BMW M Drive Tour 2013
BMW M6 Gran Coupe a debutat în cadrul BMW M Drive Tour, evenimentul clienților BMW M.  În perioada 30 mai – 2 iunie, pe o pistă a Aeroportului Băneasa, un grup exclusiv de aproximativ 150 de invitați au putut testa unele dintre cele mai rapide și puternice modele construite vreodată de BMW: BMW M6 Coupe, Cabriolet și Gran Coupe, BMW M5, BMW X6 M și BMW M3.

Au fost deopotrivă disponibile multe modele de referință: cel mai puternic și rapid model construit vreodată de BMW (BMW M6 Coupe, 560 CP și 0-100 km/h în 4,1 secunde) sau primul model M cu tracțiune integrală: BMW X6 M și motor turbo. În total participanții au avut la dispoziție 4335 CP pe care i-au putut experimenta într-un program creat de pilotul Claudiu David, singurul instructor român cu experiență internațională BMW Driving Experience.


Modelele testate au fost echipate de GOODYEAR DUNLOP Tires România, partener tehnic al evenimentului din acest an. Alături de performanțele mașinilor au fost astfel testate și performanțele unora din anvelopele cu cele mai mari ratinguri potrivit noii etichete UE existente acum pe piață, combinația de performanță și putere dintre un model BMW și anvelopele Dunlop fiind explozivă atât pe carosabil umed cât și uscat.

BMW are o tradiție bogată în astfel de programe de test, de altfel BMW Driving Experience, inaugurat din 1978 sub numele de BMW Driver Training, este cea mai veche școală de pilotaj dezvoltată de un producător auto.Este deja cea de-a treia ediție consecutivă în România a unui eveniment dedicat celor mai sportive modele ale mărcii. Incluzând gama BMW M Perfomance, BMW este de altfel unul dintre cei mai de succes producători de mașini sport din România, cu un total de 30 de modele livrate în 2013 și 7 unități în primele 4 luni ale acestui an.

Despre BMW M6 Gran Coupe
Ultimul model al gamei M care își face debutul pe piața din România este noul BMW M6 Gran Coupe.  Cu un preț de 114.400 Euro fără TVA este cel mai exclusiv model produs vreodată, în timp ce accelerația 0-100 km/h în 4,2 secunde îi asigură statutul de cel mai rapid model cu patru uși al mărcii.

Tehnologia sistemului de propulsie de la BMW M6 Gran Coupé garantează performanţele pentru care modele M sunt renumite. Motorul V8 cu tehnologie M TwinPower Turbo produce 412 kW/560 CP. Pachetul tehnologic include două turbocompresoare twin-scroll, galerie de evacuare în cross pentru cele două rânduri de cilindri, injecţie directă pe benzină High Precision, gestiune variabilă a supapelor VALVETRONIC şi control variabil continuu al axului cu came Double-Vanos. Propulsorul de 4.395 cmc are vârful curbei de cuplu la 680 Nm, fiind atins pe un interval al turaţiilor cuprins între 1.500 şi 5.750 rpm, în timp ce puterea maximă este dezvoltată între 6.000 şi 7.000 rpm. Turaţia maximă a motorului este de 7.200 rpm. De la 0 la 100 km/h, BMW M6 Gran Coupé sprintează în 4,2 secunde, pentru a atinge o viteză maximă de 250 km/h (305 km/h dacă este comandat pachetul opţional M Driver). Consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU este de 9,9 l/100 km, iar emisiile CO2 sunt de 232 g/km.

Transferul puterii se realizează prin intermediul transmisiei M cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte şi Drivelogic. Sistemul electronic de gestiune a transmisiei asigură selecţia vitezei corecte pentru tracţiune optimă. De asemenea, conducătorul are la dispoziţie funcţia Launch Control pentru acceleraţie maximă, Low Speed Assistance pentru un plus de confort şi funcţia Auto Start-Stop pentru îmbunătăţirea eficienţei.

La BMW M6 Gran Coupé, tehnologia şasiului a fost dezvoltată astfel încât potenţialul sportiv al automobilului să aibă ca rezultat performanţe superioare. Asemenea punţii spate integrale, suspensia faţă cu braţ dublu are o cinematică specifică şi componente realizate din aluminiu forjat. Suporturile şasiului, care folosesc panouri mari, asigură un transfer egal al forţelor dinamice prin caroserie. Standard, BMW M6 Gran Coupé dispune de versiunea M a sistemului Dynamic Damper Control (controlul dinamic al amortizoarelor) şi direcţie asistată mecanic şi cu raport variabil, cu funcţie M Servotronic.

Ca alternativă la sistemul standard de frânare - unul de înaltă performanţă -, BMW M6 Gran Coupé poate fi comandat şi cu frâne M din carbon şi ceramică. Realizate dintr-un nou tip de compozit cu ceramică şi fibră de carbon, discurile de frână au o mai mare rezistenţă la căldură şi la uzură, precum şi o masă redusă.

Despre BMW M GmbH
BMW M GmbH este compania care produce cele mai sportive modele ale mărcii. Tot în cadrul BMW M sunt dezvoltate și versiunile BMW M Performance, programul de personalizare exclusiv BMW Indvidual, programul de automobile bilndate și BMW Driving Experience, școala de pilotaj a mărcii.

Repere în istoria BMW M
1972 – se înființează BMW Motorport GmbH sub conducerea lui Jochen Neerpasch
1973 – sunt prezentate primele modele sub sigla M, se lansează  BMW 3.0 CSL
1978 – se inaugurează BMW Fahrer Training, prima școală de pilotaj a unui producător de automobile
1978 – se lansează BMW M1, primul model BMW cu motorul amplasat central
1984 – debutează prima generație BMW M5
1986 – debutează BMW M3, cel care avea să devină cel mai de succes touring car din lume
1991 – McLaren primește motorul V12 pentru supercar McLaren F1
1992 – Se înființează BMW Individual
1993 – Redenumire companiei în BMW M GmbH
1996 – Se înființează BMW Motorsport Ltd.
1997 – Prima cutie SMG Drivelogic pe un model M
1997, 1998 – Debutează BMW Z3 M Roadster și Z3 M Coupe
2003 – Este prezentat BMW M3 E46 CSL – una dintre cele mai faimoase ediții speciale M3, primul model BMW care folosește fibra de carbon
2007 – Debutează actuala generație BMW M3, prima echipată cu un motor V8
2009 – Primul M cu tracțiune integrală și motor turbo: BMW X5 M și BMW X6 M
2011 – Sunt prezentate BMW Seria 1 M Coupe și ultima generație BMW M5
2012 – Este prezentată o nouă categorie de modele, BMW M Performance, poziționată între modelele M și modelele de serie convenționale și care acum include: BMW M135i, BMW M550d, BMW X5 M50d și BMW X6 M50d.
2012 – Sunt lansate noile modele BMW M6 Coupe și Cabriolet

Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii