La
startul Timis Rally, etapa a doua din actualul sezon, s-au inscris 5 echipaje
cu modelul Citroën C2 R2 Max. Dupa 12 probe speciale, cu o lungime totala de
108,3 kilometri, patru dintre ele au terminat in top 10 in clasamentul dedicat
masinilor cu tractiune pe doua roti. Ekaterina Stratieva, Adrian Dragan, Bako
Laszlo, Norbert Bereczki si Vlad Cosma au fost cei cinci piloti Citroën Romania
care au luat startul in Raliul Timisului. Dupa doua zile extrem de interesante,
echipajul Vlad Cosma/Florin Dorca s-a clasat pe locul secund in clasamentul
masinilor cu tractiune pe doua roti, dupa Francois Delecour care concureaza
insa cu o masina mult superioara. „Mai bine de atat nu se putea. Am reusit sa-i
tinem sub control pe adversarii nostri traditionali ceea ce este perfect, mai
ales ca la Brasov nu am adunat niciun punct. Nu rezultatul in sine ne bucura
cel mai mult, ci evolutia noastra si lupta pe care am avut-o cu Alex Filip si
George Grigorescu. Totul a fost perfect si vreau sa le multumesc celor de la
Transilvania Motorsport pentru ca am avut la dispozitie o masina excelenta”, a
spus Vlad Cosma, care a primit pentru aceasta performanta un bonus de 2.500
Euro din partea Citroën Romania.
Aflat
pentru prima oara in Romania, echipajul Bako Laszlo/Toth Szabolcs a avut o
evolutie buna si a terminat Timis Rally pe locul sase in clasamentul doua roti
motrice si pe locul secund la clasa 6. „Primul raliu din Romania a fost foarte
interesant pentru noi. Este o concurenta mare aici. Ne-a placut mult si sunt
sigur ca putem obtine rezultate si mai bune in urmatoarele etape”, a spus Bako
Laszlo, pilotul maghiar castigand un bonus de 500 Euro, oferit de Citroën
Romania, pentru acest rezultat.
Adrian
Dragan si Ekaterina Stratieva s-au luptat pentru ultima pozitie pe podium la
clasa 6. Dupa ce ambele echipaje au avut probleme la servodirectie, Adrian
Dragan a reusit sa se impuna in lupta pentru locul al treilea. Atat Adrian
Dragan, cat si Ekaterina Stratieva au intrat in top 10 si in clasamentul
masinilor cu tractiune pe doua roti. „A fost un raliu frumos si pentru noi este
important ca am adunat experienta cu noua masina. Sunt multumit ca am ajuns pe
podium la clasa 6, dar cel mai important este ca am parcurs toti kilometri de
proba speciala. Imi place mult noua masina si sunt sigur ca vom face progrese la
fiecare etapa”, a spus si Adrian Dragan.
Norbert Bereczki a fost singurul pilot Citroën care nu a terminat Raliul Timisului din cauza unor probleme la servo directie. „Am avut ghinion in aceasta etapa. Am avut o evolutie buna pana in momentul in care au aparut problemele tehnice. Asta a fost aici, acum ne concentram pe etapele urmatoare si sper sa putem recupera punctele pierdute aici”, a spus si Norbert Bereczki.
Sursa:
Citroen Romania
0 comentarii