Cu 125 de ani de istorie în spate şi capacitatea de
anduranţă în cadrul competiţiilor ca obiectiv central al Dunlop, compania îşi
propune să îşi optimizeze prezenţa în acest sector. Cu 34 de victorii la Le
Mans, care fac din Dunlop producătorul de anvelope cu cel mai mare success din
istorie, cu două victorii la cursa de 24 de ore de la Nürburgring obșinute în ultimii 4 ani şi cu două titluri
mondiale succesive la clasa LMP2 în cadrul Campionatului Mondial de Anduranță (WEC), nimeni nu se îndoieşte de dedicaţia
pe care compania Dunlop o dovedeşte pentru acest sport.
Performanţele echipelor
Dunlop în testările din pre-sezon făcute la Paul Ricard pentru WEC şi pentru
Campionatul European Le Mans Series (ELMS), au oferit primele indicii pentru
performanţele ce pot fi atinse de către gamele de anvelope ce vor fi utilizate
în 2014.
Dunlop este, de
asemenea, singurul furnizor de anvelope pentru Campionatul Internaţional GT
Open, unul dintre cele mai mari campionate GT din lume. Noutatea pentru anul
2014 este reprezentată de un acord de furnizare încheiat cu BMW M235i Cup, o
clasă din cadrul seriei VLN, pentru care Dunlop este furnizor al echipelor
cliente. Dunlop a înregistrat unmare success în cursa GT de anul trecut cu AMG,
fiind câştigător la cursa de 24 de ore de la Nürburgring cu echipa Black Falcon
şi la cursa de 6 ore VLN cu echipa Rowe. În anul 2014, ca urmare a unei
realocări a producţiei, activitatea Dunlop de dezvoltare a activităţii în
domeniul anvelopelor pentru G3 va fi concentrată asupra tehnologiilor de
success pentru anul 2015 şi anii ce voi urma, anul 2014 fiind dedicat
testărilor.
Filosofia
abordată de Dunlop se adreseză colaborării cu clienţii şi are în vedere
oferirea celor mai performante produse, pentru a contribui la victoriile
echipelor noastre partenere. Suntem încântaţi să ne optimizăm prezenţa în
sectorul de curselor de anduranţă prin includerea BMW M235i în portofoliul nostru de brand
unic. În campionatele GT, unde avem competiţii deschise, contiuăm să testăm anvelopele
în vederea unei evoluţii care să ne asigure parteneriatul cu echipe de top şi
dincolo de anul 2015.
Vom
participa la primul eveniment de anduranţă în acest weekend la Silverstone, în
cursele din cadrul ELMS şi WEC. Clienţii noştri sunt foarte mulţumiţi
de rezultatele muncii noastre de pe timpul iernii şi am avut parte de nişte
teste foarte bune la Paul Ricard la începutul acestei luni, unde am fost cei
mai rapizi în opt din zece sesiuni, cu cinci echipe diferite aflate în topul
clasamentului în funcţie de timp. În clasamentul general în funcţie de timp
cele 4 echipe de de top din WEC au fost echipate cu anvelope Dunlop iar în
cadrul ELMS am avut două dintre cele mai rapide echipe, chiar şi fără
utilizarea produsului cu compus moale. ”
Sursa:
Izabella Ghita, PR Managing Partner INKCOMM PR
0 comentarii