Justin Barcia a fost încoronat rege al Bercy la etapa de
Supercross ce a avut loc în Franța, cel mai mare eveniment de supercross din afara
Statelor Unite ale Americii. Aceasta a fost a doua victorie a sa, pe prima obținând-o în 2010, în timp ce colegul său Trey
Canard s-a clasat pe locul secund, iar celălalt coleg al său, pilotul Dunlop
Gaultier Paulin terminând al patrulea.
Barcia și-a adjudecat victoria cu un scor de 1-1-2 obținut în trei etape față de scorul 2-2-1 obținut de Canard.
Coechipierii din cadrul echipei sponsorizate de Dunlop au schimbat locurile
între ei, nefiindu-le ușor să își mențină pozițiile fruntașe. Barcia a clacat în cea de a treia cursă
eliminatorie și l-a tras și pe Canard în rostogolire. Aceasta i-a scos pe ambii piloți din cursa
finală eliminatorie, ceea ce i-a lăsat cu foarte puține șanse în clasamentul
final al etapei.
Paulin a fost europeanul
care s-a clasat cel mai sus la o categorie care nu reprezintă domeniul său de
bază, conducându-și vehiculul Kawasaki printr-o serie de rezultate bune pe tur, o victorie în
superpole și terminând al treilea, al patrulea și al cincilea în palmaresul personal. A ratat
in extremis podiumul în cursa indoor, care este ceva oarecum diferit de MXPG.
Francezul Paulin a concurat în cadrul evenimentului pentru a se distra și pentru a fi alături de
fanii francezi locali, înainte de a testa și apoi de a lua o pauză
pentru a se pregăti pentru sezonul MXPG 2014.
Gautier Paulin:
“Sunt foarte fericit cu rezultatele mele din acest weekend. Am venit aici să mă distrez și să fiu cu fanii francezi și nu am uitat nicio clipă că obiectivul echipei mele și al sponsorului nostru este câștigarea, în 2014, a Campionatului Mondial MXGP. Totul a fost pozitiv; mi-a făcut plăcere să concurez aici, să îmi întâlnesc fanii și să concurez cu unii dintre cei mai buni piloți americani de Supercross. Nu am eșuat deloc pe parcursul acestui weekend, am acumulat puncte, am iețit câștigător in Superpole într-o seara și am obținut un scor de podium vineri, terminând patrulea după trei americani. A fost minunat să mă aflu aici; fanii au fost minunați și m-am bucurat de fiecare oră din acest weekend. Acum avem mai multe sesiuni de testare, după care voi lua o pauză de recuperare, întrucât sezonul a fost lung.
“Îi felicităm pe Justin, Trey și Gaultier pentru marile
lor performanțe de la Bercy. O dată în plus, piloții Dunlop s-au plasat la cel mai înalt nivel.
A fost, deasemenea, bine să vedem că nivelul competițional dintre piloții americani consacrați și cel concurențiilor europeni sunt
apropiate, după cum am văzut și la Motorcross of Nations. Lucrăm cu echipele noastre la testele pentru
2014 și
sperăm sa vedem curse și mai palpitante.”
Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner QLT Group Division
0 comentarii