Mașina aniversară este o ŠKODA Fabia 1,2 TSI/81 kW, culoare Alb
Moon.
Poveste de succes: vânzările ŠKODA au crescut de șase ori faţă de 1991.
Prof. Dr. h.c. Winfried Vahland: "ŠKODA va continua
să se dezvolte".
Este
pentru prima dată în istoria mărcii, când ŠKODA a produs mai mult de 1 milion
de autovehicule pe parcursul unui an calendaristic. Săptămâna trecută, în
fabrica principală din Mladá Boleslav, a ieșit de
pe linia de producție mașina-aniversară – o ŠKODA Fabia 1,2 TSI/81 kW de culoare Alb Moon. Atingând
pragul de un milion de automobile fabricate pe parcursul unui singur an
calendaristic, producătorul ceh de autovehicule își
reafirmă strategia de creștere internațională.
”Pentru prima dată în istoria de 119 ani a companiei noastre, ŠKODA a
depășit astăzi pragul magic de 1 milion de automobile
produse într-un singur an”, a declarat Prof. Dr. h.c. Winfried Vahland, Președintele Consiliului de Administrație ŠKODA. ”Un punct de referință pentru companie, de care toată echipa poate să
fie mândră. Nu ne vom mulțumi cu acest
succes. ŠKODA va continua să crească.”
La baza creșterii producției și a vânzărilor a stat cea mai amplă ofensivă a modelelor din istoria mărcii ŠKODA. Începând cu anul 2010, producătorul ceh și-a reînnoit continuu gama de modele, s-a dezvoltat în segmente-cheie, în special în cadrul fabricii principale ŠKODA din Mladá Boleslav – sufletul rețelei globale de producție. ”Cifra de 1 milion de autovehicule fabricate în acest an demonstrează forța centrelor noastre de producție internaționale și din Cehia, alături de priceperea tuturor echipelor noastre de producție", explică Michael Oeljeklaus, Membru al Consiliului de Administraţie ŠKODA, responsabil pentru Producție și Logistică. ”Intenționăm să continuăm să modernizăm și să dezvoltăm producția ŠKODA în următorii ani."
Pragul atins astăzi accentuează din nou evoluţia remarcabilă a
producătorului ceh, în special pe parcursul ultimelor două decenii. De la
căderea "cortinei de fier" și alăturarea la Grupul Volkswagen, în aprilie 1991,
ŠKODA și-a crescut de șase ori vânzările. Rapida renaștere a mărcii legendare de automobile a fost
într-adevăr impresionantă – poziţionată în inima Europei, a devenit un
producător cu succes internațional, cu o gamă de
7 modele disponibile în peste 40 de variante. De la fabricarea unui singur
model în anul 1991, şi anume Favorit, ŠKODA oferă astăzi cea mai diversă și mai atractivă gamă de produse din toate
timpurile.
Un pilon important al acestei creșteri de-a lungul ultimilor ani a fost extinderea
către noi piețe în afara Europei.
La începutul anilor 90, producătorul ceh era încă unilateral dezvoltat pe piața locală și în țările Europei
Centrale și de Est. Astăzi,
ŠKODA își comercializează
produsele în peste 100 de țări din toată
lumea. China a fost cea mai puternică piață individuală a mărcii încă din 2010. Doar pe
parcursul primelor luni ale acestui an, vânzările de pe piața chineză au reprezentat un sfert din total
vânzărilor ŠKODA.
În acest context, ŠKODA pune un accent deosebit pe producția locală din piețele-cheie internaționale, în plus față de capacitățile extinse din țara de provenienţă, ca parte a strategiei internaționale de dezvoltare. În China, cehii produc în
unităţile din Anting, Yizheng și Ningbo, în
parteneriat cu Shanghai Volkswagen (SVW). Până în prezent, mai mult de 1,3
milioane de unități au fost produse pentru
piața chineză în fabricile SVW. În acest an, ŠKODA și-a dublat gama de produse din China, ajungând la
șase modele fabricate local. În Rusia, modelele
ŠKODA sunt produse în Nizhniy Novgorod și Kaluga. În India, automobilele ŠKODA ies de pe
linia de producție din Pune și Aurangabad. Mașini ŠKODA se mai produc și în Slovacia, Kazakhstan și Ucraina.
Etape în producția ŠKODA
Auto:
- 10 decembrie 2014: ŠKODA produce autovehiculul cu numărul 1 milion din anul 2014, atingând pentru prima dată această performanță într-un an calendaristic
- 19 martie 2014: 11 milioane de automobile ŠKODA produse în fabrica din Mladá Boleslav
- 26 august 2013: 4 milioane de ŠKODA Octavia
- 9 iulie 2013: 1 milion de autovehicule ŠKODA produse în China începând din 2007
- 5 februarie 2013: 15 milioane de mașini produse începând din 1905
- 30 ianuarie 2012: 14 milioane de automobile produse începând din 1905
- 12 octombrie 2011: 10 milioane de autotursime ŠKODA produse în fabrica din Mladá Boleslav
- 8 aprilie 2009: 12 milioane de unități ŠKODA produse începând din 1905
- 13 iulie 2006: 10 milioane de autovehicule fabricate începând cu 1905
- 1991: 5 milioane de mașini ŠKODA produse începând din 1905
Sursa: Patricia
Zegreanu, Marketing & Communication Manager Skoda
0 comentarii