Peste 100 de angajaţi ai RTR au participat sâmbătă, 19
noiembrie 2011, la plantarea a peste 800 de copaci la Centrul Tehnic Titu,
într-o acţiune de voluntariat. Evenimentul a demarat operaţiunea de plantare a
peste 87.000 de copaci în zona pistelor din centru, ca parte a
responsabilităţii pe care RTR şi-o asumă faţă de protecţia mediului
înconjurător.Centrul Tehnic Titu prinde rădăcini cu ajutorul angajaţilor
Odată cu finalizarea reţelei de piste de la Centrul
Tehnic Titu în octombrie 2011, RTR demarează o amplă operaţiune de plantare în
centrul de încercări. Peste 87.000 de copaci vor fi plantaţi în zona pistelor,
pentru a reduce poluarea atmosferică şi sonoră generată de vehiculele testate,
dar şi pentru a asigura confidenţialitatea zonei. Primele sute de copaci
au fost plantaţi sâmbătă, 19 noiembrie 2011, de peste o sută de voluntari
dintre angajaţii RTR din Bucureşti, Mioveni şi Titu. Solidari cu viziunea RTR
de dezvoltare durabilă, ei şi-au lăsat amprenta pe viitorul centrului.
Centrul Tehnic Titu şi mediul înconjurător
Pe toată durata construcţiei Centrului Tehnic Titu,
şantierul a respectat cu stricteţe normele naţionale şi europene privind
protecţia mediului înconjurător. La fel ca toate celelalte locaţii
industriale ale Renault, Centrul implementează un sistem de management al
mediului foarte exigent şi va solicita certificarea ISO 14001 în 2012.
Politica de protecţie a mediului înconjurător a Centrului
Tehnic Titu se conturează în jurul ideilor de prevenire a poluării, de
sensibilizare atât a personalului propriu cât şi a prestatorilor, precum şi de
îmbunătăţire continuă a performanţelor de mediu. Pe parcursul primului an de
exploatare, a fost pus la punct şi un sistem de colectare selectivă a
deşeurilor.
Centrul Tehnic Titu
Inaugurat pe 15 septembrie 2010, Centrul Tehnic Titu are
ca misiune realizarea unei părţi din testele de vehicule şi organe mecanice
concepute de birourile de proiectare ale Grupului Renault. Parte integrantă a
Renault Technologie Roumanie şi a dispozitivului de inginerie al Grupului
Renault din România, Titu vine în completarea centrelor de la Aubevoye şi Lardy
(Franţa).
Centrul Titu cuprinde bancuri de încercări, destinate
vehiculelor întregi şi componentelor. Ele permit recrearea unor condiţii de
funcţionare extreme: rezistenţa la frig, simulator de expunere la soare, cabină
de ploaie etc. Pentru a analiza comportamentul vehiculelor au fost
construite şi nouă tipuri de piste, cu o lungime totală de peste 30 de km,
finalizate în luna octombrie 2011. Pista rapidă, pistele deformate, zona de
proiecţie sub caroserie sau zonele de apă reproduc condiţiile de rulare ale
maşinilor din lumea întreagă.
Renault Technologie Roumanie, centru de
Inginerie Regională al Renault
Renault Technologie Roumanie (RTR) este centrul de
Inginerie Regional Renault responsabil de dezvoltarea gamei Logan la nivel
mondial şi, în special, de adaptările proiectelor fabricate şi comercializate
pe pieţele regiunii Euromed.
În prezent, aproximativ 2500 de ingineri lucrează în
cadrul RTR pentru a proiecta şi adapta modelele Dacia şi Renault pe diverse
segmente vehicul sau mecanică. La Mioveni, RTR asigură suportul tehnic
pentru uzină şi pentru furnizorii acesteia. La Bucureşti, birourile de
studii dezvoltă şi adaptează proiecte de vehicule pe platforma Logan, pentru a
răspunde aşteptărilor clienţilor din regiune. La Titu, Centrul Tehnic
asigură încercări pentru vehiculele şi organele mecanice dezvoltate de
birourile de studii ale Grupului Renault.
Sursa: Renault Romania
0 comentarii