F. Delecour Raliul Aradului
François Delecour trece în fruntea clasamentului după macadamul de la Arad, la egalitate de puncte cu liderul la zi al clasamentului, Valentin Porcişteanu.

Bucureşti, 20 august 2012 – Cea de-a VI-a etapă a Campionatului Naţional de Raliuri DUNLOP 2012, programată în acest weekend la Arad, s-a încheiat cu victoria francezului François Delecour. După succesul obţinut în etapa precedentă a competiţiei interne de raliuri, pilotul în vârstă de 50 ani a condus detaşat pe probele arădene devansându-i fără dificultăţi pe favoriţii la titlu: Valentin Porcişteanu, Gergo Szabo, Bogdan Marişca şi Dan Gîrtofan.

Francezul F. Delecour s-a impus pe macadamul de la Arad atât în etapa de CNR Dunlop 2012, cât şi în clasamentul comun româno-maghiar întocmit pentru această etapă ce a contat şi în campionatul de raliuri al Ungariei. Francezul şi-a impus ritmul încă de pe primele probe speciale, detaşându-se în lider în faţa urmăritorilor săi din ambele campionate de profil.

Un parcurs excelent l-a avut şi pilotul maghiar Gergo Szabo, care a trecut linia de sosire a etapei pe poziţia a doua în clasamentul CNR Dunlop. Prin evoluţia sa, acesta a dovedit o revenire etraordinară şi cu cele 18 puncte obţinute aici urcă pe locul 5 în clasamentul la zi al campionatului.

La rândul său, braşoveanul Dan Gîrtofan încheie Raliul Aradului pe podium, adâugând încă 15 puncte la locul său în clasamentul FIA N+A după 6 etape diputate în actualul sezon al CNR Dunlop 2012.

Printre abandonurile notabile ale etapei se numără cel al lui Bogdan Marişca, care pierde puncte importante prin ieşirea din joc după a doua probă specială de la Arad şi cade pe locul 7 în clasamentul la zi al competiţiei.

Prin absenţa de la startul raliului, pilotului maghiar Csaba Spitzmuller, retras din competiţie încă de la shakedown-ul etapei, rămâne pe poziţia a treia a clasamentului general la zi al campionatului după 6 etape disputate, cu 10 puncte în faţa următorului clasat, Dan Gîrtofan.

După forţa de care a dat dovadă la Sibiu, V. Porcişteanu a pierdut ritmul pe macadamul arădean, precum şi cele 17 puncte de avans în clasamentul la zi al campionatului, ajungând după linia primilor zece la finishul etapei. Astfel, înainte de Raliul Ţara Bârsei Dunlop, Porcişteanu rămâne în fruntea clasamentului CNR Dunlop 2012 după 6 etape, dar la egalitate cu noua revelaţie a sezonului, francezul Delecour, care are avantajul a trei victorii în acest sezon.

Următoarea etapă a CNR Dunlop 2012, Raliul Ţara Bârsei DUNLOP, va avea loc în perioada 7-8 septembrie a.c.

Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii