Anvelopele
de curse BTCC aduc elemente strategice interesante atât pentru piloți cât și pentru
echipe.
Dunlop aduce în lumina
reflectoarelor, la Salonul Internațional Auto de la Geneva, gama celor
mai recente anvelope cu specificații proiectate pentru Campionatul
Britanic de Turisme MSA (BTCC) – unul din campionatele mondiale de top pentru
mașinile de serie. Aceste anvelope oferă piloților posibilitatea de a alege compușii, aducând mai aproape de spiritul
competiției din BTCC un nou element de strategie.
Furnizor
de anvelope în BTCC încă din 2003, mărcii Dunlop i s-a cerut în 2013 să
introducă o anvelopă ‘de opțiune’ pentru a mări variabilele strategice ale evenimentului, deoarece
introducerea unui compus mai moale adăuga o altă dimensiune cursei.
Astăzi,
gama de anvelope BTCC include trei anvelope pentru carosabil uscat: Dunlop
Sport Maxx Soft, Dunlop Sport Maxx Medium și Dunlop Sport Maxx Hard – cea din urmă fiind
special proiectată pentru vitezele foarte mari de pe circuitul Thruxton. Colecția include de asemenea anvelopa de curse pentru
carosabil umed Dunlop Sport BluResponse, dezvoltată pentru condiții de vreme ploioasă. Toate anvelopele sunt
proiectate să performeze pe toată distanța cursei, dar fiecare în parte este proiectată să atingă un nivel
excelent al performanței în
condiții
specifice de temperaturi și condiții ale pistei.
“Suntem
mândrii de linia noastră de anvelope pentru BTCC și suntem încântați să le prezentăm la Geneva. Construcția noilor anvelope BTCC se bazează pe învățămintele cheie pe care le-am extras din succesul
gamei GT de la Dunlop. Cele trei anvelope pentru vreme uscată utilizează
anvelope și
tehnologii de succes folosite în alte forme de curse – cum ar fi în Campionatul
nostru European Le Mans Series, cu programul câștigător LMP2,” a spus James Bailey, Director de
Relații Publice
și
Comunicare, Dunlop Motorsport EMEA.
Anvelopele
prezentate la Geneva sunt un upgrade de ultimă oră ce include o construcție mult mai responsivă ce menține durabilitatea pentru care marca Dunlop este
recunoscută, în timp ce livrează de asemenea un feedback mai bun pilotului, în special
în condiții de frânare
dură și în
virajele în care mașina
schimbă rapid direcția. Ea
oferă piloților
posibilitatea de a simți în mod
adecvat mașina, în
special în timpul virajelor rapide.
Campionatul
Britanic de Turisme MSA (BTCC) atrage echipe ce reprezintă producători de echipare
originală (OEMs) precum BMW, Honda, Mercedes-AMG, Ford, VW, Audi, MG și Toyota. În 2015, clasamentele în BTCC vor primi
un nou imbold odată cu intrarea în competiție a mărcii Infiniti, care a ales acest campionat
pentru a sprijini creșterea
mărcii sale premium în Europa.
“Una din
provocările din BTCC este de a proiecta și dezvolta o anvelopă pentru o varietate mare de mașini diferite. Cu toți cei patru piloți din vârful clasamentului care au pilotat patru
mașini
diferite în ediția din
2014 a campionatului, am demonstrat deja faptul că ne-am asumat să livrăm
egalitate, consistență și paritate în această competiție de viteză grea” a adăugat Bailey.
Alegerea anvelopei este cea mai
recentă dintre inovațiile pe care Dunlop le lansează prin
intermediul BTCC. În 2009, Dunlop a introdus Identificarea prin Radio Frecvență (RFID) în anvelopele de curse,
ceea ce a ajutat oficialii să numere anvelopele utilizate într-o etapă. Această
tehnologie este de asemenea utilizată în aplicațiile dedicate flotelor, aplicații dezvoltate de grupul Goodyear
Dunlop – în special în managementul flotelor de camion.
Sursa: Izabella Ghita, PR
Managing Partner INKCOMM PRA
0 comentarii