Andreas Mikkelsen |
Andreas Mikkelsen, campionul din
Intercontinental Rally Challenge, va incepe ziua a doua din Raliul Sibiului
Romania cu un avans de peste doua minute si jumatate fata de urmatorul clasat.
Prima zi a Raliului Sibiului, etapa inclusa in premiera in Intercontinental
Rally Challenge, a fost una dramatica si plina de actiune.
Mikkelsen, campionul
IRC in 2011, a fost cel mai rapid pe toate cele sapte probe speciale programate
vineri. Pilotul ŠKODA UK are un avans de 2m:44,1 secunde fata de urmatorul
clasat dupa o zi in care multi dintre rivalii sai au avut probleme. Mathieu
Arzeno, François Delecour, Patrik Flodin si Sepp Wiegand au fost doar cativa
dintre pilotii care au abandonat sau au pierdut timp pe probele speciale.
Arzeno a fost
nevoit sa abandoneze pe speciala a doua dupa ce suspensia dreapta fata a
masinii sale Peugeot 207 Super 2000 a cedat. Tanar pilot francez spera sa ia
startul din nou in ziua a doua, dar in urma analizei din parcul de service
echipa a decis sa renunte.
Flodin se afla la doar patru secunde in spatele
liderului, la inceputul specialei a doua, dar a pierdut timp dupa ce janta
masina sale Ford Fiesta S2000 a cedat, ceea ce a facut ca suedezul sa piarda
foarte mult timp. Sepp Wiegand a pierdut un minut, pe aceeasi proba, din cauza
unei pene la roata stanga spate, in timp ce Francois Delecour, pe un Peugeot
207 S2000, a pierdut timp pe speciala a patra din cauza prafului. Organizatorii
au decis ca pentru cele doua speciale de noapte sa mareasca intervalul de start
dintre concurenti de la doua la patru minute pentru a preintampina problemele
cauzate de praf.
“Nu am facut nicio
greseala si am incercat sa evitam bolovanii. Stiam ca aceasta este cea mai buna
tactica inca de dinaintea startului”, a spus Mikkelsen, liderul din IRC. ‚Sunt
foarte atent pe viraje si incerc sa menajez masina. A fost dificil sa merg asa
de la inceput pentru ca stiam ca toti ceilalti vor merge tare, dar o data ce ne-am
distantat a fost mai usor. Daca nu se mai intampla nimic sambata, cred ca avem
un avans suficient de mare pentru a castiga, dar sa nu uitam ca nu poti castiga
daca nu termini raliul”.
Sepp Wiegand |
Sepp Wiegand este pe doi la general si pilotul ŠKODA Auto
Deutschland si-a propus sa termine pe podium. Germanul are un avantaj de doar
24,7 secunde fata de Francois Delcour, ceea ce cu siguranta va duce la o lupta
extrem de disputata pentru un loc pe podium intre ce doi. Gergo Szabó a fost pe
doi la un moment dat, cu noua masina Skoda Fabia S2000, dar a pierdut timp din
cauza unor pene de cauciuc si trebuie sa se multumeasca doar cu locul 4.
Dupa prima zi, pe pozitia a cincea
la general se afla Vali Porcisteanu,
campionul national din 2011 fiind si lider in IRC Production Cup. Pilotul roman
a facut senzatie cand a reusit sa termine super speciala de pe circuitul de
rally cross in acelasi timp cu Mikkelsen.
Incercarea austriacului Andreas
Aigner de a obtine cea de-a treia victorie consecutiva in IRC Production Cup s-a
terminat pe speciala a doua cand a rupt o roata la masina sa Subaru Impreza R4
STI. In IRC 2WD Cup, Harry Hunt a reusit sa treaca de Robert Consani si a
incheiat ziua pe locul 10 la general.
In competitia interna, Gergo Szabo este lider,
urmat de Valentin Porcisteanu si Marco Tempestini. In competitia dedicata
automobilelor cu doua roti motrice Vlad Cosma, pe Citroen C2 R2 Max, este
lider, el fiind urmat de Sebastian Barbu pe Citroen DS3 R3.
Sambata, in ultima zi a raliului,
pilotii mai au de parcurs inca cinci probe speciale cu o lungime de 100
kilometri. Programul incepe la ora 11:12 cu Gatu Berbecului, cea mai lunga
speciala a raliului, iar sosirea si festivitatea de premiere este programata la
ora 19:00 in Piata Mica din Sibiu.
Sursa: Berti Panaiot
0 comentarii