Rüsselsheim. În cadrul clasamentului de fiabilitate ADAC (Clubul auto german) pentru anul 2011 publicat recent, toate cele cinci modele Opel au obţinut rezultate peste medie, iar Opel Meriva s-a clasat în frunte. Campionul flexibilităţii pentru înmatriculările din perioada 2006 - 2011 a obţinut punctaje maxime aproape în fiecare an şi este recunoscut ca având „un număr considerabil mai mic de defecţiuni decât valoarea medie.”

Modelul Opel Corsa a obiţut, de asemenea, un rezultat foarte bun: cele mai bune punctaje ADAC în înmatriculările anilor 2007 până în 2009 şi 2011, clasându-se pe locul doi în 2006 şi 2010. Acesta s-a evidenţiat deja în cadrul Raportului de defecte DEKRA pentru anul 2010, unde a fost câştigătorul absolut, cu cea mai mică rată de defecte dintre toate autovehiculele testate. Cele mai bune rezultate ale evaluării din cadrul clasamentului de fiabilitate ADAC au fost obţinute şi de modelele Opel Astra, de asemenea câştigător în raportul DEKRA 2012, dar şi de către furgonul compact Opel Zafira pentru anii 2009 şi 2011, şi de Insignia pentru anul de înmatriculare 2011.

Clubul auto german a publică acest clasament de fiabilitate din anul 1978. În acest an, pentru a stabili clasificarea a fost evaluat un număr de 230.000 din cele peste 4 milioane de defecţiuni pentru care a fost apelat ADAC în anul 2011.

Statisticile se referă la modelele de autovehicule din ultimii şase ani ai clasamentului pentru care s-a efectuat un număr de 10.000 de înmatriculări în cursul a cel puţin unui an din cadrul acestei perioade în Germania. Peste 90 de modele au fost luate în considerare. 

Sursa: Opel Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii