Bosch a lansat ESP hev
În viitor, autovehiculele de mari dimensiuni vor avea nevoie de sisteme de propulsie electrificate pentru a respecta limitele de consum care devin din ce în ce mai stricte. Eficacitatea acestor autovehicule hibride și electrice va fi în mare parte determinată de abilitatea lor de a recupera cât mai multă energie în timpul frânării. Sistemul ESP hev oferit de Bosch este primul sistem de control al frânării din lume produs în serie care coordonează frânarea de la nivelul roții și al motorului electric, fără a fi nevoie de alte componente suplimentare, recuperând o proporție deosebit de mare din energia de frânare în timpul procesului. Sistemul a fost lansat la mijlocul anului 2013 în dotarea modelului Mercedes-Benz S400 Hybrid. „Folosind sistemul ESP hev, toate manevrele de frânare definite de Noul Ciclu de Conducere European (NEDC) pot fi valorificate complet pentru recuperarea energiei”, afirmă Gerhard Steiger, președintele diviziei Sisteme de Control al Șasiului. „Noua tehnologie face parte din kitul modular de frânare, cu care putem realiza un sistem de frânare personalizat pentru orice autovehicul.”

Nivel ridicat de recuperare a energiei datorită punții decuplate
La modelul S400 Hybrid, sistemul ESP hev de la Bosch coordonează cuplul de frânare al frânei hidraulice și al frânei de motor și controlează pompa electrică de vid a sistemului de amplificare a forței de frânare pe bază de vid. Circuitul de frânare de pe puntea spate motoare este decuplat de la pedala de frână. Asigurând în mod deliberat un joc mai mare al pedalei de frână, autovehiculul poate fi frânat inițial doar cu ajutorul motorului electric conectat la puntea spate, generând electricitate. Poziția pedalei comunică sistemului ce cuplu este necesar pentru generator. În cazul în care șoferul apasă mai tare pedala de frână, este generat un cuplu de frânare suplimentar pentru frâna hidraulică pe puntea față, astfel încât forța de frânare este acum aplicată ambelor punți ale autovehiculului. În cazul în care generatorul nu poate asigura un cuplu de frânare suficient pe puntea spate, sistemul utilizează pompa modulatorului hidraulic pentru a crea o presiune de frânare suplimentară. Tranzițiile sunt line și imperceptibile pentru șofer – comportamentul autovehiculului și poziția pedalei rămân neschimbate.

Pe lângă versiunea descrisă mai sus pentru circuitele de frânare cu distribuție pe puntea față și spate, Bosch oferă și o versiune pentru circuitele de frânare diagonale. ESP hev poate fi utilizat și la autovehiculele cu tracțiune pe puntea față sau cu tracțiune integrală. Noul sistem de frânare este bazat pe ESP premium, cea mai puternică dintre variantele Bosch Generation 9.

Kitul modular oferă sistemul de frânare potrivit pentru fiecare autovehicul
ESP hev face parte din kitul prin care Bosch poate configura un sistem de frânare personalizat pentru toate autovehiculele și nevoile clientului, luând în considerare criterii precum dimensiunea autovehiculului, tipul de sistem de propulsie, gradul de electrificare și numărul de funcții de asistență. În timp ce ESP hev este soluția de frânare regenerativă pentru autovehiculele hibride și electrice, sistemul ESP clasic continuă să fie soluția pentru autovehiculele convenționale. Există, de asemenea, două alternative cu amplificarea forței de frânare: soluția convențională bazată pe vid și iBooster. Acest sistem nou de amplificare electromecanică a forței de frânare nu are nevoie de vid și, în combinație cu ESP hev poate spori și mai mult recuperarea energiei – oferind în același timp o acționare excelentă a pedalei. În plus, iBooster oferă redundanța care este esențială pentru viitoarele funcții de conducere autonomă. Acesta va intra în producția de serie la finalul anului 2013. Cu alte cuvinte, Bosch oferă producătorilor de autovehicule un pachet unic de soluții modulare și scalabile, care este adecvat în special pentru modelele de autovehicule care sunt disponibile cu diferite sisteme de propulsie.

Împreună cu sistemul ESP, Bosch oferă și alte componente pentru diferitele modele ale noii serii Mercedes-Benz Clasa S, inclusiv sistemele de injecție directă pentru motoarele cu aprindere prin scânteie sau diesel, afișajul amplasat în mijlocul consolei, demarorul start-stop și ventilatorul motorului.

Sursa: Bosch Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii