Online în data de 28
februarie 2013, la ora 22.00.
Joan Jonas, unul dintre cei mai semnificativi inovatori în arta video şi
de reprezentaţie, va crea o nouă operă pentru BMW Tate Live Performance Room -
un tărâm de pionierat pentru reprezentaţii live online, văzute simultan de
audienţe de pretutindeni prin intermediul www.youtube.com/user/tate/tatelive.
Din anii '60, Jonas a depăşit genurile pentru a dezvolta o activitate
influentă fixată în spaţiu, mişcare, ritual şi gesturi. Jonas a inovat
utilizarea filmului şi a imaginilor în reprezentaţii şi ulterior a început să
includă basme şi folclor, trecând de la cameră spre o practică bazată mai mult
pe descriere, naraţiune şi text. Prima reprezentaţie a lui Jonas în Marea
Britanie a fost "The Juniper Tree", la Whitechapel Art Gallery, în
1979.
BMW Tate Live
Performance Room: Joan Jonas
28 februarie 2013,
ora 22.00 (ora României)
Online la
www.youtube.com/user/tate/tatelive
Acest format inovator oferă unei audienţe internaţionale oportunitatea de
a experimenta o reprezentaţie live la Tate fără a părăsi ecranul computerului
de acasă. Fiecare reprezentaţie este arhivată şi disponibilă pentru vizionare
online după evenimentul live. Anterior, reprezentaţii au mai fost susţinute de
Jérôme Bel, Pablo Bronstein, Emily Roysdon şi Harrell Fletcher.
BMW Tate Live este un parteneriat cu durata de patru ani între BMW şi
Tate, care pune accentul pe reprezentaţie, artă interdisciplinară şi custodia
spaţiului virtual. În cel de-al doilea an, programul cuprinde noi spectacole
online la BMW Tate Live: Performance Room şi reprezentaţii live la Tate Modern
in The Tanks şi Turbine Hall pentru BMW Tate Live: Performance Events.
BMW Tate Live Performance Room este componenta inaugurală a
parteneriatului şi cuprinde cinci spectacole în 2012. După Jérôme Bel, artiştii
Pablo Bronstein, Harrell Fletcher, Joan Jonas şi Emily Roysdon îşi vor prezenta
lucrările în lunile următoare. Acest format inovator va oferi spectatorilor din
întreaga lume ocazia de a experimenta aceste creaţii printr-o modalitate
complet nouă de prezentare. Fiecare spectacol va fi arhivat şi va fi disponibil
pentru vizualizare online, adunându-se într-un serial de-a lungul anului.
BMW Tate Live îi are drept curatori pe Catherine Wood, curator Tate
pentru Artă şi Reprezentaţii Contemporane, şi pe Capucine Perrot, curator
asistent Tate Modern.
BMW Tate Live
Performance Room
Audienţa este invitată să acceseze online BMW Tate Live Performance Room
via www.youtube.com/user/tate/tatelive la ora 22.00 (ora României). În timpul
reprezentaţiei, audienţa din întreaga lume este încurajată să discute cu alţi
pasionaţi prin intermediul canalelor social media şi să pună întrebări
artistului sau curatorului prin utilizarea conturilor personale de Twitter,
Facebook sau Google+. Pentru a primi cele mai noi informaţii accesaţi
www.twitter.com/TateLive, utilizând #BMWTateLive; Tate Facebook
(www.facebook.com/tategallery) sau Tate Google+ (plus.google.com/+Tate).
BMW Tate Live
BMW Tate Live este un parteneriat cu o durată de patru ani între BMW şi Tate,
care cuprinde reprezentaţii live şi evenimente inovatoare, inclusiv transmisii
web live, reprezentaţii găzduite de galerie, seminarii şi ateliere. BMW Tate
Live are ca obiectiv să ajungă la o audienţă internaţională prin noi forme de
artă, abordând un public ale cărui necesităţi, gusturi şi interese în artă sunt
în schimbare. Iniţiativa creează un spaţiu nou pentru colaborare şi un program
care cuprinde reprezentaţii, filme, muzică, instalaţii şi studiu - domenii în
care artiştii îşi pot asuma riscuri mai mari şi pot experimenta liber.
Programul cercetează transformarea în toate formele ei şi îşi propune să
provoace dezbateri privind modul în care arta poate afecta schimbările
intelectuale, sociale şi psihice. Mai multe informaţii la www.tate.org.uk/whats-on/tate-modern/eventseries/bmw-tate-live-2013.
0 comentarii