Noul autovehicul
electric de la Chevrolet accelerează de la 0 la 100 km/h în mai puţin de 8,5
secunde.
Zurich. Modelul electric Chevrolet
Spark va stabili noi standarde în clasa autovehiculelor electrice pentru oraş
când va ajunge vara viitoare în saloanele de prezentare ale dealerilor din
California, oferind o putere de excepţie, o autonomie uimitoare şi o funcţie de
încărcare rapidă.
Sursa de energie a modelului electric
Spark este un motor cu magneţi permanenţi şi răcire prin ulei, ce dezvoltă o
putere de cel puţin 130 cp (100
kW) şi un cuplu instantaneu de aproximativ 542 Nm (400 lb.-ft.) cu
unitatea de transmisie coaxială, rezultând o accelerare de la 0 la 100 km/h în
mai puţin de 8,5 s.
Modelul electric Spark nu este numai
rapid faţă de celelalte autovehicule din segmentul său - încărcătorul combinat
SAE de care dispune, singurul din industrie, va permite încărcarea rapidă cu
curent continuu până la 80% din capacitatea bateriei în aproximativ 20 de minute. Funcţia respectivă, disponibilă la
scurt timp după lansarea pe piaţă, va asigura, de asemenea, una dintre cele mai
mari autonomii din cadrul segmentului.
„Când echipa noastră şi-a propus să
dezvolte sistemul de propulsie pentru modelul electric Spark, am ştiut că va
trebui să asigurăm o accelerare plăcută în timpul conducerii şi eficienţă
maximă,” a declarat Chuck Russell, inginer şef pentru modelul electric Spark.
„În ceea ce priveşte modelul
electric Spark, credem că plăcerea de a-l conduce va fi aspectul cel mai
apreciat de clienţi; rulează uniform, iar puterea este disponibilă în fiecare
etapă de conducere,” a declarat Russell. „Acest lucru ne va ajuta să le oferim
o opţiune atractivă clienţilor care îşi doresc un autovehicul electric ce
asigură atât plăcerea de a conduce, dar este şi ecologic.”
Bateria litiu-ion de peste 20 kWh a
modelului electric Spark va continua tradiţia Chevrolet de a asigura cea mai
mare perioadă de garanţie, de opt ani/100.000 de mile (161.000 km) şi poate
face faţă mai multor încărcări rapide cu curent continuu în fiecare zi. De
asemenea, încărcarea poate fi finalizată în mai puţin de şapte ore, cu ajutorul
unei prize specifice de 240 V. Este disponibil standard un set de cabluri de
alimentare de 120 V.
„Bateria modelului electric Spark a
fost testată timp de peste 200.000 de ore în laboratoarele noastre
internaţionale pentru baterii,” a declarat Larry Nitz, director executiv al
echipei internaţionale de ingineri de electrificare din cadrul GM. „Această
testare ne-a permis să le oferim clienţilor noştri posibilitatea de a efectua
zilnic mai multe încărcări rapide cu curent continuu, pentru a elimina grijile
legate de autonomie şi pentru a spori nivelul de confort.”
Echipa de dezvoltare a modelului
electric Spark a putut profita de expertiza dobândită în urma programului
revoluţionar Chevrolet Volt şi a utilizat multe dintre componentele şi
sistemele respective. Peste 75% dintre componentele sistemului de propulsie provin
din programele pentru Volt şi pentru camioanele GM hibride.
Motorul modelului electric Spark şi
unitatea sa de transmisie vor fi lansate în producţie la începutul anului 2013
în fabrica de transmisii a companiei GM din White Marsh, Md., lângă Baltimore.
Este prima dată când un producător auto din S.U.A. construieşte un motor
electric complet şi o unitate de transmisie pentru un autovehicul electric
modern în Statele Unite.
„Modelul electric Spark este cea mai
recentă dovadă a expertizei noastre în expansiune în ceea ce priveşte
tehnologiile pentru motoare electrice şi baterii – expertiză de care vom avea
nevoie pe măsură ce ne extindem portofoliul de autovehicule electrice pentru a
răspunde nevoilor clienţilor noştri din întreaga lume,” a declarat Nitz.
Sursa: Chevrolet Romania
0 comentarii