Chevrolet Aveo
Curajoasa echipă se află la finalul părţii europene a raliului umanitar Mongol Rally. 
Modelul Aveo de mici dimensiuni, cu o cilindree de 1,2 litri, a parcurs până în prezent o distanţă de 3.500 km din totalul celor 14.000 km ai călătoriei din Marea Britanie în Mongolia.
Autovehiculele, donațiile și pachetele umanitare sunt destinate organizației SOS Satele Copiilor.

Zurich. PRIMA echipă Chevrolet Aveo participantă la raliul umanitar Mongol Rally a parcurs o distanță de peste 3.500 km, străbătând 11 țări europene, din totalul celor 14.000 km ai călătoriei desfăşurate fără rezerve, fără asistenţă și fără o rută prestabilită din cadrul raliului Mongol Rally, din Marea Britanie până în Mongolia, pentru a strânge fonduri în scopul ajutorării copiilor.

Cei trei membri ai echipei, care s-au întâlnit pentru prima dată cu trei ani în urmă, pe un teren de rugby la Geneva, niciunul dintre ei neavând niciun fel de experiență în domeniul raliurilor sau cunoștințe în domeniul auto, strâng donații pentru organizația SOS Satele Copiilor din Mongolia, căreia îi va fi donat și autovehiculul Aveo la finalul raliului.

Plecând pe 14 iulie de pe circuitul de curse din Goodwood, Marea Britanie, cei trei membri ai echipei, Guy White, Ed Kliphuis și Arnout Schepers au pornit către Republica Cehă, trecând prin Belgia, Luxemburg și Germania. Pe 16 iulie, au sărbătorit atingerea primul obiectiv, în cadrul așa-numitei „Petreceri cehe”, la celebrul castel Klenová, iar apoi au pornit către Austria, pentru a vizita SOS Satele Copiilor de lângă Viena.

Călătorie cu o misiune
Cei trei membri ai echipei au trecut până acum prin multe peripeţii, dar misiunea principală a raliului este de a vizita și ajuta căminele organizației SOS Satele Copiilor. Organizația SOS Satele Copiilor asigură îngrijire pe termen lung, într-un mediu familial, pentru copii ce nu mai pot fi susținuți de familiile biologice. SOS Satele Copiilor oferă sprijinul necesar pentru creșterea copiilor într-un mediu familial, stabil. În cadrul familiilor SOS, copii sunt îngrijiți individual de o „mamă”, până când devin tineri adulți independenți.

„Ne așteptam la o călătorie plină de obstacole prin munți, deşert, pe drumuri cu stare precară, dar nu eram pregătiți pentru experiența înduioșătoare pe care a constituit-o vizita noastră la SOS Satele Copiilor din Viena”, a declarat Guy White.

Ajunsă la Viena, echipa a oferit, de asemenea, un Chevrolet Cruze organizației SOS Satele Copiilor, cel de-al 101-lea autovehicul donat de Chevrolet Europe organizației de dezvoltare socială în Europa, Uzbekistan, Africa de Sud, Lesotho și Israel.

„Vizita noastră la SOS Satele Copiilor a scos la iveală adevăratul motiv pentru care am făcut această călătorie”, a adăugat Arnaut Schepers. „Copiii pe care i-am cunoscut acolo erau amuzanţi şi plini de viaţă; nimic nu le putea sta în cale! Micul nostru Aveo este la fel de rezistent precum aceşti copii, astfel încât le adoptăm spiritul optimist pe parcursul aventurii noastre către Mongolia.”

Aventura neplăcută din Ungaria
Chiar dacă echipa s-a gândit la posibilitatea de a da peste hoţi pe traseu, nu s-au gândit că se va întâmpla acest lucru chiar din Budapesta, unde li s-a furat un aparat foto, un laptop şi paşaportul lui Guy, cu toate vizele. Odiseea ulterioară din ambasadă în ambasadă din Budapesta, Istanbul şi Ankara pentru a obţine alte vize a întârziat puţin misiunea, însă echipa a părăsit Europa şi a ajuns în Asia.

Mai departe către Uzbekistan
În următoarea etapă a călătoriei, cei trei se vor îndrepta către Ulan Bator, Mongolia, la aproximativ 9.000 km spre est, traversând Caucazul, Marea Caspică, Turkmenistan, făcând un popas în Uzbekistan, unde echipa va vizita filiala SOS Satele Copiilor din Tashkent. Echipa transportă un pachet cu donaţii de la SOS Satele Copiilor Austria până în Mongolia, precum şi mingi de fotbal practic indestructibile, create de Proiectul One World Futbol, pentru copiii din Uzbekistan şi Mongolia.

Traseul
Raliul umanitar Mongol Rally nu are nu traseu fix şi are doar 2 puncte de reper importante: castelul Klenová din Republica Cehă şi sosirea în Ulan Bator, Mongolia. Echipele se pot îndrepta către sud, via Irak, Iran şi Afganistan; unele pot călători spre nord, via Cercul Polar, în timp ce altele ar putea să călătorească prin Asia Centrală.

Pentru a fi la curent cu aventurile plăcute şi neplăcute ale echipei şi pentru a le urmări progresul, accesaţi pagina de Internet www.facebook.com/Chevrolet.Charity.Rally

Membrii echipei „comercializează”, de asemenea, oportunităţi interactive interesante pentru a strânge pe traseu mai mulţi bani pentru această cauză nobilă. Urmăriţi-i pe: www.indiegogo.com/10000mileMongolRally

Organizatorii raliului Mongol Rally, The adventurists, au strâns peste 4,5 milioane de euro în scopuri caritabile prin intermediul mai multor programe. Sumele strânse în urma raliului umanitar Mongol Rally vor fi donate centrului de copii Lotus.

Despre autovehicul
Modelul Aveo echipat cu un motor de 1,2 litri ce dezvoltă o putere de 86 CP este un autovehicul de serie standard, care a trecut însă prin anumite pregătiri speciale pentru această călătorie lungă ce se desfășoară adesea pe trasee dificil de parcurs:
  • Au fost montate pneuri pentru toate tipurile de teren
  • Suspensia a fost ranforsată, având acum o configuraţie mai rigidă, iar garda la sol a fost ridicată
  • A fost montată o bară antiîncastrare în partea din faţă şi apărătoare pentru trenul de rulare
  • A fost instalată o baterie de înaltă tensiune, extrem de rezistentă
  • Au fost montate faruri suplimentare pe suportul de acoperiş şi lumini suplimentare în interior pentru a facilita consultarea hărţilor
  • A fost adăugată o protecţie pentru baia de ulei a motorului
  • Echipa transportă un cric hidraulic de înaltă rezistenţă, canistre de carburant, roţi de rezervă şi o trusă de prim-ajutor
Despre piloţii PRIMEI echipe Aveo participante la raliul Mongol Rally
Ed Kliphuis
Edward este specialist în ştiinţe naturale şi în vânzări de acţiuni de sănătate la o bancă de investiţii din Olanda. Edward are experienţă în colectarea de fonduri pentru cauze nobile. Ca student la Universitatea din Leiden, a strâns bani pentru Kika (ajutând copii cu boli cronice). A sprijinit, de asemenea, un proiect de construcţie a unei şcoli în Indonezia.

Arnout Schepers
Arnout şi-a finalizat studiile de doctorat în biologia de dezvoltare în iunie 2012, lucrând cu celule stem, modele ingenioase de boli şi efectuând cercetări pentru a descoperi indicii ce pot ajuta la vindecarea cancerului. Planul său de viitor este să-şi deschidă propriul laborator. În timpul liber, îi place să alerge, să meargă cu bicicleta, să joace hochei şi să practice windsurfing. Îi plac provocările, aşadar el va fi primul care va intra în contact cu vameşii.

Guy White
Guy este un manager de marketing cu o experienţă de peste 10 ani în dezvoltarea de mărci globale, lansări în mai multe ţări, dezvoltarea strategiei de portofoliu şi fondarea de noi companii. A lucrat de curând pentru Procter & Gamble, unde răspundea de pieţele şi mărcile lor de dezvoltare globală. Face parte din Clubul de rugby Hermance care a jucat în Liga Naţională din Elveţia şi îi place să schieze, să sară cu paraşuta, parapanta şi să practice scufundări.

Sursa: Chevrolet Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii