Etapa tradițională de la Rânca a CNVC Dunlop 2013 debutează mâine cu startul din Novaci pe Transalpina, contând ca a doua etapă a CNVC Dunlop 2013.

După ce câteva sezoane la rând etapa de pe Transalpina a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2013 s-a disputat în debutul toamnei, începând cu acest sezon, etapa este programată în ultima lună a primăverii. Traficul intens de pe Transalpina din lunile toride de vară, atracţia turistică deosebită în care staţiunea montană Rânca s-a transformat în ultimii ani, dar şi popularitatea etapei gorjene care strânge an de an tot mai mulţi spectatori pe probă au dus la mutarea etapei într-o perioadă mai liniştită a anului.

Urmând să se desfăşoare în acest sfârșit de săptămână, etapa gorjană a CNVC Dunlop 2013 nu anunţă modificări de traseu faţă de ediţiile precedente, singura noutate a sezonului fiind programul scurt din a doua zi de concurs, specific noii configurări a etapelor de coastă din duble în etape simple.

Astfel, prima zi de concurs, respectiv ziua de mâine, 18 mai, va debuta la orele 8.00 şi se va încheia la orele 18.00, cu ultima manşă de antrenamente cronometrate. Ziua a doua de concurs este rezervată unei scurte sesiunii de antrenamente, precum şi manşelor propiu-zise de concurs, competiţia urmând să se încheie în jurul orele 17.00, cu festivitatea de premiere a câştigătorilor.

Etapa debutează cu 63 de participanți anunțați la start, ambițiile piloților valoroși din competiție fiind mari și de această dată. Din punct de vedere sportiv, etapa anunță o luptă strânsă între veteranul Lucien Hora, câștigătorul unor etape din 2013, O. Zaberca, și respectiv câștigătorul primei etape din actualul sezon competițional, L. Răduț, dar rămâne deschisă oricăror pronosticuri și configurări de podium final.

Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii