Noua decapotabilă Camaro va fi
prezentată în premieră la ediţia 2013 a salonului auto IAA.
Design optimizat din punct de vedere
aerodinamic, cu o priză de aer integrată în capotă, o nouă grilă a radiatorului
şi lămpi spate orizontale.
Noul sistem infotainment Chevrolet
MyLink.
În România, noul Camaro va costa de la
41.157 €.
FRANKFURT – La cea de-a 65-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt,
Chevrolet va lansa noul Camaro în versiunile decapotabilă şi coupe. Cu
o siluetă aerodinamică şi o postură mai joasă, dar şi cu noul sistem
infotainment MyLink de la Chevrolet, cea mai recentă ediţie a renumitului
autovehicul american a trecut prin cea mai semnificativă reproiectare de la
lansarea celei de-a cincea generaţii a modelului Camaro ca prototip, în 2006.
„Camaro s-a remarcat întotdeauna prin designul emblematic,
performanţele înalte şi plăcerea de a conduce, iar noi suntem foarte mândri de
noile variante coupe şi decapotabilă”, a declarat dr. Thomas Sedran, Preşedinte
şi Director General al Chevrolet Europe. „Acestea înglobează noi funcţii de
înaltă tehnologie care adaugă un plus de confort şi oferă clienţilor un raport
calitate/preţ excelent”, a adăugat Sedran.
Noul Camaro prezintă caracteristici aerodinamice îmbunătăţite, de
înaltă performanţă, care asigură o răcire mai eficientă şi mai multă
stabilitate la viteze mari de deplasare. Partea frontală prezintă o
grilă inferioară mai lată şi o grilă superioară mai îngustă, în timp ce priza
de aer funcţională integrată în capotă contribuie la reducerea temperaturii şi
a coeficientului aerodinamic. În partea din spate, capacul portbagajului,
lămpile orizontale şi un difuzor de aer completează acest design nou. Atât
varianta coupe, cât şi cea decapotabilă sunt echipate cu un spoiler cu o antenă
integrată.
Puterea este furnizată de un motor V8 de 6,2 l cu eficienţă
dovedită, care funcţionează împreună cu o transmisie manuală sau automată cu 6
trepte de viteză. Modelul cu transmisie automată include funcţia de management
activ al carburantului şi sistemul de sincronizare variabilă a supapelor (VVT).
Versiunea cu transmisie manuală dezvoltă o putere de 432 cp (318 kW) la
turaţii de 5.900 rpm şi generează un cuplu de 569 Nm la 4.600 rpm.
Autovehiculul este propulsat de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde pentru versiunea
coupe cu transmisie manuală şi în 5,4 secunde pentru versiunea decapotabilă cu
transmisie manuală.
Interiorul oferă confort şi conectivitate moderne
Accesul în interiorul noului Camaro se realizează foarte simplu şi
confortabil datorită funcţiei standard de acces fără cheie; pentru varianta cu
transmisie automată, clienţii pot opta pentru funcţia de pornire de la distanţă
a motorului. Pentru locurile din faţă ale variantei coupe pot fi selectate
scaunele sport tip bucket Recaro cu tapiţerie din piele şi reglare electrică.
Printre alte detalii interioare se numără un nou afişaj color ce
proiectează date pe parbriz şi noul sistem infotainment Chevrolet MyLink,
amplasat pe consola centrală. Sistemul este echipat cu un ecran tactil color de
7”, de înaltă rezoluţie şi are un meniu clar, cu afişaj sub formă de
pictograme.
Sistemul Chevrolet MyLink oferă utilizatorilor posibilitatea de a
deschide agende telefonice, liste de redare personale şi galerii foto stocate
în smartphone-uri compatibile. Conectivitatea este asigurată prin portul USB,
Bluetooth şi mufa Aux-in. Pe lângă recunoaşterea vocală, sistemul oferă o
funcţie de sinteză vocală a textului*, care permite utilizatorului să asculte
mesajele text de pe smartphone. Camera video pentru marşarier face parte din dotarea
standard a autovehiculului.
În plus, clienţii pot alege să achiziţioneze un sistem de
navigaţie integrat, cu hărţi rutiere pentru toate ţările din Europa. La fel ca
în cazul tuturor versiunilor Chevrolet MyLink anterioare, proprietarii vor
putea actualiza noul sistem cu aplicaţii dedicate imediat ce acestea vor fi
disponibile.
Preţ competitiv
Noul Camaro va ajunge la reprezentanţele Chevrolet selectate din
Europa spre finalul acestui an. În România, noul Camaro coupe va costa de la
41.157 €, iar versiunea decapotabilă de la 46.157 €.
Modelul Camaro oferă mult mai mult decât calităţi deosebite şi
preţ accesibil. Puterea robustă, designul emblematic şi atributele sale unice
de autovehicul sport au câştigat inima şi au incitat imaginaţia unui număr mare
de persoane, constituind de zeci de ani subiectul multor postere, tricouri şi
piese muzicale.
Conform descrierii celebre făcute jurnaliştilor în vara anului
1966, modelul Camaro original era un „mic animal feroce care se hrăneşte cu
mustangi”, fiind construit în jurul unei structuri monovolum şi al unui motor
de 3,9 l cu şase cilindri în linie. De atunci şi până în prezent, cinci
generaţii din ce în ce mai performante ale modelului Camaro au încântat fanii
auto din lumea întreagă. Până în 1968, autovehiculele Camaro erau asamblate în
două uzine General Motors europene: Anvers, Belgia şi Biel, Elveţia.
Performanţa a fost întotdeauna un ingredient esenţial al ADN-ului modelului
Camaro şi, prin urmare, a fost dovedită în cadrul multor forme de competiţii
auto.
Un element specific al stilului de viaţă american, la fel ca
plăcinta de mere şi jocul de baseball, autovehiculul Camaro a fost utilizat în
mai multe filme produse la Hollywood, cum ar fi Runaway Bride (1999), A Walk to
Remember (2003), şi, desigur, Transformers (2007, 2009, 2011), în care
autovehiculul sport Chevrolet Camaro a avut un rol principal, întruchipând
personajul Bumblebee.
În martie 2013, în cadrul Salonului Auto de la New York a fost
prezentată publicului cea mai recentă ediţie a modelului Camaro Z28, considerat
de mulţi ca fiind cel mai emblematic şi mai exclusivist model din istoria
Camaro. Propulsat de un motor V8 de 7,0 l dezvoltat împreună cu echipa Corvette
Racing şi capabil să dezvolte o putere estimată la 500 cp (373 kW) şi să
genereze un cuplu de 637 Nm, noul Camaro Z28 este echipat în mod corespunzător
pentru a respecta tradiţia mărcii cu care se mândreşte.
Datele tehnice sunt preliminare
* Disponibilitatea în limba locală a funcţiei de recunoaştere
vocală şi a celei de sinteză vocală a textului depinde de piaţă.
Sursa: Chevrolet Romania
0 comentarii