Noul BMW Seria 3 a fost lansat
oficial la Piteşti în cadrul unui eveniment exclusivist organizat de Motor AG .
Piteşti: Motor AG, dealer BMW, a lansat în premieră
noul BMW Seria 3. Evenimentul a avut loc la showroom-ul Motor AG Piteşti în
seara zilei de 9 februarie şi a adunat aproximativ 150 posesori şi iubitori ai
mărcii BMW.
“Lansarea a fost extrem de aşteptată la nivel naţional,
iar interesul deosebit pe care clienţii noştri l-au arătat noului model
îndreptăţeşte estimări pozitive în ceea ce priveşte vânzările în perioada
următoare. Am avut ocazia să conducem acest model câteva sute de kilometri în
cadrul unui training şi atât eu, cât şi colegii mei, credem că noul BMW
Seria 3 va fi o referinţă în segment”, a declarat Adrian Prodănel, Director
General Motor AG.
Nota distinctivă a acestui eveniment s-a regăsit în
prezentarea celor trei linii de design dedicate noului BMW Seria 3: Luxury,
Modern, Sport, dar şi în detaliile organizatorice care au scos în evidenţă
personalitatea noului model. Astfel, fiecare linie a fost dezvaluită pe ritmuri
de dans specifice: vals (Luxury), dans contemporan (Modern), street dance
(Sport).
O surpriză pentru invitaţii la acest eveniment a fost
reprezentată de prezenţa jucătoarelor echipei de handbal Oltchim Rm. Vâlcea,
Cristina Neagu, Ramona Farcau, Mihaela Smedescu, alături de antrenorul
principal Radu Voina şi de reprezentanţii clubului, Petre Berbecaru, Nicolae
Luca şi Bogdan Diculoiu. Motor AG este partener oficial al echipei.
Noul BMW Seria 3
Cel mai bine vândut model BMW din istorie stabileşte noi
standarde în privinţa calităţilor sportive, a eleganţei şi a confortului. Noua
generaţie BMW Seria 3 aduce în premieră BMW Lines: Sport, Modern, Luxury, care
oferă variante de personalizare în funcţie de preferinţele clienţilor.
“O apariţie elegantă, modernă şi sportivă, dublată de
flexibilitate şi caracter practic: noul BMW Seria 3 este ideal pentru orice
ocazie. În clasa din care face parte, este automobilul cu cea mai inovatoare
tehnologie. Noul BMW Seria 3 a primit deja două premii importante, fiind
distins de prestigioasa revistă britanică „What Car?” cu titlul „Executive car
of the year” şi s-a impus în sondajul internaţional „Most Beautiful Car of The
Year”. Sunt rezultate care ne dau încredere în acest autoturism şi în
performanţele de vânzare pe care ni le-am propus anul acesta. Noul BMW Seria 3
reprezintă pentru noi un model de referinţă şi ne vom concentra pe promovarea
sa către iubitorii mărcii BMW”, a declarat Alexandru Manole, Director Vânzări
Motor AG.
Noul model păstrează toate elemente clasice de design ale
mărcii, însă aduce inovaţii în ceea ce priveşte designul, opţiunile de
motorizare şi tehnologie, disponibile în premieră pentru segmentul său. BMW
Seria 3 vine cu motoare puternice, dar un consum de carburant redus, fără a
face rabat de la caracterul sportiv.
Noul BMW Seria 3 este disponibil la reprezentanţele Motor
AG din Piteşti şi Rm. Vâlcea în toate cele trei linii de design,
înregistrându-se deja comenzi şi cereri de test drive.
Sursa: Motor AG Romania
0 comentarii