Chevrolet SPORTBEST
Experimentatul pilot de curse francez, Yvan Muller, a primit premiul SPORTBEST 2012 în numele fostei echipe Chevrolet participante la Campionatul Mondial de Turisme (WTCC), în cadrul unei ceremonii speciale ce a avut loc ieri în Atena. În luna decembrie a anului trecut, echipa Chevrolet Europe a fost aleasă pentru a primi premiul de către AUTOBEST, un juriu format din jurnalişti auto de top din 15 ţări din Europa Centrală şi de Est.

„Până în prezent, căutam piloţi tineri şi talentaţi doar la nivel regional. Însă, odată cu trecerea la „nivelul următor”, orizonturile noastre de selecţie s-au lărgit, incluzând şi eforturile din industria auto în ceea ce priveşte sporturile cu motor,” a declarat domnul Ilia Seliktar, preşedintele AUTOBEST. „Într-o perioadă relativ scurtă de timp, compania Chevrolet a reuşit să ajungă pe primul loc, chiar dacă anterior nu figura în clasamentele acestui sport. Suntem cu toţii de părere că echipa Chevrolet merită atât premiul pe care i-l oferim, cât şi aplauze din partea tuturor fanilor sporturilor cu motor,” a adăugat Seliktar.

„Ne bucurăm că am primit acest premiu extrem de prestigios din partea juriului AUTOBEST”, a declarat Vijay Iyer, Director de comunicaţii în cadrul Chevrolet şi Cadillac Europe. „În numele întregii noastre echipe Chevrolet, aş dori să mulţumesc piloţilor noştri şi tuturor celor de la RML pentru realizările de excepţie, angajamentul şi entuziasmul demonstrate pe parcursul celor opt ani de parteneriat și participare a Chevrolet la WTCC,” a adăugat Iyer.

Chevrolet a câştigat trofeul de campion mondial atât la categoria Piloţi, cât şi la categoria Constructori pentru a treia oară consecutiv în 2012, o victorie ce a încununat parcursul de 8 ani al mărcii în competiţia WTCC. Yvan Muller a câştigat campionatul în 2010 şi 2011, în timp ce Rob Huff a ocupat primul loc în 2012.

Sursa: Chevrolet Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii