Andrei Margarit
Echipa Real Racing incepe sezonul pe circuitul din Bacau.
4 piloti vor concura pentru echipa Real Racing.
Obiectiv: clasari pe podium la fiecare clasa.

Echipa Real Racing este pregatita pentru startul in noul sezon competitional din Campionatul National de Karting. Prima etapa se va desfasura pe circuitul din Bacau.

Dupa o pauza de doi ani, circuitul de karting din Bacau a fost inclus din nou in calendarul Campionatului National de Karting, iar in acest weekend este programata prima etapa a sezonului 2013. „Ultimii doi ani nu a fost programata nicio etapa din Campionatul National de Karting aici, dar mie personal imi place mult acest circuit si ma bucur ca a revenit in calendar. Este un circuit care imbina armonios liniile drepte lungi cu viraje tehnice si lente Tocmai din aceasta cauza este greu de facut un compromis din punctul de vedere al setarilor”, a spus Constantin Raileanu, managerul echipei Real Racing.

Echipa Real Racing se aliniaza la startul primei etape din Campionatul National de Karting cu patru piloti: Andrei Margarit, la clasa Pufo, Andrei Ponta si Kristopher Schlett la clasa Mini, si Eduard Barloiu la clasa KZ. Vasile Didila, cel de-al cincilea pilot al echipei Real Racing, nu va lua startul la prima etapa a sezonului din Romania in urma accidentarii suferite in cursa de pe circuitul de la Sarno, Italia. „Am parcurs multi kilometri de teste cu toti pilotii inaintea startului de sezon si cred ca suntem pregatiti. Toti pilotii erau nerabdatori sa inceapa sezonul si sunt sigur ca putem sa ne atingem obiectivele, clasari pe podium la toate clasele, in cursa din acest weekend”, a spus Constantin Raileanu.

Sambata, in prima zi pe circuit, sunt programate cele doua manse de calificare, iar duminica cele doua manse finale. Pentru Andrei Margarit anul acesta este primul sezon complet la clasa Pufo, in timp ce Andrei Ponta si Kristopher Schlett sunt in cel de-al doilea an la clasa Mini. „Avem piloti foarte talentati in echipa si sunt sigur ca vom avea un sezon cu rezultate excelente. Vom vedea insa dupa prima etapa a sezonului cum stau lucrurile cu adevarat si care sunt punctele in care trebuie sa mai lucram pe parcursul anului cu fiecare pilot”, a completat Constantin Raileanu.

Sursa: Berti Panaiot, National Communication Manager
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii