Tehnologia
Air Maintenance (AMT) de la Goodyear a fost inclusă în “Best Inventions of the
Year”, lista celor mai impresionante inovaţii, întocmită anual de revista TIME.
"Suntem onoraţi să fim desemnaţi ca una din
„Cele Mai Bune Inovaţii ale Anului 2012” desemnate de revista TIME," a
afirmat Directorul Tehnic al Goodyear, Jean-Claude Kihn. "Tehnologia noastră
Air Maintenance va spori perfomanţa condusului auto, în timp ce va creşte impactul
pozitiv asupra mediului prin intermediul unei eficienţe îmbunătăţite a
consumului de carburant, a reducereii emisiiilor de CO2 şi a extinderii duratei
de viaţă a unei anvelope. Această recunoaştere pune în evidenţă munca
inginerilor noştri, precum şi eforturile pe care le-am depus pentru a aduce pe
piaţă produse relevante şi cu o deosebită însemnătate.”
Tehnologia Air Maintenance de la Goodyear se
alătură astfel unei prestigioase liste de inovaţii printre care se numără şi proiectul
ochelarilor cu realitate augumentată de la Google şi norii de interior.
În trecut au mai fost incluse în această listă
faimosul iPad şi Mars Rover.
AMT de la Goodyear adaugă această recunoaştere la o
colecţie deja impresionantă de premii, recunoaşteri şi distincţii care a
început cu premiul Popular Mechanics Breakthrough Award, pe care Goodyear şi
l-a adjudecat chiar la începutul acestui an.
Lista completă a „Celor Mai Bune Inovaţii ale
Anului 2012” întocmită de revista TIME este disponibilă atât în numărul din
noiembrie al revistei cât şi online.
Goodyear este una din cele mai mari companii
producătoare de anvelope din lume. Are aproximativ 71.000 de angajaţi şi îşi
fabrică produsele în 53 de unităţi de producţie din 22 de ţări peste tot în
lume. Cele două centre ale sale pentru inovare din Akron, Ohio şi Colmar-Berg,
Luxemburg dezvoltă produse şi servicii de ultimă generaţie care stabilesc
standardul pentru tehnologie şi performanţă în această industrie.
Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner
0 comentarii