Skoda Superb
ŠKODA Superb – design atractiv, un interior proaspăt, autonomie mai mare și noi detalii tehnice.
Exteriorul a fost refăcut complet.
Un volan nou și combinații noi de culori, noi materiale și modele pentru interior – precum și însemnul caracteristic: umbrela din ușă.
Mai mult spațiu: cel mai mare spațiu pentru picioarele pasagerilor din spate și cel mai încăpător portbagaj din segmentul său.
Consumul și emisiile au fost reduse în mod semnificativ.
Din 15 iulie, în showroom-urile ŠKODA din toată țara.

„Începând cu data de 15 iulie, facelift-ul modelului ŠKODA Superb se va afla în showroom-urile distribuitorilor din toată ţara. Așteptăm cu mare interes nava amiral a mărcii ŠKODA, cu noul design și multele detalii „simply clever”.”, a declarat Vlad Rusu, Directorul mărcii ŠKODA din cadrul grupului Porsche România.

Ofensiva modelelor ŠKODA continuă: Noul ŠKODA Superb și Noul ŠKODA Superb Combi au fost supuse unui facelift amplu și ambele au fost prezentate în premieră mondială pe 19 aprilie 2013, în seara de dinaintea deschiderii Salonului Auto de la Shanghai. Modelul de vârf al mărcii impresionează cu Designul ŠKODA, proaspăt și atractiv, care include un interior remodelat și multe tehnologii noi.

“ŠKODA Superb reprezintă vârful gamei noastre de modele și demonstrează competenţele de producător ale companiei ŠKODA. Actualul facelift amplu face ca modelul nostru de vârf să devină și mai atractiv,” declară Winfried Vahland, CEO ŠKODA. Limuzina și versiunea combi dispun de un design  încrezător și accentuează în mod considerabil statutul de navă amiral a mărcii. Noul Superb impresionează prin economia îmbunătățită și dispune de noi soluții tehnice. În același timp, Superb confirmă toate valorile care au stat la baza succesului acestui model timp de 12 ani. “ŠKODA Superb oferă un nivel de confort peste standardul clasei medii. Aceasta înseamnă mult spațiu, funcționalitate excelentă, confort ridicat, siguranță maximă, un raport calitate/preț excelent și eleganță atemporală. Întotdeauna dorim să oferim clienților noștri puțin mai multă mașină,” declară Vahland.

ŠKODA Superb dispune de un design complet nou pentru partea frontală și cea posterioară. Elementele caracteristice ale noului limbaj de design sunt evidente: linii clare, calitate, precizie și proporții echilibrate. Partea frontală, care a fost redesenată complet până la montantul A este acum mult mai distinctă. Grila, sigla mașinii, farurile și proiectoarele de ceață, barele de protecție, aripile față și capota sunt noi. Partea frontală cu tușe distincte, cu o grilă a radiatorului substanțial mai mare, precum și farurile complet redesenate creează o imagine ce sugerează siguranța. Farurile bi-xenon cu lumini de zi cu LED integrate sunt disponibile pentru prima dată în gama Superb.

Secţiunile posterioare ale modelelor Superb limuzină și combi au fost, de asemenea, redesenate complet și au devenit mai clare, ordonate și precise. Grafica blocurilor optice spate a fost reinterpretată pentru a sublinia și mai mult forma literei C, un detaliu tipic al mărcii. Aceasta va fi prima dată când trei benzi luminoase cu LED-uri vor crea această formă pentru modelul Superb. Două elemente triunghiulare încorporate în capota portbagajului reprezintă o altă caracteristică inconfundabilă a noului design ŠKODA.

În plus, exteriorul modelului Superb este disponibil acum şi în două noi culori metalizate: Gri Metal și Alb Moon. Din ofertă fac parte și noile jante din aliaj cu dimensiuni între 16 și 18 inch.

La interior, ŠKODA Superb, dispune de volane cu trei și patru spițe, într-un total de nouă variații posibile. În plus, există nouă materiale textile și modele pentru tapițeria scaunelor și noi designuri. În cazul versiunii de dotări superioare, ŠKODA Superb L&K, este disponibilă o nouă combinație de culori maro-ivory.

În ceea ce privește motoarele și tehnologia de transmisie, ŠKODA Superb este și mai atractivă: Motoarele disponibile acum oferă o reducere cu peste 19 procente a consumului în comparație cu cele precedente. La aceasta contribuie și tehnologia cu sistem start–stop și de recuperare a energiei cinetice, care va fi o dotare standard în țările UE, la toate versiunile ŠKODA Superb cu propulsoare diesel și cu motorul pe benzină de intrare în gamă, 1.4 TSI/92 kW. Superb GreenLine consumă doar 4,2 litri de motorină pentru a parcurge 100 km, ceea ce corespunde unui nivel de emisii de CO2 de 109 g/km. Pentru versiunea 4x4, motorul diesel 2.0 TDI/103 kW este cuplat acum la o transmisie manuală. Propulsorul diesel mai puternic, pentru versiunea cu tracțiune integrală, 2.0 TDI/125 kW este cuplat acum la o transmisie DSG cu dublu ambreiaj și șase trepte de viteză.

Noua ediție ŠKODA Superb continuă tradiția ŠKODA de a oferi un spațiu uriaş. Versiunile limuzină și combi oferă cel mai mare spațiu dintre toate automobilele din zona superioară a clasei medii, dispunând de cel mai mare portbagaj și cel mai mult spațiu pentru picioarele pasagerilor din spate. În niciun alt automobil din această clasă pasagerii din spate nu dispun de atât de mult spațiu precum în ŠKODA Superb. Este disponibilă acum o nouă funcție care face călătoria pe locurile din spate şi mai confortabilă: Pentru prima dată, scaunul pasagerului din față poate fi mutat foarte simplu, din spate, prin intermediul unei comenzi electronice.

Volumul pentru bagaje oferit de Superb rămâne fără egal în clasa sa: 595 de litri pentru versiunea limuzină, iar 633 de litri pentru cea combi – ambele oferind valorile cele mai bune din clasă. Cu bancheta rabatată, volumul portbagajelor crește la 1.700 și, respectiv, 1.865 de litri.

Noul Superb își reafirmă reputația de reprezentat deosebit de inteligent al clasei medii-superioare. Șoferul și pasagerii se vor bucura de umbrela depozitată în ușă, o dotare disponibilă de altfel doar în cazul automobilelor de lux. O altă soluție "Simply Clever", în cazul noului Superb limuzină, a rămas hayonul Twin Door. O soluție unică, patentată de ŠKODA, permite hayon-ului să se ridice în două etape: utilizatorii pot alege să deschidă doar capacul portbagajului sau întregul hayon, inclusiv geamul din spate. Tehnologia a devenit și mai simplu de utilizat: fiecare mod de operare are acum propriul său buton. Până acum, utilizatorii trebuiau să apese un buton de shift (comutare).

Alte dotări "Simply Clever" includ Jumbo box în consola centrală, buzunarele de depozitare din uși și de sub scaunul pasagerului, compartimentul practic pentru ochelari, precum și spaţiul de depozitare din cotiera centrală a banchetei – tot interiorul fiind bine gândit și compartimentat. Același lucru este adevărat și în cazul portbagajului care oferă dotări practice precum podeaua dublă, oferită opțional, cutia cu posibilitate de blocare, cârligele pentru plase, inelele de ancorare și plasele, care sunt opționale.

Confortul oferit de noul Superb a crescut semnificativ cu ajutorul celei mai noi generații a sistemului Automatic Parking Assistant (Asistentul automat pentru parcare), disponibil acum atât pentru limuzină, cât și pentru combi. Noul sistem susţine atât parcarea paralelă, cât și parcarea perpendiculară cu spatele și oferă asistență atât la intrarea cât și la ieșirea din locurile de parcare.

În plus, noul Superb oferă caracteristici superioare de confort, precum o trapă acționată electric, cu celule fotovoltaice integrate la versiunea limuzină, trapă panoramică, acționată electric pentru combi, sistemul automat de acces și pornire, KESSY, aer condiționat și patru sisteme audio și de navigație moderne, până la sistemul de navigație de top, Columbus, cu ecran tactil color de 6,5” și hard disc integrat de 30GB.

Superb oferă tot ceea ce este mai bun în privința siguranței, așa cum o dovedește și rating-ul de cinci stele obținut la testele de impact Euro NCAP. În țările UE, versiunile limuzină și combi includ în dotarea standard ESP, ABS și sistem de asistență la frânare. Sistemul, oferit opțional, Adaptive Frontlight System (Sistemul adaptiv de iluminare) asigură vizibilitate excelentă în întuneric. Driver Activity Assistant (Asistentul pentru detectarea oboselii șoferului) poate fi activat pentru a atenţiona atunci când constată că şoferul este foarte obosit. Sistemul opțional de asistență la demarajul din rampă asigură o pornire lină pe teren înclinat, fără a fi nevoie de utilizarea frânei de parcare. Un sistem electronic de monitorizare a presiunii din anvelope este, de asemenea, oferit standard, începând de la linia de echipare ‘Elegance’. În cazul unui accident, pasagerii sunt protejați de până la nouă airbag-uri precum și de centuri de siguranță cu prindere în trei puncte și tetiere reglabile pe înălțime.

Sursa: Skoda Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii