Noile autocamioane Volvo FE şi Volvo FL sunt
acum şi mai uşor de condus în zonele urbane, în care este nevoie de transport
rapid, uşor şi precis. Noile autocamioane oferă un mediu îmbunătăţit pentru
şofer, iar gama Volvo FL a fost extinsă cu un motor foarte competitiv de 5
litri şi patru cilindri.
„Şoferii intră şi ies de multe ori în/din cabină în timpul unei curse. De aceea ne-am concentrat pe crearea unui mediu confortabil şi facil pentru şofer, cu o vizibilitate bună în toate direcţiile”, spune Claes Nilsson, preşedintele Volvo Trucks.
„Şoferii intră şi ies de multe ori în/din cabină în timpul unei curse. De aceea ne-am concentrat pe crearea unui mediu confortabil şi facil pentru şofer, cu o vizibilitate bună în toate direcţiile”, spune Claes Nilsson, preşedintele Volvo Trucks.
Condiţiile de lucru
ale şoferului au fost îmbunătăţite datorită unor instrumente noi, mai clare şi
a noilor scaune ergonomice cu tetieră şi centură de siguranţă integrate.
Scaunul ranforsat şi sistemul său de ancorare în podea ajută la îmbunătăţirea
siguranţei în caz de accident.
Motoare noi
Condusul devine mai
eficient datorită celor două motoare noi de cinci şi opt litri, proiectate în
cadrul companiei:
Noul motor D8 cu 6
cilindri are o cilindree de 7,7 litri şi este disponibil în trei variante de
putere: 320 CP/1.200 Nm, 280 CP/1.050 Nm şi 250 CP/950 Nm.Volvo FL este de
asemenea, disponibil cu motorul D5 în 4 cilindri. Acesta are o cilindree de 5,1
litri şi este disponibil în variante de putere cu 240 CP/900 Nm şi 210 CP/800
Nm.
„Datorită transferului
rapid de cuplu la turaţii mici, ambele autocamioane sunt ideale pentru
deplasări rapide, confortabile şi sigure în oraşe şi suburbii. Manevrabilitatea
lor sporită ajută şoferii să respecte programele strânse şi sarcinile multiple
de transport”, spune Ruddy Houtmeyers, Manager de Produse Strategice pentru
Vehiculele cu Tonaj Mediu, Volvo Trucks.
„Aceste motoare
respectă noile cerinţe Euro 6, iar consumul lor de combustibil este similar cu
cel al motoarelor Euro 5. Soluţia tehnologică pentru respectarea normelor Euro
6 este o combinaţie intre Reducerea Catalitică Selectivă (SCR) şi geometria
turbo variabilă, dintre un sistem EGR cu răcire şi un filtru de particule”,
continuă Ruddy Houtmeyers.
Transmisie automată personalizată pentru
condiţii specifice
La cele două motoare
noi se adaugă o gamă cuprinzătoare de transmisii. Printre diferitele opţiuni
disponibile, acum este posibil să echipaţi Volvo FE şi cu I-Shift.
„Transmisia automată
poate fi personalizată cu o opţiune specifică distribuţiei”, explică Tobias
Bergman, Manager de Produse pentru Segmentul Distribuţiei şi al Colectării
Deşeurilor, Volvo Trucks.
O altă veste bună
pentru şoferi este faptul că ESP (program electronic de stabilitate) este acum
o dotare standard atât pentru Volvo FE, cât şi pentru Volvo FL. ESP ajută
şoferul să menţină autocamionul pe şosea în cazul în care virează în mod
neaşteptat sau puternic.
Versiune de 12 tone special proiectată
De asemenea, Volvo
Trucks a proiectat o variantă unică de 12 tone a modelului Volvo FL. Datorită
celui mai puternic motor din segmentul său (motorul D5 în patru cilindri
şi 240CP), transmisiei I-Sync special optimizate şi greutăţii mai mici cu 500
kg decât a unui autocamion cu motor în 6 cilindri, acest model este extrem de
competitiv.
„Noua variantă de 12
tone este un adevărat competitor în cel mai important segment de autocamioane
cu tonaj mediu. Autocamionul este mai uşor, mai jos şi cu un preţ mai
competitiv decât modelul actual. Productivitatea şi eficienţa sunt sporite, iar
condiţiile de lucru pentru şofer sunt mai bune”, spune Tobias Bergman.
„Autocamionul este
bine gândit până la cele mai mici detalii. Să luăm, spre exemplu, roţile mai
mici, datorită cărora cabina este mai joasă cu cinci centimetri. Datorită
acestui fapt, vizibilitatea este îmbunătăţită şi accesul în cabină se face mai
uşor”, adaugă Tobias Bergman.
Selecţia de oglinzi
frontale şi laterale, cu posibilitatea de a adăuga geamuri suplimentare în
lateral, în spate şi pe portiere, contribuie, de asemenea, la vizibilitatea
îmbunătăţită a şoferului.
Design nou
Pentru a oferi
modelelor Volvo FE şi Volvo FL o imagine Volvo care poate fi identificată în
mod clar, clasica siglă a fost mutată mai sus, într-o nouă poziţie, sub
parbriz. Datorită secţiunii întunecate de sub parbriz, cabina pare mai joasă,
ajutând la crearea unui aspect modern care se integrează bine în trafic.
Farurile reproiectate
şi luminile de zi distincte subliniază, de asemenea, legătura de rudenie cu
celelalte modele noi de autocamioane Volvo. Lămpile sunt integrate în noua bară
de protecţie, care este compusă din trei piese, cu colţuri din oţel, pentru o
durabilitate suplimentară şi reparaţii ieftine, în eventualitatea unor
coliziuni sau zgârieturi minore.
Noile Volvo FE şi
Volvo FL emană din toate părţile o senzaţie de eficienţă în transport de înaltă
clasă. Directorul de design Rikard Orell recapitulează pe scurt abordarea
echipei de dezvoltare.
„Ne-am concentrat
asupra tuturor detaliilor care erau deja bune şi le-am făcut excelente. Ideea
este ca şoferul şi autocamionul să creeze împreună profilul unui operator care
reprezintă cel mai înalt nivel de calitate în transporturi.”
Irina Marcov, Marketing Communications and PR Manager Volvo Romania
0 comentarii