Nasser Al-Attiyah castiga etapa a doua a Raliului Dakar 2015
Nasser Al-Attiyah (Qatar) şi navigatorul Mathieu Baumel (Franţa) au dus modelul MINI ALL4 Racing spre victoria în cea de-a doua etapă a Raliului Dakar 2015. În cea de-a doua etapă, echipajele au avut de parcurs 625 de kilometri între Villa Carlos Paz (Argentina) şi San Juan (Argentina), inclusiv cea mai lungă probă specială a acestei ediţii, care a măsurat 518 kilometri.

"A fost o zi bună", a declarat Al-Attiyah după trecerea liniei de sosire. "A fost ceam ia lungă etapă a întregului raliu, aşa că nu a fost una uşoară. Chiar dificilă, ca să fiu sincer. Trebuie să continuăm în acest ritm şi atunci ne putem gândi la câştigarea Dakarului."

Etapa a fost foarte provocatoare şi o bună pregătire pentru etapele dificile care vor urma în cel mai dificil raliu din motorsport. Prima jumătate a etapei s-a desfăşurat pe macadam, de-a lungul albiilor secate, după care au urmat secţiuni cu macadam fin şi nisip. Chiar înainte de sosirea din San Juan, piloţii au avut de trecut câteva dune înşelătoare.

Echipajul argentinian Orlando Terranova - Bernardo Graue, tot cu un model MINI ALL4 Racing, a fost rapid la majoritatea punctelor de control ale etapei a doua. Cu toate acestea, cei doi au pierdut peste 22 de minute din cauza unui accident petrecut chiar înainte de finalul tronsonului cronometrat. Ei ocupă locul al zecelea în clasamentul general.

"Ne-am răsturnat de patru ori", a declarat Terranova. "După aceea, am pierdut mult timp pentru că a trebuit să reparăm roţile şi pompa de combustibil. Dar am ajuns la sosire şi acum trebuie să luptăm."

Joan "Nani" Roma (Spania) şi copilotul Michel Périn (Franţa) au reuşit să continue competiţie după ce au avut probleme tehnice în prima etapă. Mecanicii lor au lucrat toată noaptea şi au rezolvat problemele. Echipajul iberico-francez continuă raliul.

"În primul rând, vreau să mulţumesc echipei care a făcut o treabă excelentă", a spus Roma. "Au verificat tot motorul - o nebunie. Dar proba specială a fost grea. Pe parcursul primilor 300 de kilometri, am pilotat prin praful ridicat de numeroşii concurenţi din faţa mea. Trebuie să recunosc că nu a fost uşor să trece peste o asemenea dezamăgire apărută chiar la începutul Dakarului, dar vom continua să luptăm şi să obţinem maximum posibil."

MINI a avut o zi a doua foarte bună, în care alte trei echipaje au obţinut clasă în Top 10: Krzysztof Holowczyc (Polonia) - Xavier Panseri (Franţa) se află pe locul al patrulea în clasamentul general, în ciuda răului de mare: "A fost o probă specială foarte dificilă. Am avut un ritm bun pe parcursul primilor 450 de kilometri. Am forţat, darn u foarte mult", a spus Holowczyc. "Dar ultimii 50 de kilometri au fost oribili pentru mine. Succesiunea de suişuri şi coborâşuri mi-a indus un rău de mare. Pe tronsonul final de 30 de kilometri, tot ce îmi doream era să trec linia de sosire."

Echipajul rus Vladimir Vasilyev - Konstantin Zhiltsov a recuperat mult în cea de-a doua etapă şi acum se află pe un promiţător loc al cincilea în clasamentul general. Olandezii Erik van Loon şi Wouter Rosegaar se află pe poziţia a şaptea în ierarhia Raliului Dakar 2015.

Marţi, etapa a treia (San Juan - Chilecito) va duce caravana în munţii Argentinei. Proba specială de 284 kilometri va fi una mai scurtă şi mai puţin intensă, ceea ce va permite echipajelor să se bucure de decorul impresionant. Participanţii vor avea de traversat vârfuri maiestuoase şi canioane adânci, pe drumuri virajate de macadam, vor ajunge la altitudini de până la 3.500 de metri şi vor parcurge una dintre cele mai frumoase regiuni ale Argentinei. Altitudinea înaltă va fi o provocare şi pentru piloţi, dar şi pentru maşini.

Clasament general după etapa 2 (Top 5)
1. Al-Attiyah - Baumel (MINI ALL4 Racing) 6h19:40
2. De Villiers - Von Zitzewitz 6h27:22
3. Ten Brinke - Colsoul 6h29:22
4. Holowczyc - Panseri (MINI ALL4 Racing) 6h30:08
5. Vasilyev - Zhiltsov (MINI ALL4 Racing) 6h37:03

Ce urmează...
Ziua a treia (6 ianuarie 2015)
Start/sosire: San Juan/Chilecito (etapa 3)
Distanţă totală: 542 km, probă specială: 284 km, traseu de legătură: 258 km

Echipajele MINI ALL4 Racing în Raliul Dakar 2015
Monster Energy Rally Raid Team
#300 Nani Roma (Spania) - Michel Périn (Franţa)
#305 Orlando Terranova (Argentina) - Bernardo "Ronnie" Graue (Argentina)
#306 Krzysztof Holowczyc (Polonia) - Xavier Panseri (Franţa)
X-raid Team
#310 Vladimir Vasilyev (Rusia) - Konstantin Zhiltsov (Rusia)
#314 Erik van Loon (Olanda) - Wouter Rosegaar (Olanda)
#319 Boris Garafulic (Chile) - Filipe Palmeiro (Portugalia)
#329 Aidyn Rakhimbayev (Kazahstan) - Anton Nikolaev (Rusia)
#332 Zhou Yong (China) - Andreas Schulz (Germania)
#334 Stephan Schott (Germania) - Holm Schmidt (Germania)
Qatar Rally Team
#301 Nasser Al-Attiyah (Qatar) - Mathieu Baumel (Franţa)

Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii