Bosch imbunatateste pompa manuala de vacuum
Cu ajutorul pompei mecanice de vacuum EVOII, Bosch a demonstrat că există un potenţial considerabil de dezvoltare a componentelor convenţionale. Compania a făcut pompa mecanică economică mai uşoară şi mai eficientă, aducând-o la acelaşi nivel cu pompele electrice de vacuum care se presupune că sunt mai eficiente, dar și mai costisitoare. Pompa Bosch EVOII oferă cel mai bun raport calitate-preţ de pe piaţă şi furnizează vacuum-ul necesar pentru servofrână. Având un preţ cu până la 75 la sută mai mic decât pompele electrice comparabile, această nouă generaţie reprezintă soluţia ideală pentru motoarele cu aprindere prin scânteie şi motoarele diesel moderne. Cu un nivel de emisii de CO2 de sub 0,4 grame per kilometru, această pompă are performanţe similare cu cele ale pompelor electrice. În plus, unitatea extrem de robustă este integrată în compartimentul motor, astfel încât şoferul nu aude niciun zgomot.

Pentru o asemenea realizare, Bosch a preluat propria pompă de vacuum, produsă până în momentul actual în peste 45 de milioane de unităţi, pentru a o îmbunătăţi până în cele mai mici detalii. Această nouă generaţie este cu 300 de grame mai uşoară decât alte pompe mecanice şi cu peste un kilogram mai uşoară decât pompele electrice. Diferenţa se datorează rotorului termoplastic: paletele stabile pot crea vacuumul necesar, în timp ce greutatea totală a unităţii rămâne foarte redusă.

Principiul de funcţionare al pompei mecanice de vacuum a fost stabilit în urmă cu mult timp pentru motoarele diesel. În ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a cererii pentru pompele de vacuum pentru motoarele moderne cu aprindere prin scânteie, datorită răspândirii injecţiei directe de benzină. Aceasta, în combinaţie cu scăderea dimensiunilor motoarelor, permite reducerea consumului de carburant cu până la 15 procente. În 2013, aproximativ 40 la sută din toate autovehiculele noi din Europa erau echipate cu injecţie directă de carburant. Sistemele moderne de injecţie directă de carburant necesită o pompă suplimentară, deoarece vacuumul nu mai poate fi controlat de clapeta de acceleraţie.

Pompa de vacuum EVOII demonstrează încă o dată faptul că Bosch pune accent pe îmbunătăţirea componentelor individuale. „În cazul EVOII, am reexaminat un produs de succes şi am perfecţionat fiecare detaliu”, a declarat Alessandro Fauda, şeful echipei de dezvoltare a pompei mecanice de vacuum. Drept urmare, produsul este proiectat astfel încât să furnizeze cantitatea necesară de vacuum, creând în acelaşi timp o cantitate minimă de frecare pentru orice produs de pe piaţă. Designul eficient al carcasei şi al elementelor rotative constituie rezultatul simulărilor şi al calculelor intense. Prin modificarea unor anumiţi parametri, Bosch a fost capabil să găsească soluţia ideală pentru fiecare utilizare.

O altă caracteristică a noii generaţii de pompe de vacuum este că pot fi adaptate nevoilor fiecărui client şi că pot fi utilizate împreună cu orice tip de motor. În funcţie de cerinţele clienţilor, pompa de vacuum Bosch poate fi acţionată de un arbore cotit, arbore cu came, roată dinţată sau lanţ. De asemenea, poate fi combinată cu o pompă de ulei sau de carburant. 

Sursa: Bosch Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii