, 23 octombrie 2011. Încă o dată, MINI WRC Team a avut motive de sărbătoare la finalul Raliului RACC - Raliul Spaniei. Pe lângă faptul că echipajele Dani Sordo (Spania) - Carlos del Barrio (Spania) şi Kris Meeke (Marea Britanie) - Paul Nagle (Irlanda) au încheiat pe locurile al patrulea, respectiv al cincilea, cele două MINI John Cooper Works WRC au ocupat primele două poziţii în clasamentul Power Stage. În timp ce raliul a fost cel de casă pentru Sordo, a fost rândul lui Meeke să culeagă laurii şi să acumuleze trei puncte suplimentare pentru faptul că a fost cel mai rapid în ultima probă specială a competiţiei. Acesta a fost primul scratch în Campionatul Mondial pentru pilotul nord-irlandez şi, mai mult, au fost primele puncte câştigate de acesta în clasamentul competiţiei supreme.

La realizarea acestui rezultat a contribuit şi alegerea inspirată a pneurilor la startul zilei. Previziunile meteo ale echipei arătau că sunt aşteptate averse spre finalul zilei, dar piloţii au ales să ignore ceea ce au făcut celelalte echipe oficiale şi au optat pentru pneurile Michelin potrivite. După parcul de asistenţă din Salou, de la mijlocul zilei, cele două maşini au fost echipate cu pneuri de compoziţie moale pe partea dreaptă, de compoziţie dură pe partea stângă şi de compoziţie soft pentru cauciucurile de rezervă. Pe probele speciale lungi, desfăşurate pe asfalt uscat, alegerea s-a dovedit dificilă pentru piloţi, dar previziunea de ploaie s-a adeverit în momentul în care primele maşini au sosit la startul specialei de încheiere, Coll de la Teixeta. Acest lucru s-a dovedit vital şi Meeke a reuşit cel mai bun timp, Sordo a fost al doilea, în timp ce Daniel Oliveira - pilot al unui MINI de client - a încheiat al patrulea. Locul al treilea a fost ocupat de Sébastien Loeb (Franţa), care astfel a adus titlul constructorilor în palmaresul Citroën:

Dave Wilcock, director tehnic:
"Categoric, am început ziua cu obiectivul de a ne păstra poziţiile şi să-l menţinem pe Sébastian Ogier în spatele nostru. Pe bucla de dimineaţă, Dani s-a ales cu o pană pe una din speciale, fapt care l-a penalizat cu 25 de secunde, iar situaţia a devenit extrem de strânsă. Pe cea de-a doua buclă, toate previziunile meteo arătau condiţii schimbătoare şi orice alegere ai fi făcut era una bună. Când echipele au plecat din parcul de asistenţă, nimeni nu avea idee de strategia pe care o aleseseră celelalte echipe în privinţa pneurilor. La acel moment, informaţiile noastre spuneau că va ploua cu începere din a doua specială a buclei, aşa că am luat o decizie pe care am considerat-o sigură la acel moment - am optat pentru patru pneuri de compoziţie moale şi două de compoziţie dură. În prima probă specială nu am avut pneurile potrivite, moment în care am realizat că Ford optase pentru cinci pneuri de compoziţie dură, iar Citroën alesese patru «hard» şi două «soft». Ei au crezut că nu va fi nicio aversă. După prima specială am suferit un şoc din punct de vedere al timpilor, pentru că era clar că foloseam cauciucurile nepotrivite. La începutul celei de-a doua probe, motorul maşinii lui Ogier a cedat, un ghinion pentru el. Apoi, din fericire, previziunile noastre s-au adeverit, iar ploaia a apărut chiar înainte de startul Power Stage. Aveam pneurile bune exact la momentul potrivit. Am avut un avantaj onorabil. Doar în acea probă specială am adunat cinci puncte suplimentare pentru piloţi. Felicitările le merită Michelin pentru pneurile durabile, pentru că situaţia nu a fost deloc rea chiar şi cu cauciucuri moi pe asfalt uscat. Impresionant ca întotdeauna."

Dani Sordo (MINI John Cooper Works WRC #37):
"A fost în regulă să închei pe locul al patrulea, dar am pierdut mult în prima zi, în specialele cu macadam şi învăluite de praf. Astăzi (n.a. duminică) am sperat că ploaia va veni ceva mai devreme. În primele două speciale, s-a dovedit că alegerea pneurilor era cea eronată, iar ceilalţi aveau cauciucurile corecte, după care, în ultima probă specială, noi eram în situaţia favorabilă. A fost distractiv şi un pic prea alunecos în unele locuri. Mă simt bine, dar nu sunt pe deplin mulţumit pentru că îmi doream să închei pe podium în raliul de acasă. Nu a fost să fie de această dată."

Kris Meeke (MINI John Cooper Works WRC #52):
"Din punctul meu de vedere, a fost finalul perfect al acestui raliu. Ştiam că am luat un start bun în proba specială, după care ştiu că am încurcat un pic lucrurile la ultimul sens giratoriu. Am avut o discuţie cu inginerul meu, Teena (Gade), la parcul de asistenţă dinaintea ultimei bucle şi ea mi-a spus să mă întorc cu bine pentru că obiectivul cu care ne mulţumeam era să ajungem al sosire. Mă simţeam frustrat şi vroiam să merg mai repede, aşa că m-am bucurat pentru prima dată de evoluţia în Power Stage. Sentimentul a fost unul cu totul special pentru că am reuşit să fiu mai rapid decât Dani - cu acelaşi pneuri, pe terenul lui propriu. De-a lungul unui raliu, încă nu am experienţa necesară pentru a mă lupta cu ceilalţi, dar am demonstrat că îi pot învinge atunci când ştiu exact cum stau lucrurile."

Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii