Săptămâna trecută, Roxana Ciuhulescu, reporter special
“ProMotor” (sport.ro), ”Happy Hour” (Pro TV) şi “PoveŞtiri Adevărate” (Acasă
TV) a ales ca pentru o zi să îmbine caii putere ai autoturismului ei,
Mercedes-Benz Clasa E Coupé, cu unii reali!
Mai exact, Roxana şi jurnalistele care au răspuns
afirmativ la invitaţia ei au petrecut o după-amiază de neuitat în compania unor
frumoase şi spectaculoase exemplare de cai de la “Regatul Cailor”, un club de
echitaţie aflat în apropierea Bucureştiului.
,,Pentru că sunt pasionată de sport m-am bucurat foarte
mult de această lecţie de echitaţie! Trebuie să recunosc – am avut câteva
emoţii, dar m-am pregătit bine înainte, mai ales cu morcovi şi mult zahăr
pentru cai. Iar pentru că fetiţa mea, Ana Cleopatra m-a însoţit în urmă cu o zi
la cumpărături, am ajuns la clubul de echitaţie cu un portbagaj plin de
morcovi!”, povesteşte Roxana despre cum s-a pregătit pentru acea după-amiază.
,,Cele câteva ore petrecute în şa la Regatul Cailor au
reprezentat o experienţă unică, iar acum pot spune că echitaţia este unul
dintre cele mai frumoase sporturi. Sincer, nu aş fi vrut să mai plecăm de acolo
pentru că te îndrăgosteşti instantaneu de toţi acei cai care aşteaptă cu
fermitate şi eleganţă comenzile tale, dar şi răsplata de după: morcovii sau
zahărul. Totuşi despărţirea a fost un pic mai uşoară la gândul că mă voi
întoarce la volanul E Coupé-ului, a cărui sportivitate îmi aduce aminte în
fiecare zi de lecţia de echitaţie”, a mai adăugat Roxana.
Caracterul distinct, eleganţa, prezenţa remarcabilă şi
sportivitatea au făcut echipă bună pe terenul de echitaţie, mai ales ales
pentru că Roxana a dorit să pozeze maşina alături de caii care au transformat
după-amiaza într-una memorabilă. Şi pentru că s-au distrat şi au învăţat ABC-ul
unui sport al minţii şi al sufletului, Roxana şi invitatele sale au plecat
promiţând că se vor întoarce la urmatoarea lecţie cât mai curând posibil.
Echipamentele de echitaţie au fost puse la dispoziţie de
EQUITANA (www.equitana.ro ).
Clubul de echitaţie Regatul Cailor: www.regatulcailor.ro.
Sursa: Mercedes-Benz Romania
0 comentarii