Pentru a patra oară, camionul Actros a câştigat titlul „Truck Of The Year”.
Mercedes-Benz este cel mai apreciat brand în cadrul concursului pentru cel mai reuşit camion.
Hubertus Troska, Preşedintele Mercedes-Benz Trucks: „Suntem mândri că juriul ”Truck Of The Year” ne-a răsplătit eforturile prin această distincţie.”

Stuttgart/Kortrijk – Cu ocazia târgului specializat de comerţ “Trailer 2011” din Kortrijk, Belgia, un juriu specializat de talie internaţională a acordat noului camion Mercedes-Benz Actros titlul de „Truck Of The Year 2012”. Jurnaliştii din industrie, veniţi din 24 de ţări europene şi specializaţi în autovehicule comerciale, au votat, pentru a patra oară, modelul de referinţă al flotei de camioane Mercedes-Benz drept cel mai bun camion al anului. Această carieră strălucită a început în 1997 cu primul Actros, ai cărui succesori, au fost, de asemenea, capabili să asigure victoria în competiţie şi în 2004 şi 2009.

Câştigând opt titluri în total, Mercedes-Benz este acum compania cu cel mai mare succes din competiţia pentru acest premiu, care răsplăteşte dezvoltarea tehnologică, criteriul fundamental în procesul de selecţie aplicat de juriul Truck Of The Year. Anul trecut, la expoziţia de autovehicule IAA International din Hanovra, camionul Mercedes-Benz Atego a primit titlul de “Truck Of The Year 2011”.

Gianenrico Griffini, preşedintele juriului, a comentat victoria camionului Actros: „Cu noul lor model de referinţă, Mercedes-Benz a combinat elemente revoluţionare, care ridică ştafeta eficienţei, siguranţei şi confortului pe segmentul de autovehicule de mare tonaj.”

Conform regulilor juriului, titlul este acordat anual camionului care aduce cea mai mare contribuţie în ceea ce priveşte inovaţia pentru transportul de mare tonaj, economia consumului, emisiile de gaze, siguranţa, manevrabilitatea şi confortul. Cu un total de 161 de puncte, camionul Mercedes-Benz Actros a câştigat concursul, clasându-se cu mult în faţa următorului concurent, care a totalizat doar 67 de puncte, în timp ce concurentul de pe locul al treilea a cumulat 50 de puncte. Cu un scor excepţional de mare, experţii au premiat tehnologia prezentată pe noul Actros.

Hubertus Troska, Preşedinte al Mercedes-Benz Trucks, a primit premiul la Simpozionul Mercedes-Benz din Kortijk, Belgia. Acesta a spus: „Suntem mândri că juriul Truck Of The Year ne-a confirmat eforturile prin această distincţie. Cei peste 10 ani de dedicare trup şi suflet, de efort şi multă pasiune din partea întregii echipe au făcut posibilă construcţia noului camion. Noul Actros este creat să fie cel mai important camion al nostru pentru anii care vor urma, şi acest lucru a fost o motivaţie extraordinară pentru noi în vederea creării unui etalon în acest segment.”

Puncte tari ale camionului Actros: economie, manevrabilitate extraordinară şi confort
Noul Actros este un camion fără compromisuri în ceea ce priveşte eficienţa energetică, confortul, siguranţa şi grija pentru mediul înconjurător. Noul design sporeşte atractivitatea noului model de referinţă Mercedes-Benz. Cu mai mult de 700.000 de unităţi vândute de la lansarea acestuia în 1996, camionul Actros este cel mai apreciat autovehicul de mare tonaj din lume.

Noul Actros a fost reproiectat de la zero. Acest lucru a făcut posibilă o dezvoltare continuă pe modelul de camion de succes. În primul rând, camionul beneficiază de o scădere a consumului şi de o reducere a presiunii asupra conducătorilor auto prin manevrabilitatea crescută şi prin confort sporit; pe de altă parte, acesta deja respectă standardele exigente de emisii de gaze Euro VI. Comparativ cu predecesorul său, noul model consumă cu 6-7 procente mai puţin în versiunea Euro V, şi cu 3-4 procente mai puţin în versiunea Euro VI.

Cabina generos redimensionată a noului Actros devine punct de referinţă în ceea ce priveşte spaţiul şi ergonomia, calitatea materialelor şi echipamentul. Cabina şoferului este în acelaşi timp loc de lucru, loc de odihnă, sufragerie şi zonă de dormit. Spaţiul proiectat ergonomic şi întregul concept de pat fascinează şoferii, precum şi mărimea întregii cabine, care a crescut şi mai mult faţă de modelele anterioare.

Noul Actros este rezultatul a peste 22 de milioane de kilometri de teste şi investiţii în dezvoltare, precum şi costuri totale de tehnologie de peste 2 miliarde de euro. O lansare de această anvergură are loc o dată la cinsprezece ani în acest sector de autovehicule comerciale.

Cu acest rezultat, Daimler îşi respectă angajamentul de a reuni în noul Actros mai multă grijă pentru mediu şi performanţa economică crescută. 

Sursa: Mercedes-Benz Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii