În ceea ce priveşte siguranţa, şoferii germani, italieni şi
francezi sunt de acord: majoritatea apreciază ajutorul oferit de sistemele de
asistenţă pentru şofer, în special pe cele ce oferă asistenţă în situaţiile
periculoase. Funcţiile care monitorizează unghiul mort sau previn accidentele
prin intermediul sistemului de frânare de urgenţă au înregistrat cel mai mare
succes, fiind preferate de 84, respectiv 82 la sută din respondenţi. Acestea au
fost concluziile unui sondaj realizat de Bosch în rândul şoferilor din
Germania, Italia şi Franţa.
Pentru Gerhard Steiger, preşedintele diviziei Sisteme de control al şasiului Bosch, nu există nicio îndoială că: „Sistemele de asistenţă sporesc siguranţa şi confortul la bordul autovehiculului. Acestea ne ajută să ajungem la destinaţie într-un mod şi mai sigur şi confortabil.” Bosch a fost prima companie din lume care a dezvoltat sisteme de siguranţă precum ABS şi programul electronic de stabilitate ESP® şi le-a adus la maturitate, acestea putând fi lansate în producţia de serie. Astăzi, compania furnizoare de tehnologii şi servicii oferă clienţilor săi din întreaga lume şi sisteme inovatoare de asistenţă pentru şofer, cum ar fi sistemul predictiv de frânare de urgenţă şi tempomatul adaptiv.
Majoritatea clienţilor sunt foarte interesaţi şi bine informaţi
Cât de informaţi sunt şoferii în privinţa celor mai noi sisteme de asistenţă pentru şoferi, care este experienţa lor zilnică de conducere şi care este, în opinia lor, ajutorul oferit de sistemele electronice? Acestea au fost întrebările adresate de Bosch şoferilor care au achiziţionat autovehicule de dimensiuni medii şi mici între 2009 şi 2012. Cu alte cuvinte, în majoritatea cazurilor, respondenţii erau proprietarii autovehiculelor în care sistemele de asistenţă erau disponibile în cel mai bun caz ca dotări opţionale. Cu toate acestea, cumpărătorii s-au dovedit a fi bine informaţi. Majoritatea acestora sunt interesaţi de tehnologiile care asigură asistenţă şi informaţii, în special în ceea ce priveşte siguranţa, dar şi confortul în situaţiile de trafic cu opriri şi porniri dese.
Majoritatea persoanelor intervievate conduc cu plăcere şi se consideră şoferi experimentaţi a căror atenţie nu poate fi uşor distrasă. Cu toate acestea, răspunsurile primite au relevat faptul că mulţi dintre şoferi s-au confruntat cu situaţii critice în ultimele douăsprezece luni înaintea efectuării sondajului: 70 la sută şi-au amintit că au fost nevoiţi să folosească frâna de urgenţă, 47 la sută au recunoscut că, la schimbarea benzii de circulaţie, au văzut târziu autovehiculul care se apropia din spate, iar 34 la sută au ezitat cel puţin o dată în momentul în care au fost nevoiţi să aleagă între frânare şi manevrele de evitare într-o anumită situaţie. Prin urmare, funcţiile care oferă siguranţă suplimentară înregistrează o cerere mare. Atunci când respondenţii au fost întrebaţi ce sisteme de asistenţă electronică sunt cele mai utile, 84 la sută dintre aceştia au ales asistentul pentru monitorizarea unghiului mort. L-au urmat îndeaproape, pe poziţia a doua şi a treia, sistemele de frânare de urgenţă care previn producerea accidentelor ce implică pietonii şi coliziunile din spate.

Totuşi, şoferii europeni sunt bine informaţi şi cu privire la modul în care
tehnologia de ultimă oră poate face experienţa zilnică a condusului şi mai
plăcută. Fie că obişnuiesc să conducă pe autostrăzi aglomerate sau în condiţii
de trafic urban intens, tempomatul adaptiv inteligent le permite şoferilor să
ajungă la destinaţie mai puţin stresaţi. Prin urmare, tempomatul adaptiv ACC,
care reduce sarcinile şoferului în condiţiile obositoare de trafic cu opriri şi
porniri dese, este cel care urmează pe lista lor, imediat după funcţiile de
siguranţă.
Raportul între cerere şi ofertă stă la baza succesului pe piaţă al noilor
tehnologii
Sondajul efectuat în rândul şoferilor din cele trei ţări europene importante
evidenţiază şi faptul că proprietarii de autovehicule vor ca progresul să
continue. Aceştia se declară în favoarea inovaţiilor tehnice. De asemenea,
sondajul arată că şoferii sunt dispuşi să adopte conducerea automatizată.
Jumătate dintre cei intervievaţi cred deja în fezabilitatea tehnică a
autovehiculelor cu comandă complet electronică. 60 la sută dintre aceştia au
primit cu entuziasm ajutorul acordat şoferului – cu condiţia să poată fi
dezactivat în orice moment. Bosch lucrează la dezvoltarea acestor funcţii. În
2014, de exemplu, va lansa o funcţie de asistenţă la blocajele în trafic care
poate frâna, accelera şi vira în mod complet automat în condiţii de ambuteiaj
pe autostradă. Este conceput special pentru vitezele de maximum 50 km/h, iar
gradul de automatizare va creşte continuu în următorii ani.
Rezultatele par să confirme şi o ipoteză cheie a companiei Bosch: pe măsură ce
sistemele de asistenţă pentru şofer devin mai sofisticate, acestea vor deveni
din ce în ce mai des întâlnite pe piaţa autovehiculelor de mici dimensiuni cu
volume mari de vânzări. „Dată fiind cererea şi disponibilitatea din ce în ce
mai mare a tehnologiilor accesibile şi sigure, producătorii vor profita de
această ocazie pentru a se diferenţia de concurenţă”, declară Steiger.
Organizaţia de protecţie a consumatorului EuroNCAP (European New Car Assessment
Programme) subliniază la rândul său importanţa sistemelor de asistenţă pentru
şofer. Începând din 2014, pentru a primi punctajul maxim de cinci stele, cele
mai multe modele noi vor trebui să fie echipate cu sisteme de asistenţă pentru
şofer. Bosch sprijină această tendinţă prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea
continuă a sistemelor şi a senzorilor săi.
Sursa: Bosch Romania
0 comentarii