Florin Tincescu - Simone Tempestini
Simone Tempestini si Bogdan Marisca au testat modelul Skoda S2000.
Florin Tincescu a continuat testele cu modelul Citroen C2 R2 Max.
Juniorii NRA vor lua startul la Prealpi Master Show in Italia.

Imediat dupa Sibiu Rally Show, echipa Napoca Rally Academy a inceput pregatirea pentru sezonul 2014. Simone Tempestini a testat in premiera modelul Skoda S2000, iar Florin Tincescu a continuat acomodarea cu modelul Citroen C2 R2 Max.

Imediat dupa Sibiu Rally Show, competitie in care Marco Tempestini s-a impus la clasa 4WD dupa un duel fantastic cu Simone Tempestini, iar Vlad Cosma a castigat la clasa 2WD, Napoca Rally Academy a inceput pregatirile pentru sezonul 2014 cu primul test pe macadam.

Pe speciala Dobarca, proba inclusa in editia din 2013 a Raliului Sibiului, pilotii Napoca Rally Academy au inceput pregatirea pentru sezonul urmator, unul in care obiectivele sunt si mai ambitioase decat anul acesta. Simone Tempestini, campion la juniori in 2013, a testat modelul Skoda S2000. „Masina da impresii diferite decat un R4: raspunde mai repede si mai bine! Se simte diferenta de greutate, e mult mai usoara si precisa. A fost distractiv si mi-a placut.A fost o sesiune de teste productiva in care am adunat multe informatii despre comportamentul masinii", a spus Simone Tempestini, la finalul sesiunii de teste.

„Totul a decurs cum ne-am asteptat, Simo s-a obisnuit repede cu masina si cred ca s-a distrat. Noi am fost multumiti de ce am vazut si de timpii lui. Clar pentru echipa noastra a inceput sezonul 2014 cu aceasta ocazie. Franarea si inertia masinii au fost aspectele care l-au impresionat cel mai mult”, a spus si Marco Tempestini, liderul Napoca Rally Academy.

Si Bogdan Marisca a testat modelul Skoda S2000 fiind in cautarea unei alternative pentru sezonul 2014. „A fost un test scurt, dar si acum mai zambesc”, a spus Bogdan Marisca, dupa experienta cu modelul Skoda S2000.

Pentru Florin Tincescu sezonul 2014 inseamna trecerea la o masina din clasa R2 si dupa experienta pe asfalt din Raliul Croatiei cu modelul Citroen C2 R2 Max a continuat testele cu aceasta masina pe macadam. „In 2014 voi trece la o alta clasa. Va fi un pas important pentru mine si trebuie sa ma pregatesc cat mai bine. Imi place mult cum se comporta masina pe macadam si sunt sigur ca trecerea la o masina din clasa R2 este cel mai bun pas pentru mine acum”, a spus si Florin Tincescu.

Tot ca parte a programului de pregatire pentru sezonul 2014, juniorii Napoca Rally Academy – Simone Tempestini si Florin Tincescu – vor lua startul, in perioada 7 – 8 decembrie, la Prealpi Master Show cu Skoda Fabia S2000, respectiv Citroen C2 R2 Max.

Sursa: Berti Panaiot, National Communication Manager
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii