Dunlop ROSBK
Cupa DUNLOP Romanian Superbike 2013, singura competiție românească ce se desfășoară exclusiv pe circuite de viteză profesioniste precum Hungaroring, PannoniaRing sau Brno, și-a premiat ieri câștigătorii.

După un sezon dinamic, cu numeroase răsturnări de situație, în care victoria finală la clasa regină a competiției ia revenit timișoreanului Cătălin Cazacu, DUNLOP RoSBK a adus din nou pe scena unui club din București performerii motocilismului viteză atât din România cât și din Bulgaria și Israel.

Recunoscută ca o competiție internațioală, cupa DUNLOP Romanian Superbike 2013 a aliniat la start în acest sezon peste 250 de sportivi din țări precum: România, Bulgaria, Israel, Ungaria, Austria, ș.a. Nivelul din ce în ce mai crescut al performanței sportivilor înscriți la start a determinat echipa organizatoare a competiției să introducă o secțiune specială în competiție, dedicată exclusiv sportivilor cu performanțe mai mari, clasa Superbike Challenge powered by DUNLOP, iar la finele sezonului, noutatea anului competițional 2013 a adus pe podiumul de premiere doi sportivi redutabili din Israel: riderul Barda Gal, ocupant al poziției a treia in clasa Superbike Challenge 1000cm, și conaționalul său Dan Trock, încoronat Rookie of the Year pentru cea mai spectaculoasă lansare la clasa mare a competiției.

Pe scenă au mai urcat: Cătălin Cazacu, câștigătorul clasei Superbike 1000cm, Ionuț Mistode, ocupantul locului secund al clasei, Ștefan Popescu, clasat pe locul 3 la finele sezonului 2013 în clasa SBK, Comnin Costescu, câștigător al clasei Supersport 600cm, Petre Pop, locul doi în această clasă, Alex Burac, clasat pe trei la SSP, rookies de la GP Racer 1000cm Iosif Ureche, Florin Neacșu și Răzvan Ponoran, rookies de la GP RACER 600cm Draghici Emil, Șimuț Silviu și Cristi Tufaru, ș.a.

Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner QLT Group Division
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii