Un nou studiu realizat
de Goodyear arată că şoferii tineri sunt mult mai preocupaţi de siguranţa pe
care o oferă anvelopele lor decât de eficienţa consumului de carburant sau de nivelul
zgomotului exterior pe care acestea îl produc la rulare.
De la
începutul lunii noiembrie, consumatorii au informaţii suplimentare despre
anvelopele pe care doresc să le achiziţioneze: noua etichetă europeană pentru
anvelope, care este obligatorie de la 1 noiembrie 2012 pentru toate anvelopele
produse începând cu 1 iulie a.c., oferă posibilitatea conducătorilor auto să
aprecieze cu uşurinţă performanţa anvelopelor pe baza a trei indicatori diferiţi:
eficienţa consumului de carburant, aderenţa pe carosabil umed şi nivelul zgomotului
exterior.
Cercetarea
cu privire la siguranţa rutieră realizată de Goodyear în 2012 relevă faptul că tinerii
conducători auto pun siguranţa printre preocupările lor principale atunci când
doresc să achiziţioneze o anvelopă. Aceste rezultate ale studiului sunt în
concordanţă cu recomandarea din partea Goodyear de a fi atenţi la criteriile privind
aderenţa pe carosabil umed de pe noua etichetă UE pentru anvelope atunci când
achiziţionează un nou set de anvelope de vară.
Studiul realizat
de Goodyear în 2012 cu privire la siguranţa rutieră, care a investigat
comportamentul a 6.500 de conducători auto tineri cu vârsta sub 25 de ani pe 16
pieţe (15 ţări europene şi Africa de Sud) a scos la iveală nişte perspective
interesante în ceea ce-i priveşte pe conducătorii auto tineri şi începătorii din
traficul rutier. Când au fost întrebaţi despre caracteristicile pe care le
caută atunci când cumpără anvelope, criteriile privind diferitele performanţe ale
unei anvelope privind siguranţa au ieşit la suprafaţă. Tinerii conducători auto
au fost cel mai mult interesaţi de modul în care anvelopele au rezistat la
conducerea pe carosabil umed (84%), aderenţa la viraje (84%), frânarea pe
carosabil umed (84%), conducerea pe carosabil uscat (83%) şi frânarea pe
carosabil uscat (82%). Criteriile considerate mai puţin importante au fost cele
privind eficienţa consumului de carburant (79%), nivelul zgomotului interior
(68%) şi cel al zgomotului exterior (56%). Aceste rezultate au fost susţinute
de modul în care tinerii conducători auto sunt informaţi despre anvelope; nici
măcar jumătate din ei nu se informează de pe internet sau nu întreabă
comerciantul înainte de a achiziţiona anvelope.
Aşa cum
explică şi Jens Völmicke,
Directorul de Comunicare Corporativă la Goodyear EMEA, compania cred că este extrem
de important ca tinerii conducători auto să înţeleagă rolul crucial pe care al
anvelopele îl joacă în siguranţa lor în trafic: „Cele patru anvelope ale vehiculului menţin legătura maşinii cu drumul.
Toate caracteristicile de siguranţă ale maşinii funcţionează numai prin
intermediul anvelopelor; prin urmare caracteristicile privind performanţa acestora
sunt extrem de importante pentru siguranţă. Goodyear şi-a asumat o abordare
holistă referitoare la performanţa unei anvelope. Scopul nostru este de a
dezvolta o anvelopă echilibrată printr-o gamă largă de criterii de performanţă
– fără a ne limita la cele numai trei criterii de pe noua etichetă UE pentru
anvelope. Noi privim dincolo de criteriile referitoare la eficienţa consumului
de carburant, nivelul zgomotului exterior şi aderenţa pe carosabil umed, pentru
a oferi performanţe excelente referitoare la peste 50 de criterii, printre care:
frânarea pe carosabil uscat, manevrabilitatea pe carosabil umed sau uscat,
rezistenţa la acvaplanare şi kilometrajul – pentru a numi doar câteva”.
Din noiembrie 2012, consumatorii vor
vedea pe anvelopele pentru camioane uşoare şi autoturisme puse la vânzare în lanţul
de comercianţi din toate cele 27 de ţări din Uniunea Europeană o etichetă
standardizată. Toate pneurile pentru maşini, camioane uşoare şi grele produse
începând cu luna iulie 2012 trebuie să fie de acum vândute cu informaţii care
să cuprindă trei indicatori cheie ai performanţei unei anvelope: rezistenţa la
rulare, aderenţa pe carosabil umed şi nivelul zgomotului exterior.
Noile etichete estimează clar
distanţa de frânare a anvelopelor pe carosabil umed, utilizând un sistem de
clasificare de la A la F – A reprezentând cea mai bună clasă şi F cea mai joasă
clasă, după cum explică Völmicke:
„Standardul de
clasificare prezintă capacitatea anvelopei de a se opri în condiţii de
umiditate. Clasa A, în ceea ce priveşte distanţa de frânare pe carosabil umed,
poate reprezenta o distanţă de frânare de 18 metri, mai mică decât clasa F pentru
un autoturism cu pasageri care încetineşte de la viteza de 80 km/h.
Studiul nostru cu privire la siguranţa rutieră realizat în 2012 indică
faptul că tinerii conducători auto nu sunt conştienţi de aceste diferenţe
uriaşe privind siguranţa, dar noi vom continua parteneriatul cu Asociaţia
Europeană a Şcolilor Auto care să informeze şi să educe tinerii din întreaga
Europă pentru a ajuta la creşterea gradului de conştientizare în această zonă
importantă.” Asociaţia Europeană a Şcolilor Auto cuprinde 25 de asociaţii de şcoli
auto din 24 de ţări europene.
Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner
0 comentarii