Cele patru
echipaje înscrise în Cupa Suzuki au făcut spectacol pe probele speciale din
Tess Rally, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri 2015.
Primul echipaj câștigător din 2015: Vlad
Cosma / Diana Hațegan.
Cel de-al treilea sezon din Cupa Suzuki, competiție
monomarcă din cadrul Campionatului Național de Raliuri, a
început în forță la Tess Rally, prima
etapă din 2015. Alex Ardelean, campionul din 2014, Vlad Cosma, Horia Chiriguț
și M. Ardelean au fost cei patru piloți care s-au luptat pentru
supremație pe specialele dificile din jurul Brașovului.
Cu o cutie de viteze cu grup scurt, care aduce un plus de
performanță, modelul Suzuki Swift Sport a fost în centrul atenției
și la clasa 9, unde piloții din Cupa Suzuki s-au
luptat pentru locurile de pe podium. “Cupa Suzuki este un proiect care vrea să
faciliteze accesul piloților în Campionatul Național
de Raliuri. La fel ca și în celelalte sezoane am
reușit să atragem doi debutanți, dar și
un pilot cu experiență, Vlad Cosma, care a câștigat
două competiții monomarcă. În plus, pe performanțele piloților
din Cupa Suzuki contează acum și două echipe, Napoca
Rally Academy și Sibiu Racing Team, ceea
ce aplifică și mai mult lupta pe probele speciale”, a spus Aurel Chirteș,
directorul Wise Motorsport, partenerul tehnic al Cupei Suzuki.
Cu două probe speciale câștigate vineri, Horia
Chiriguț a ajuns în parcul de service în postura de lider la Cupa Suzuki. Și
Alex Ardelean a câștigat o specială în prima
zi, dar alegerea neinsipirată a anvelopelor l-a costat timp prețios
pe super specială și a fost nevoit să se mulțumească
doar cu poziția a doua. Vlad Cosma a a avut mici probleme la cutia de viteze pe
primele probe și a terminat ziua pe poziția
a treia.
Sâmbătă, în ziua a doua, toate echipajele din Cupa Suzuki au
plecat determinate să se implice și în lupta pentru podium
la clasa 9. Strategia și mai ales alegerea
pneurilor a jucat un rol crucial în etapa de la Brașov,
condițiile imprevizibile fiind tipice pentru prima etapă a sezonului.
Vlad Cosma a câștigat primele două
speciale de sâmbătă, iar Alex Ardelean s-a impus pe Babarunca, cea mai lungă
probă a raliului. După evoluția de pe această probă,
campionul de anul trecut a urcat pe primul loc în Cupa Suzuki, fiind urmat de
Vlad Cosma, Horia Chirguț și
M. Ardelean.
Lupta pentru victorie a fost extrem de strânsă pe ultimele trei
probe speciale. Vlad Cosma și Diana Hațegan
având un final în forță și
reușind să câștige toate probele, ceea
ce le-a asigurat prima victorie în Cupa Suzuki, chiar la debutul în această
competiție. “Sunt foarte fericit că am început sezonul cu o victorie. A
fost o etapă dificilă din toate punctele de vedere și
tocmai de aceea acest succes este și mai frumos. Cu excepția
unor mici probleme la setarea cutiei de viteze, care vor fi remediate până la
etapa următoare, mașina a funcționat
foarte bine și mă bucur că am ales să concurez anul acesta în această competiție.
Atmosfera din cadrul Cupei este una excelentă și sunt sigur că vom avea
un sezon foarte disputat în lupta pentru primele poziții”,
a spus Vlad Cosma, care a terminat pe prima poziție în Cupa Suzuki și
pe locul secund la clasa 9.
Alex Ardelean și Horațiu
Baltador au repetat performanța din sezonul de debut și
au terminat pe locul secund în Cupa Suzuki și pe poziția
a treia la clasa 9. „A fost un raliu frumos, iar principala provocare a fost
alegerea pneurilor. Vineri nu am fost foarte inspirați,
dar am recuperat timpul pierdut sâmbătă. Îmi place cum se comportă mașina
cu noua cutie și sunt bucuros că am
terminat pe podium în toate competițiile în care suntem
implicați: locul 2 la Cupa Suzuki, locul 3 la clasa 9 și
locul 3 la echipe. Pentru această performanță aș
vrea să mulțumesc echipei de mecanici condusă de Iulică Niță,
copilotului meu, Horațiu Baltador, și
familiei mele care a fost alături de mine în aceste zile”, a spus și
Alex Ardelean.
Aflați la primul raliu din
Campionatul Național, Horia Chiriguț
și Andrei Hicea au avut o evoluție fără probleme, reușind
în final să termine pe podiumul Cupei Suzuki și pe locul patru la clasa
9. “A fost primul raliu pentru noi, iar condițiile din ziua a doua au
fost extrem de dificile. Am învățat multe aici și
fiecare probă specială parcursă înseamnă un plus de experiență
pentru noi, pe care-l vom valorifica în etapele viitoare”, a spus și
Horia Chiriguț.
Cele trei echipaje de pe podium și-au asigurat premii în
valoare totală de 2.000 Euro. Arad Rally, etapa a doua din Campionatul Național
de Raliuri, se va desfășura în perioada 8 – 9 mai.
Primul raliu pe macadam este inclus ca etapă în Cupa Suzuki, toate cele patru
echipaje confirmând deja prezența.
CLASAMENT
CUPA SUZUKI 2015 (după Tess Rally)
1. Vlad Cosma / Diana Hațegan – 21,6 puncte
2. Alex Ardelean / Horațiu Baltador – 18 puncte
3. Horia Chiriguț/Andrei Hicea – 14,4 puncte
4. M. Ardelean/R. Maior – 12 puncte
1. Vlad Cosma / Diana Hațegan – 21,6 puncte
2. Alex Ardelean / Horațiu Baltador – 18 puncte
3. Horia Chiriguț/Andrei Hicea – 14,4 puncte
4. M. Ardelean/R. Maior – 12 puncte
Sursa: Berti Panaiot,
National Communication Manager
0 comentarii