München, 25 iulie 2012. BMW
va fi bine reprezentat de un contingent masiv al echipelor de client în ediţia
din acest an a cursei de 24 de ore de la Spa-Francorchamps (Belgia), a patra
etapă a sezonului 2012 din Blancpain Endurance Series.
Printre acestea se află echipa belgiană Marc VDS Racing,
care va înscrie două BMW Z4 GT3 în competiţia de 24 de ore, cu obiectivul clar
de a ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în cursa de casă a echipei
şi de a obţine cea de-a 22-a victorie la general pentru BMW. Gruparea a avut un
început de sezon promiţător: Bas Leinders (Belgia), Markus Palttala (Finlanda)
şi Maxime Martin (Belgia) au obţinut două victorii şi un loc secund în cele
trei etape din acest an ale Blancpain Endurance Series. Cu ocazia maratonului
de 24 de ore, tripleta este hotărâtă să-şi mărească avansul în clasamentul
general. Echipa DB Motorsport va avea înscrise tot două maşini BMW Z4 GT3, în
timp ce ROAL Motorsport, Vita4One Racing şi Race Art vor avea câte o singură
maşină.
"Cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps este
punctul culminant pentru multe dintre echipele noastre private care utilizează
modelul BMW Z4 GT3", a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt.
"Platoul de concurs este unul extrem de puternic, aşa că fanii belgieni
trebuie să se aştepte la o cursă atractivă pe un circuit magnific. Avem câteva
puncte forte şi toate echipele noastre speră să fie implicate în bătălia din
partea superioară a clasamentului. Şi totuşi, întotdeauna a fost foarte dificil
să faci previziuni în privinţa unei curse de 24 de ore. Indiferent de ceea ce
se va întâmpla, BMW Z4 GT3 a dovedit deja în acest sezon că este foarte
competitiv. Sunt încrezător că situaţia va fi la fel şi la Spa."
Cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps este un
eveniment permanent în calendarul internaţional şi are un învingător constant:
BMW. Până în prezent, maşinile BMW au triumfat de nu mai puţin de 21 de ori.
Prima victorie în clasamentul general a fost în 1965 graţie favoriţilor locali
Pascal Ickx (Belgia) şi Gérard Langlois (Belgia), aflaţi la comenzile unui BMW
1800 ti. Cel mai recent succes a fost obţinut în 1998 de Alain Cudini (Franţa),
Marc Duez (Belgia) şi Eric van de Poele (Belgia), cu BMW 320i. Anul trecut,
Claudia Hürtgen (Germania), Edward Sandström (Suedia) şi pilotul oficial BMW
Dirk Werner (Germania) au încheiat pe locul al doilea, cu un BMW Z4 GT3 înscris
de Schubert Team.
Joi, de la ora locală 9.45 (10.45 în România), piloţii
BMW vor participa la sesiunea de antrenamente libere. Seara, aceasta este
urmată de precalificări şi două sesiuni de calificări, fiecare cu o durată de
75 de minute. Locurile fruntaşe ale grilei vor fi decise în superpole, sesiune
ce are loc vineri, între orele 15.35 şi 15.55 (16.35-16.55, ora României). După
şedinţa de warm-up de sâmbătă dimineaţă, startul cursei este programat la ora
16.00 (17.00, ora României).
Echipele BMW pentru cursa de 24 de ore de la
Spa-Francorchamps:
#3 Marc VDS Racing Team
Markus Palttala (Finlanda), Bas Leinders (Belgia), Maxime
Martin (Belgia)
#4 Marc VDS Racing Team
Bert Longin (Belgia), Henri Moser (Elveţia), Mike
Hezemans (Olanda)
#29 ROAL Motorsport
Tom Coronel (Olanda), Stefano Colombo (Italia), Edoardo
Liberati (Italia), Michela Cerruti (Italia)
#36 DB Motorsport
Jeroen den Boer (Olanda), Stéphane Lémeret (Belgia),
Jeffrey van Hooydonck (Olanda)
#37 DB Motorsport
Simon Knap (Olanda), Andrew Danyliw (Canada), Jochen
Habets (Olanda), Léon Rijnbeek (Olanda)
#66 Vita4One Racing Team
Gregory Franchi (Belgia), Frank Kechele (Germania),
Mathias Lauda (Austria)
#70 Race Art
Nick Catsburg (Marea Britanie), Roger Grouwels (Olanda),
Jaap van Lagen (Olanda), Robert Nearn (Marea Britanie)
Sursa: BMW Romania
0 comentarii