Noul SUV de mici dimensiuni
Chevrolet Trax a primit punctajul maxim de cinci stele din partea organizaţiei
independente Euro NCAP (European New Car Assessment Program), care a făcut
astăzi publice cele mai recente rezultate ale testelor. Trax este al şaptelea
model Chevrolet care primeşte punctajul maxim din partea Euro NCAP,
alăturându-se autovehiculelor Aveo, Volt, Cruze, Orlando, Malibu şi Captiva.
În
ciuda evaluării modelului Trax conform noilor protocoale mai riguroase ale Euro
NCAP din 2013, acesta s-a dovedit a fi unul dintre cele mai sigure autovehicule
din segmentul său.
„Designul
exterior impunător şi robust al modelului Trax reflectă nivelul înalt de siguranţă
pe care îl oferă. Siguranţa este, printre altele, unul din principalele
criterii în funcţie de care clienţii aleg un autovehicul sau altul în cadrul
segmentului SUV. Suntem mândri de punctajul de cinci stele obţinut în cadrul
testelor NCAP, un rezultat care se ridică la aşteptările pe care clienţii le au
de la noul nostru SUV de mici dimensiuni, Chevrolet Trax”, a declarat Susan
Docherty, Preşedinte şi Director General al Chevrolet şi Cadillac Europe.
Trax
a obţinut un rezultat excelent de 94% din punctajul maxim posibil la categoria
protecţia adulţilor din cadrul testelor de siguranţă Euro NCAP. Modelul Trax a
primit, printre altele, punctajul maxim la testul de impact lateral, asigurând
o protecţie optimă, pentru toate zonele corpului. Un rezultat bun a fost
obţinut şi la testul de impact frontal, autovehiculul Trax oferind un nivel
ridicat de protecţie împotriva leziunilor cervicale datorită scaunelor şi
tetierelor reglabile, în eventualitatea unei coliziuni din spate.
La
categoria protecţia copiilor, Chevrolet Trax a obţinut un punctaj favorabil la
testul de impact lateral şi instalarea sistemelor de reţinere a copiilor.
În
ceea ce priveşte categoria protecţia pietonilor, Euro NCAP a decis că bara de
protecţie a modelului Trax asigură un nivel ridicat de protecţie generală a
pietonilor, acordându-i punctajul maxim în acest sens.
La
categoria sisteme de asistenţă pentru siguranţă, echipamentele de siguranţă din
dotarea standard a modelului Trax – cum ar fi sistemul de control electronic al
stabilităţii şi asistentul pentru limitarea vitezei – a îndeplinit cerinţele de
testare ale Euro NCAP.
Chevrolet
a dus conducerea în condiţii de siguranţă la un nivel superior prin
introducerea sistemului Siri Eyes Free. Prin tehnologia Chevrolet MyLink
disponibilă la bordul autovehiculului Trax, clienţii care deţin un iPhone*
compatibil pot transmite o serie de sarcini aplicaţiei Siri, fără a-şi lua
mâinile de pe volan, timp în care ei se concentrează asupra drumului.
În
România, Trax se poate deja comanda la distribuitorii Chevrolet.
Modelul
Trax le asigură cumpărătorilor o mare parte dintre avantajele unui SUV de
dimensiuni normale, dar şi dinamica de conducere şi consumul redus de carburant
caracteristice autovehiculelor mai mici. Trax oferă un nivel maxim de versatilitate,
de la habitaclul său flexibil şi modern şi tracţiunea integrală activată la
cerere până la conectivitatea sporită a Chevrolet MyLink.
Autovehiculul
testat de Euro NCAP a fost un model Trax cu nivel de echipare LT şi tracţiune
pe puntea faţă, echipat cu un motor diesel cu o putere de 130 cp şi o cilindree
de 1,7 l.
*
Aplicaţia Siri este disponibilă în versiunea Beta numai pentru iPhone 4S,
iPhone 5, iPad (generaţia a treia şi a patra), iPad mini şi iPod touch
(generaţia a cincea), necesitând acces la Internet. Este posibil ca asistentul
Siri să nu fie disponibil în toate limbile şi în toate zonele, iar caracteristicile
acestuia pot varia în funcţie de zonă. Se pot percepe taxe pentru transmiterea
de date prin intermediul telefonului mobil.
Sursa:
Chevrolet Romania
0 comentarii