Mokka introduce
tehnologiile Opel exclusiviste în segmentul autovehiculelor SUV subcompacte.
Printre sisteme se
numără camera Opel Eye şi sistemul de asistenţă la pornirea în rampă, pentru un
nivel sporit de siguranţă şi confort.
Opel se dovedeşte din
nou lider în materie de tehnologie germană.
Rüsselsheim. Odată cu lansarea noului SUV, Mokka, Opel introduce
numeroasele sale sisteme unice de asistenţă pentru şofer, cu tehnologie
germană, în segmentul autovehiculelor SUV subcompacte. Acum, un număr mai mare
de clienţi beneficiază de tehnologiile Opel exclusiviste, care sporesc nivelul de
siguranţă şi confort. Acestea includ camera video frontală unică Opel
Eye, ce a câştigat numeroase premii, precum şi Controlul electronic
al stabilităţii (ESC), un sistem sofisticat montat pe modelul Mokka,
cu asistentul la pornirea în rampă şisistemul de control la
deplasarea în pantă.
„Încă o dată, Opel îşi dovedeşte poziţia de lider în industria auto,
oferind tehnologii care sporesc nivelul de confort şi siguranţă. Acestea
reprezintă tehnologii germane de ultimă generaţie, disponibile la preţuri accesibile,
de care posesorii de autovehicule SUV pot beneficia imediat”, a declarat
Michael F. Ableson, Vicepreşedinte Opel. „Suntem mândri de faptul că modelul
Mokka este primul autovehicul care introduce în acest segment de autovehicule
cu creştere rapidă sistemele de asistenţă pentru şofer exclusiviste de la Opel,
precum camera video frontală Opel Eye.”
Camera video frontală
Opel Eye, amplasată între parbriz şi oglinda
retrovizoare, ajută şoferul în două moduri diferite. Deoarece recunoaşte
indicatoarele rutiere şi marcajele de pe carosabil, camera video reprezintă
baza Sistemului de recunoaştere a indicatoarelor rutiere (TSR),
funcţiei de Avertizare la depăşirea benzii de circulaţie (LDW) şi
a celei de Avertizare privind o coliziune frontală (FCA). Sistemul
de recunoaştere a indicatoarelor rutiere citeşte indicatoarele cu
limite de viteză, de interzicere a depăşirii şi multe altele, afişându-le pe
panoul de instrumente. În funcţie de condiţiile de luminozitate, versiunea
actuală a sistemului (TSRII) poate recunoaşte şi citi indicatoarele de la o
distanţă de 60 de metri.
Avertizarea la
depăşirea benzii de circulaţie alertează
şoferul atunci când autovehiculul părăseşte neintenţionat banda de circulaţie
pe care se deplasează. Această funcţie previne apariţia situaţiilor
periculoase, cum ar fi adormirea şoferului la volan. Funcţia de
avertizarea la depăşirea benzii de circulaţie poate fi activată sau dezactivată
prin apăsarea unui buton. Atunci când este activată, această funcţie
avertizează şoferul printr-un semnal sonor şi un simbol ce se aprinde
intermitent pe panoul de instrumente. Sistemul de avertizare privind o
coliziune frontală (FCA) avertizează şoferul printr-o alarmă puternică
şi un semnal vizual pe panoul de instrumente în cazul în care autovehiculul se
află într-o situaţie critică, coliziunea cu autovehiculul din faţă fiind
iminentă. În cazul în care detectează obiecte imobile sau în mişcare, sistemul
emite un semnal de avertizare. Şoferul poate regla sensibilitatea sistemului FCA prin
intermediul unei comenzi amplasate pe volan.
În plus, Opel Mokka este unul dintre puţinele autovehicule din
segmentul său care include în dotarea standard Sistemul de asistenţă la
pornirea în rampă (HSA) şi Sistemul de control la deplasarea
în pantă (HDC), părţi componente ale ESC, atât pentru varianta
cu tracţiune integrală, cât şi pentru cea cu tracţiune pe puntea faţă. Sistemul HSA sporeşte
confortul în timpul conducerii, asistând şoferul în timpul manevrelor de
pornire în rampă. Acesta previne deplasarea în spate a autovehiculului chiar şi
după ce frâna de serviciu a fost eliberată. Sistemul HDC este
extrem de util atunci când autovehiculul se deplasează pe o pantă cu grad mare
de înclinare. Acesta poate fi acţionat prin simpla apăsare a unui buton. Apoi,
şoferul poate stabili şi limita viteza de coborâre a autovehiculului. Datorită
controlului automat al vitezei, nu mai este necesară acţionarea frânei de către
şofer în timpul coborârii. Acest lucru se dovedeşte a fi extrem de util în
condiţii de aderenţă scăzută, precum suprafeţe acoperite cu gheaţă sau drumuri
pietruite, unde menţinerea unei viteze constante este importantă. Viteza dorită
poate fi reglată de şofer, fie prin accelerarea până la viteza dorită, fie prin
frânare – sistemul de asistenţă urmând să menţină viteza respectivă.
Un alt sistem de asistenţă pentru şofer deosebit de important inclus în
dotarea modelului Mokka este sistemul de iluminare frontală adaptivă
(AFL+) cu faruri Bi-xenon, pentru care Opel a câştigat numeroase
premii; acesta adaptează intensitatea şi raza de acţiune a fasciculului luminos
la condiţiile de conducere şi de drum, cu ajutorul a unsprezece funcţii de
iluminare diferite. Funcţiile sistemului AFL+ sunt: lumina
pentru drum extraurban, lumina de autostradă, lumina de oraş, lumina pentru
condiţii meteo nefavorabile, fază lungă cu rază de acţiune extinsă, iluminare
statică în viraje, iluminare dinamică în viraje, lumini de zi cu tehnologie LED
şi asistentul pentru faza lungă. Acesta din urmă dezactivează automat faza
lungă pentru a evita orbirea şoferilor care se deplasează în spate sau din sens
opus. În comparaţie cu farurile convenţionale, luminile de zi cu tehnologie LED
reduc consumul de carburant având un consum energetic cu mult redus faţă de
acestea. Ledurile au o durată de viaţă extraordinară, de până la 30 de ori mai
mare decât becurile cu halogen H7.
Mokka este primul dintre cele trei modele cu care marca Opel pătrunde
pe segmente noi de piaţă. În prima jumătate a anului 2013, modelul ADAM urban,
modern, de dimensiuni mici şi noul model decapotabil Cascada îşi vor face
debutul pe piaţă.
Sursa: Opel Romania
0 comentarii