Bucureşti: Automobile Bavaria Group, cea mai mare reţea
de dealeri autorizaţi BMW din Europa Centrală şi de Est şi importatorul
camioanelor MAN în România, a obţinut vânzări în creştere în 2011, şi-a
consolidat reţeaua de dealeri prin investiţii şi vizează o creştere a
activităţii cu 10% la nivelul anului 2012. „Ne-am extins în 2011 şi în
România şi în Germania. La capitolul realizări, putem trece investiţiile pe
care le-am făcut aici în modernizarea unor centre auto, iar în Germania am
inaugurat primul showroom Rolls-Royce. Pentru 2012 vizăm consolidarea
operaţiunilor, dar suntem atenţi şi la oportunităţile de investiţii,” a
declarat Michael Schmidt, preşedintele şi fondatorul Automobile Bavaria Group.
Vânzările de autoturisme BMW au avansat cu 18% şi au
ajuns la 1.434 de unităţi, în condiţiile în care totalul realizat de BMW în
România a fost de 2.028 unităţi. Pentru MINI, vânzările au cunoscut o creştere
de aproape 50% anul trecut, la un volum total de 145 de autoturisme. „Dacă ne
uităm la vânzări, cele mai căutate autoturisme BMW au fost cele din gama X (X1,
X3, X5 şi X6), care au generat împreună peste 65% din vânzările noastre. Pentru
MINI, cel mai căutat model pe piaţa din România este MINI One,” a declarat
Gabriela Turcitu, director executiv adjunct în cadrul grupului şi responsabil
de vânzări.
Anul 2012 debutează cu lansări importante. „Începem anul
în forţă în ceea ce priveşte lansările de noi modele. În luna ianuarie şi-a
făcut apariţia în showroom-ul din Băneasa, singura locaţie certificată BMW M în
Romania, mult aşteptatul BMW M5. În luna februarie, vom lansa noul BMW Seria 3,
în cele trei linii de echipare: Modern, Sport şi Luxury. În luna martie,
brandul MINI, câştigătorul ultimei ediţii a raliului Dakar, îşi extinde familia
cu un nou membru, MINI Roadster,” a explicat Ciprian Bercea, director executiv
adjunct şi responsabil de marketing în cadrul Automobile Bavaria
Group. „În ceea ce priveşte modelul BMW M5, am livrat deja prima
maşină, iar alte două modele urmează să fie predate clienţilor. Anul trecut am
comercializat cinci autoturisme BMW M,” a mai spus Turcitu.
Brandul de lux Rolls-Royce şi-a găsit doi noi clienţi în
România, cărora le-au fost livrate un Rolls-Royce Phantom şi un Rolls-Royce
Ghost. Automobile Bavaria Băneasa a primit, la sfârşitul anului 2010, statutul
de service autorizat din partea producătorului de automobile de lux. Astfel,
compania a devenit singura reprezentanţă Rolls-Royce din regiune, pe o rază de
1.000 de kilometri.
Automobile Bavaria derulează, de asemenea, operaţiuni de
comercializare de maşini rulate. Cel mai nou program lansat în România este BMW
Premium Selection. Vânzările de autoturisme BMW rulate au crescut cu 10% în
2011. Estimările pentru acest an indică o majorare similară a
vânzărilor. Pe segmentul de motociclete, piaţa a scăzut cu 16%, în timp ce
departamentul moto al Automobile Bavaria a înregistrat vânzări în creştere cu
10% la motocicletele noi. Compania a rămas şi în 2011 liderul segmentului moto,
cu o cotă de piaţă de 15%. Ritmul de creştere a fost mult mai mare la
motocicletele rulate, cu un plus de 50%. Tot în 2011, centrele din Otopeni
şi Constanţa au fost complet modernizate şi reconstruite conform noilor
standarde BMW. „Valoarea acestor investiţii, raportată la cele două unităţi, a
fost de aproximativ 5 milioane de euro. În urma acestor modificări, dealerul
Automobile Bavaria din Otopeni devine cel mai important centru pe partea de
tinichigerie şi vopsitorie la nivelul întregii reţele naţionale,” a declarat
Werner Schmidt, director executiv adjunct şi responsabil de segmentul de
after-sales în cadrul Automobile Bavaria Group.
Camioanele au fost vedetele anului 2011 pentru MHS Truck
& Bus, importatorul MAN în România. „Am consemnat creşteri de vânzări cu
80% peste nivelul din 2010, la un volum total de 884 de autovehicule. În ceea
ce priveşte camioanele rulate, vânzările au fost de 400 de unităţi, în urcare
cu 60%,” a spus George Geadău, director de vânzări MHS Truck & Bus.
Aceste performanţe au menţinut MAN în poziţia de lider pe segmentul de
camioane, cu o cotă de piaţă de 20%.
„Ca urmare a acestor performanţe, cifra de afaceri
înregistrată de noi a crescut la 100 de milioane de euro, din care 20 de
milioane de euro au provenit din reţeaua celor şapte unităţi de service,” a
explicat Claudia Iordache, Chief Financial Officer în cadrul importatorului
MAN. Pentru 2012, piaţa de camioane ar putea ajunge la volume de 5.000 de
unităţi. „Chiar dacă piaţa totală a crescut cu peste 50% faţă de 2010, este
încă o cifră scăzută pentru o ţară de mărimea României. Simţim că piaţa pare să
recupereze, iar pentru 2012 estimăm că se va ajunge la 5.000 de camioane. Acest
lucru depinde de cum va evolua economia în Europa şi de resursele financiare
puse la dispoziţia clienţilor de camioane,” a susţinut Jorge Leuschner,
director general MHS Truck & Bus.
"Ne-am propus o creştere a vânzărilor de 10% în
acest an. Este o creştere prudent-optimistă, având în vedere condiţiile
economice actuale. Pentru BMW estimăm vânzări de 1.550-1.560 de autoturisme, la
MINI preconizăm 150 de maşini, iar la camioanele MAN vizăm o majorare la 1.100
de autovehicule. Ne-am păstrat în 2011 poziţia de lideri de piaţă în segmentul
premium la autoturisme, la motociclete şi la camioane şi inteţionăm să rămânem
lideri de piaţă şi în 2012,” a susţinut preşedintele Automobile Bavaria Group,
Michael Schmidt. Pe plan extern, grupul este reprezentat în Germania de 5
dealeri, grupaţi în zona oraşului Munchen. Astfel, Autohaus Michael Schmidt
Gmbh controlează 4 dealeri BMW şi MINI, iar Autohaus Baierbrunn efectuează
operaţiuni de service pentru BMW, MINI şi autoturisme rulate. Compania Schmidt
Premium Cars deţine în Germania contract de dealer Rolls-Royce, cu operaţiuni
de vânzare şi service pentru brandul britanic de lux. „Cifra de afaceri pentru
business-ul din Germania a fost de 75 de milioane de euro în 2011. În acest an,
vedem o creştere de 20% pentru activitatea din Germania, la 90 de milioane de
euro,” a mai spus Michael Schmidt. Automobile Bavaria Group este cea mai
mare reţea de dealeri BMW din Europa Centrală şi de Est. Compania are
reprezentanţe în nouă mari oraşe din România şi cinci în Germania, lângă
München. Automobile Bavaria şi dealerii săi comercializează automobile BMW şi
MINI noi şi rulate, motociclete BMW noi şi rulate. Toate cele trei branduri
beneficiază de service-uri specializate. Acestora li s-a adaugat Rolls-Royce
Service, deschis la reprezentanţa din Băneasa, singurul service de acest fel pe
o rază de 1.000 de kilometri. Prin MHS Truck & Bus se asigură operaţiunile
de vânzare şi service pentru vehiculele comerciale MAN şi autobuzele Neoplan
noi sau rulate.
Prin partenerii din grup, compania oferă servicii de
închiriere maşini prin Bavaria Rent, dar şi servicii de finanţare prin Bavaria
Leasing şi MHS Leasing & Renting. În segmentul asigurărilor auto şi
non-auto, grupul este prezent cu Protector Broker.
Grupul Automobile Bavaria a fost fondat în 1994, la
Braşov, de Michael Schmidt.
Sursa: Automobile Bavaria Grup Romania
0 comentarii