F. Delecour Sibiu Rally
Cei doi rivali din Raliul Sibiului 2013, Jan Kopecky și Francois Delecour, și-au împărțit victoria în etapa dublă din CNRD și ERC. Cehul a punctat în ERC, francezul în CNRD.

Raliul Sibiului 2013, etapă comună în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2013 și în Campionatul European de Raliuri ERC, s-a încheiat cu victoria francezului F. Delecour pentru campionatul intern și a cehului J. Kopecky pentru întrecerea europeană. Succesul cehului pe macadamul dur de la Sibiu a venit după abandonul echipajului cu numărul 2 din concurs, precum și după numeroase alte schimbări de situație în eșalonul funtaș, în timp ce francezul a menținut un ritm constant, secondând în permanență liderul etapei.

Păstrând tradiția sezoanelor trecute, și în acest an Raliul Sibiului s-a dovedit un raliu extrem de dur, numărul abandonurilor fiind și acum unul extrem de mare. Printre abandonurile sonore ale sezonul 2013 se numără Gergo Szabo, Bogdan Marișca, Edwin Keleti și Dan Gârtofan, ultimii doi făcând o figură frumoasă în etapa sibiană până în momentul ieșirii lor din competiție. Emoțiile de la Sibiu au fost mari și pentru Vali Porcișteanu, pilotul piteștean plecând cu un ușor handicap tehnic pe probele de la Dobârca și Crinți. După o cădere seriosă în ierarhia etapei, Porcișteanu a reușit să recupereze din dezavantaj, ajungând al patrulea la finele etapei în CNR Dunlop 2013. În ERC, pilotul cunoscut al bolidului Vallino a devenit primul român recompensat cu trofeul Colin McRae Flat Out Trophy pentru ambiția și tenacitatea de care a dat dovadă.

Pentru prima treaptă a podiumului etapei în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2013 s-au luptat pe probele de la Sibiu în special F. Delecour și E. Keleti. Cel de-al doilea, a fost în zona fruntașă a ierarhiei până spre sfârșitul celei de-a doua zile de concurs, stațiile ERC anunțandu-l în permanență ca fiind cel mai bun pilot român din competiție. Pe a doua trecere pe Gâtul Berbecului, Keleti s-a oprit din competiție, din pricina unor probleme tehnice.

După serii succesive de răsturnări de situație, podiumului CNRD în Raliul Sibiului 2013 a fost completat de David Botka și Marco Tempestini, acesta fiind primul podium stranier al sezonului.

Prin victoria de la Sibiu, Delecour își consolidează poziția de lider în clasamantul la zi al CNR Dunlop 2013, cu un avans de 36,8 puncte în fața următorului clasat. Cu numai trei etape disputate, maghiarul D. Bortka urcă pe doi în CNRD la apoape 10 puncte distanță de V. Porcișteanu.

Următoarea etapă a CNR Dunlop 2013 va avea loc în perioada 23-24 august a.c. la Arad.

Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii