Raliul Sibiului, etapă comună în competiția internă de profil organizată sub egida
FRAS și în Campionatul European de Raliuri (FIA ERC), anunță la start un total de 69 de echipaje și un spectacol automobilist unic în România.
Raliul Sibiului 2013,
etapă comună în Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2013 și în Campionatul European de Raliuri ERC, anunță 69 de echipaje la
start, din care 37 concurează exclusiv în CNR Dunlop 2013 și în jur de 20 se vor
lupta pentru laurii victoriei și o importantă poziție pe podium în ambele competiții.
În cadrul competiţiei
interne de raliuri, etapa de la Sibiu este a cincea, conform calendarului
competiţional al FRAS, şi are cel mai mare coeficient de cursă: 2.
În sezonul 2013, Raliul Sibiului propune 228 de killometri de probă specială. Printre noutăţile sezonului, organizatorii au anunţat revenirea specialei Sadu în programul etapei. Raliul este unul mixt, 20% din probele speciale urmând să aibă ca suprafaţă de rulare asfaltul şi 80% macadamul, procentajul crescând în favoarea probelor de asfalt datorită probei Sadu, a secțiunii Călugărul, care intră în programul etapei ca parte a probei Șanta Max, precum şi a unei porţiuni asfaltate de 2,5 km din vechea probă de macadam Gâtul Berbecului.
Ca etapă în ERC, Raliul
Sibiului 2013 anunță la start nume cu rezonanţă la nivel european. Jan Kopecky, Bryan
Bouffier, Toshihiro Arai, Vitaliy Pushkar, François Delecour, Lin Yan-Hu vor
face spectacol alături de piloţii români.
În clasamentul general
al CNR Dunlop 2013, înaintea confruntării de pe macadamul sibian, primele poziții sunt ocupate de François
Delecour (lider detașat cu 60 de puncte), Gergo Szabo, David Botka, Dan Gîrtofan și Valentin Porcişteanu.
În clasamentul echipelor, conduc ESD Rally Team, Napoca Rally Academy şi BCR
Leasing Rally Team. În clasamentul juniorilor, Simone Tempestini, Raul Badiu şi
Bogdan Cuzma ocupă primele trei poziţii. Clasa 2 este condusă în acest moment
de François Delecour, clasa 3 de Edwin Keleti, clasa 5 de Alex Filip, clasa 9
de Raul Badiu, iar clasa 11 de Danny Ungur.
Startul pe probele
speciale în etapa a V-a a CNR Dunlop 2013, Sibiu Rally, se dă astăzi la orele
prânzului. Etapa programează 7 probe speciale astăzi, 26 iulie, ziua de mâine
fiind rezervată probelor care aduc nouăţile ediţiei: Sadu, Gâtu Berbecului şi
Santa Max, cu câte două treceri fiecare.
Sosirea şi festivitatea
de premiere vor avea loc, conform programului anunţat, mâine la orele 19.00 în
Piaţa Mică a oraşului.
Următoarea etapă a CNR
Dunlop 2013 va avea loc în perioada 23-24 august a.c. la Arad.
Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner
0 comentarii