Noul Astra Sedan
Patru premiere mondiale la Salonul Auto: noua gamă Astra și noua generaţie de motoare pe benzină.
Strategie de creștere cu noi modele atractive, inclusiv Astra sedan.
Opel creşte de două ori mai repede decât piața locală, ţinta de vânzări pentru 2012 este de peste 80.000 de unităţi.

Rüsselsheim / Moscova. Opel vrea să sporească potențialul său de vânzări în Rusia. "Avem o rată de creștere cu mult peste medie. În prezent, creșterea este de două ori mai de mare decât piața. Vom folosi acest impuls pentru a ne crește dinamica vânzărilor", a spus Vice Președintele Opel pentru Vânzări, Marketing și Post Vânzări, Alfred E. Rieck.

El a vorbit la conferința de presă din debutul Salonului Auto de la Moscova (29 august - 9 septembrie). Rieck a anunțat o extindere semnificativă a portofoliului de produse în Rusia. El s-a referit cu predilecţie la segmentele pe creștere, cum ar fi sedanurile compacte și SUV-urile sub-compacte. Opel vrea să aducă pe piață modelele sale cu potențial ridicat în vânzări, Astra sedan și SUV-ul Mokka, până la sfârșitul acestui an.

Rieck prezis vânzări de 80.000 de unităţi Opel în acest an pentru Rusia care, după Germania, este în prezent a doua cea mai mare piaţă auto din Europa. În 2011, au fost comercializate 70.000 de vehicule ale mărcii. "Din ianuarie până în iulie 2012, Opel a crescut cu 29 la sută. Suntem încrezători în Astra, care este de departe cel mai de succes nume în Rusia". Conform lui Rieck, Astra şi-ar putea crește ponderea în segmentul compact din prima jumătate a acestui an, de la 4,4 la 6 la sută. "Cu noul sedan Astra, care este așteptat să sosească în luna septembrie la dealeri, putem satisface cerinţele unui segment foarte popular. Nu numai că acest automobil se află în partea de sus a segmentului din punct de vedere tehnic, dar face şi o impresie foarte puternica prin designul elegant."

Standul Opel, care se află în Hala 14 și acoperă o suprafață de 1.750 de metri pătraţi, nu a fost niciodată atât de vast. În afară de noul Astra sedan, spaţiul găzduiește, de asemenea, Astra cinci uși și Astra Sports Tourer, cu designul lor actualizat și fresh. Ambele au, de asemenea, premiera mondială la acest salon. Cea de-a patra premieră mondială este noua generaţie a motorelor pe benzină de dimensiuni medii. Opel a anunțat că îşi reînnoiește fundamental gama de motoare, iar prima fază a acestui plan începe acum. Trei familii de motoare complet noi sunt pregătite. Motorul pe benzină, cu patru cilindri şi turbocompresor, cu o cilindree de 1598 cc şi sistem de injecţie directă, cu injectorul montat central în camera de ardere şi tehnologie Start/Stop, este primul motor de acest tip şi va fi lansat la Moscova.

Noul motor SIDI (spark ignition direct injection) ECOTEC generează un cuplu maxim extraordinar de ridicat, de maxim 300 Nm. Producţia va începe la finalul anului şi se preconizează că Rusia va fi una dintre pieţele cele mai mari.

Sursa: Opel Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii