Cea de-a doua generaţie a sistemului poate transporta o greutate mai mare, inclusiv biciclete electrice.
Noua funcţie de înclinare permite accesul uşor la hayon atunci când suportul de biciclete este încărcat la capacitate maximă.
Uşor de utilizat, nu este nevoie de unelte şi nu solicită partea din spate a autovehiculului, având o greutate redusă.

Rüsselsheim. Cea de-a doua generaţie îmbunătăţită a suportului de biciclete FlexFix, care poate transporta până la patru biciclete în acelaşi timp, este acum disponibilă pentru modelele Astra Sports Tourer şi Zafira Tourer. Sistemul inovator, disponibil exclusiv de la Opel, este integrat în bara de protecţie spate a autovehiculului şi permite transportarea cu uşurinţă a bicicletelor, astfel încât vacanţa sau excursia cu familia sau prietenii să fie relaxantă.  

Sistemul îmbunătăţit Opel FlexFix disponibil pentru modelele Astra Sports Tourer şi Zafira Tourer este proiectat pentru a transporta două biciclete, la fel ca cel pentru modelele Corsa, Meriva, Astra cu cinci uşi şi Antara. Acum, acesta oferă o serie de inovaţii, inclusiv o capacitate de încărcare sporită. Limita de greutate pentru cele două biciclete este acum de 30 de kilograme fiecare (până acum a fost de maxim 20 de kilograme). Acest lucru permite transportarea uşoară a bicicletelor electrice, din ce în ce mai apreciate, dar care au o greutate sporită.

Acum este disponibil un kit de extensie pentru cea de-a doua generaţie a sistemului FlexFix şi include un adaptor cu fixare cu cleme pentru a putea transporta încă două biciclete de până la 20 de kilograme fiecare. Capacitatea de încărcare totală este de 80 de kilograme. Suporturile speciale cu inserţii de cauciuc permit fixarea fermă a bicicletelor. În plus, noul sistem poate fi blocat astfel încât bicicletele să fie protejate împotriva furtului atunci când autovehiculul staţionează. Un alt argument al celei de-a doua generaţii a sistemului FlexFix este accesul la hayon atunci când sistemul este încărcat complet, prin înclinarea acestuia, permiţându-vă să deschideţi uşor portbagajul.

Funcţii uşor de utilizat şi flexibilitate ergonomică - exclusiv de la Opel
Opel este singurul producător auto care oferă un suport de biciclete, sistemul FlexFix, integrat complet şi întotdeauna disponibil. Suportul de biciclete este uşor de utilizat şi poate fi reglat manual, fără a fi nevoie de unelte. Atunci când nu este utilizat, acesta este mascat în bara de protecţie spate. Acesta este încă un exemplu al flexibilităţii tipice mărcii Opel.

Un alt avantaj major este că sistemul Opel FlexFix este extraordinar de ergonomic: spre deosebire de alte sisteme, precum suporturile de acoperiş, unde trebuie să ridicaţi bicicleta deasupra capului, sistemul FlexFix este amplasat aproape de sol, iar astfel nu mai este nevoie să ridicaţi bicicleta. Experţii în domeniul sănătăţii spatelui de la Aktion Gesunder Rücken e.V. (AGR – Acţiune pentru un spate sănătos) au subliniat acest lucru atunci când au oferit foarte doritul certificat primului model de serie, noul Meriva, pentru conceptul ergonomic general, inclusiv pentru sistemul FlexFix.

Spre deosebire de celelalte sisteme de transport, pentru acoperiş, nu se mai impune limita de viteză de 120 km/h, deoarece bicicletele sunt amplasate în spate. Această configurație stabilă este extrem de sigură în caz de frânare bruscă sau în timpul impacturilor. Dacă schimbați în treapta marşarier, veți fi avertizat prin intermediul unui semnal sonor că suportul de biciclete este încă extins.

Sursa: Opel Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii