Chevrolet Volt
Autovehiculul electric câştigă cel de-al treilea premiu important în Belgia.

MECHELEN – Chevrolet Volt, modelul electric cu autonomie extinsă, a fost desemnat autovehiculul ecologic al anului 2013 pentru flote auto în Belgia, în timpul evenimentului „Clean Week 2020”. Modelul a fost ales câştigător de un juriu format din jurnalişti, profesori universitari, manageri de flote auto şi organizaţii ecologice care au evaluat câteva zeci de parametri, inclusiv costul pe ciclu de viaţă (LCC).

„Suntem încântaţi de faptul că modelul Volt a câştigat încă un premiu după obţinerea titlurilor ‹‹Autovehiculul ecologic al anului 2012›› şi ‹‹Autovehiculul electric de familie al anului 2012›› anul trecut în Belgia,” a declarant Anja Geril, coordonator Chevrolet Belgia. „A fi desemnat cel mai ecologic autovehicul al anului de către un juriu de specialişti din domenii foarte diferite reprezintă o mare onoare. Împreună cu celelalte premii câştigate de modelul Chevrolet Volt, acest ultim titlu dovedeşte că în momentul de faţă oferim cel mai bun autovehicul electric de pe piaţă,” a adăugat Anja Geril.

Modelul Volt îmbină un sistem de propulsie electrică şi caracterul practic al unui autovehicul compact obişnuit. Datorită sofisticatei baterii litiu-ion de 16 kWh, modelul Volt poate parcurge până la 80 de kilometri cu zero emisii de COşi peste 500 km pe baza curentului electric produs de un motor pe benzină de 1,4 litri cu funcţie de autonomie extinsă.

De la lansarea sa din 2011, Chevrolet Volt a câştigat numeroase premii ale industriei auto. Printre acestea se numără Ecobest 2011, Autovehiculul anului 2011 în America de Nord, Autovehiculul anului 2012 în Elveţia, Autovehiculul ecologic al anului 2011 la nivel mondial şi Autovehiculul anului 2012 în Europa.

Sursa: Chevrolet Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii