BMW Concept Active Tourer |
În cadrul ediţiei
2012 a Salonului Auto de la Paris, trei studii fascinante ne vor îndruma spre
viitorul definit deopotrivă de dezvoltare durabilă şi plăcere a condusului. În
plus, datorită ultimelor sale modele din diferite game, BMW trimite un mesaj
impresionant în ceea ce priveşte eficienţa, calitatea premium şi tehnologia
inovatoare. Inovaţiile BMW Connected Drive şi accesoriile BMW M Performance
completează apariţia la expoziţia de la Paris.
BMW Concept Active
Tourer: mai mult spaţiu pentru inovaţii.
Salonul Auto de la Paris 2012 va marca premiera BMW Concept Active
Tourer, care oferă o avanpremieră a inovaţiilor viitoare din segmentul compact
premium. Cu acest studiu, BMW demonstrează soluţii revoluţionare în ceea ce
priveşte interiorul şi conceptul de transmisie. Acesta din urmă dispune de o
combinaţie nouă între confort şi funcţionalitate, pe de-o parte, şi performanţe
dinamice şi stil, de cealaltă parte: o transmisie hibrid plug-in asigură cel
mai înalt nivel de eficienţă.
Cu o lungime exterioară de 4.350 milimetri, proporţii sportive şi linii
emblematice, conceptul aduce atracţia estetică specifică BMW într-un alt
segment auto. Poziţia ridicată a scaunelor, spaţiul generos pentru conducător
şi pasageri şi portbagajul extensibil flexibil sunt aspecte definitorii pentru
interiorul BMW Concept Active Tourer. Acesta combină funcţionalitatea versatilă
cu confortul deosebit al călătoriei, toate în cadrul unei ambianţe de calitate
a automobilului premium. O versiune specială a conceptului BMW eDrive se ocupă
de aspectele dinamice care constituie caracterul studiului. Sistemul cuprinde
un motor cu trei cilindri, pe benzină, şi un electromotor sincron, care
generează o putere totală de 140 kW/190 CP şi accelerează BMW Concept Active
Tourer de la 0 la 100 km/h în mai puţin de opt secunde. Automobilul are un
consum mediu sub 2,5 l/100 km şi emisii CO2 mai mici de 60 g/km. Acumulatorul
litiu-ion al acestui hibrid plug-in poate fi reîncărcat de la o sursă
convenţională. Capacitatea bateriei permite o autonomie de peste 30 de
kilometri atunci când se rulează în regim exclusiv electric.
BMW Seria 1: premiera
mondială pentru xDrive, nou model entry-level diesel.
La Paris, sistemul inteligent de tracţiune integrală xDrive va avea
premiera în cadrul gamei BMW Seria 1. Acum, sistemul care distribuie cuplul
variabil între puntea faţă şi cea spate este disponibil şi pentru modelul
compact. Cele două variante prezentate pentru lansarea pe piaţă sunt BMW 120d
xDrive şi BMW M 135i xDrive.
Noul model entry-level diesel BMW 114d va fi şi el prezentat în cadrul
ediţiei 2012 a Salonului Auto de la Paris: motorul cu patru cilindri, de 1,6
litri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo dezvoltă o putere de 70 kW/95 CP, consumul
mediu mixt este de 4,1-4,3 l/100 km (date din ciclul de testare EU, în funcţie
de pneurile alese). Aceasta înseamnă că acum sunt disponibile cinci motoare pe
benzină şi şase versiuni diesel pentru noul BMW Seria 1 cu cinci uşi şi pentru
noul BMW Seria 1 cu trei uşi, propulsoare care combină plăcerea condusului
specifică mărcii cu o eficienţă exemplară.
Noutăţile prezentate pentru noul BMW Seria 1 vor fi disponibile şi în
România până la sfârşitul acestui an.
BWM i3 Concept |
BMW i3 Concept:
dezvoltare durabilă maximă până la cel mai mic detaliu.
BMW i3 va anunţa o nouă eră a construcţiei auto, nu numai datorită
transmisiei pur electrică şi celulei pasagerilor din CFRP (plastic ranforsat cu
fibră de carbon): designul interior este orientat constant spre dezvoltare durabilă.
Noua versiune BMW i3 Concept, prezentată la Salonul Auto de la Paris 2012,
reflectă acest lucru cu claritate. De exemplu, lemnul de eucalipt utilizat
pentru panoul de instrumente provine dintr-o plantaţie cu dezvoltare durabilă
din Europa, care este tratată exclusiv cu substanţe naturale. Pielea de
calitate a scaunelor are o consistenţă fină a suprafeţei datorită procesării cu
agenţi de argăsire extraşi din frunze de măslin. În plus, părţi ale tabloului
de bord şi ale ornamentelor uşilor sunt realizate din ţesătură de lână
naturală.
BMW C evolution:
prototipul unui scuter electric care îndeplineşte cele mai înalte cerinţe de
agilitate şi autonomie.
Şi BMW Motorrad reacţionează la provocările cu care se confruntă
mobilitatea urbană a viitorului prin lansarea unor concepte inovatoare. Un
prototip, care încorporează aspectul electromobilităţii, este prezentat la
Salonul Auto de la Paris 2012. La BMW C evolution, transmisia electrică produce
performanţe de nivelul unui maxiscuter cu motor convenţional cu ardere internă.
Cu o putere continuă de 11 kW şi un maxim de 35 kW, electromotorul răcit cu
lichid furnizează condiţiile perfecte pentru plăcerea superioară a condusului
în acest segment. În plus, acumulatorul compact permite o autonomie de peste
100 de kilometri şi poate fi reîncărcat fie la o sursă casnică de energie, fie
la o staţie publică de alimentare. Aceasta înseamnă că BMW C evolution este
echipat corespunzător pentru a depăşi limitele mobilităţii urbane, chiar dacă
este conceput în principal pentru trafic cotidian de navetă.
În dezvoltarea tehnologiei de transmisie pentru acest prototip de
preproducţie, BMW Motorrad beneficiază de experienţa deosebită pe care BMW
Group o are în domeniul electromobilităţii.
BMW Seria 7 |
Noul BMW Seria 7: mai
mult confort al călătoriei, mai multă eficienţă, mai multe inovaţii.
Printre punctele de atracţie ale expoziţiei se numără şi premiera
europeană a noului BMW Seria 7. "Nava-amiral" din portofoliul BMW
este prezentată cu un design exterior şi interior modificat selectiv. Cea mai
interesantă particularitate de ordin vizual este reprezentată de farurile LED
(opţionale), amplasate de fiecare parte a grilei radiatorului, care şi ea a
fost revizuită discret. În interior, experienţa călătoriei a fost îmbunătăţită
prin utilizarea unor materiale noi şi a unui confort acustic optimizat
suplimentar. Afişajul multifuncţional al instrumentelor, graficele
tridimensionale ale Control Display şi sistemul de sunet Bang & Olufsen
High-End Surround sunt câteva dintre dotările care oferă o plăcere mai intensă
a condusului.
Limuzina de lux dispune şi de evoluţii semnificative în privinţa
tehnologiei transmisiei. Toate modelele sunt echipate standard cu transmisia
automată cu opt trepte, iar consumul şi emisiile noului BMW Seria 7 au
fost reduse cu până la 25%, în funcţie de motorizare. Funcţia automată
Start-Stop, generarea energiei la frânare şi a doua generaţie a comutatorului
Driving Experience cu mod ECO PRO şi funcţia de coasting (rulare liberă) sunt
dotări care oferă o economie suplimentară. Suspensia optimizată şi
servodirecţia electromecanică pentru toate modelele cu tracţiune spate ridică
nivelul de confort al călătoriei la un nou nivel. Acum, suspensia pneumatică cu
autonivelare pe puntea spate este disponibilă standard la toate modelele.
În privinţa motorizărilor, cea mai spectaculoasă dotare o reprezintă
cel mai puternic motor diesel din lume, cu şase cilindri dispuşi în linie, care
echipează noul BMW 750d xDrive. Echipat cu trei turbocompresoare, motorul
generează o putere maximă de 280 kW/381 CP şi accelerează limuzina de lux în
4,9 secunde.
BMW Seria 3 |
Noul BMW Seria 3:
eficienţa exemplară oferă o nouă diversitate.
Eficienţa noului BMW Seria 3 Sedan - lansat cu succes - este subliniată
din nou de portofoliu vast de motoare. Rolul de versiune entry-level între
variantele pe benzină este preluat acum de BMW 316i Sedan. Acest model este
echipat cu varianta de 1,6 litri din nou generaţie de motoare cu patru cilindri
cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care generează o putere de 100 kW/136 CP şi
oferă un cuplu maxim de 220 Nm. Noul BMW 316i Sedan este echipat standard cu o
transmisie manuală cu şase trepte şi opţional cu o cutie de viteze automată cu
opt rapoarte.
În plus, BMW profită de expoziţia de la Paris pentru a prezenta primul
model propulsat de un motor pe benzină care este orientat clar spre eficienţă.
BMW 320i EfficientDynamics Edition Sedan dispune de aceeaşi tehnologie de
reducere a consumului ca toate celelalte modele, dar şi de dotări aerodinamice
suplimentare şi un reglaj al motorului şi rapoarte ale transmisiei specifice.
La această versiune a modelului, motorul de 2,0 litri cu tehnologie BMW
TwinPower Turbo dezvoltă un maxim al puterii de 125 kW/170 CP. BMW 320i
EfficientDynamics Edition Sedan accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,6 secunde
şi combină spiritul sportiv cu un consum mediu (în ciclul de testare EU) de 5,3
l/100 km. Toate acestea îl fac cel mai economic motor pe benzină din actuala
gamă BMW.
BMW ConnectedDrive:
inovaţii pentru mobilitate în reţea.
Suplimentarea continuă a gamei de funcţii BMW ConnectedDrive a permis
constructorului de automobile premium din München să-şi consolideze poziţia de
lider în conectarea conducătorului, a automobilului şi a lumii exterioare. De
această dată o face prin adăugarea sistemelor de asistenţă a conducătorului şi
a serviciilor de mobilitate. La noua generaţie a sistemului de navigaţie
Professional, graficele tridimensionale în combinaţie cu funcţii suplimentare
şi un concept optimizat de afişare şi operare asigură cel mai înalt nivel de
confort al călătoriei. Noua funcţie de dictare cu transcriere
"speech-to-text" permite conducătorului să scrie mesaje e-mail şi
text prin intermediul comenzilor vocale. Totodată, BMW Car Hotspot LTE (4G)
stabileşte noi standarde pentru conectarea mobilă cu internetul: BMW este
primul constructor auto din lume care oferă această tehnologie pentru toate
modelele sale.
Noile accesorii BMW M
Performance completează portofoliul.
Produse speciale din gama de accesorii BMW M Performance permit
exprimarea autentică a pasiunii pentru motorsport. Salonul Auto de la Paris va
fi gazda premierei produselor din acest program conceput special pentru noul
BMW Seria 3 Sedan. Produsele nou dezvoltate pentru BMW Seria 1 (3 uşi) şi noul
BMW Seria 3 Touring vor fi disponibile din toamna acestui an. Componentele
pentru transmisie, suspensie, aerodinamică şi cockpit furnizează o mai mare
dinamică şi putere a motorului, reduc masa şi optimizează proprietăţile
aerodinamice. De asemenea, ele asigură o doză suplimentară de sportivitate în
privinţa aspectului şi ambianţei interioare.
Sursa: BMW Romania
0 comentarii