La Raliul Aradului, a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri, trei echiaje sunt pregătite să facă
spectacol pe macadam. Alex Ardelean, câștigătorul
Cupei Suzuki în 2014, se va lupta pentru victorie cu Horia Chiriguț și Andrei Mușețeanu.
Cele trei echipaje înscrise în
Cupa Suzuki vor lua startul în acest weekend la primul raliu pe macadam din
sezonul 2015. Programată pe specialele din jurul Aradului, etapa a doua din
Campionatul Național de Raliuri este una lungă, cu peste 150 kilometri de probă
specială, dar și extrem de spectaculoasă.
Alex Ardelean/Horațiu Baltador, Horia Chiriguț/Andrei Hicea și Andrei Mușețeanu/Claudiu Panait sunt cele
trei echipaje care vor lua startul vineri, fiecare la volanul unui model Swift
Sport preparat de Wise Motorsport, partenerul tehnic al Cupei Suzuki, și care se vor lupta pentru
puncte și premiile în bani puse în joc în Cupa Suzuki. Toate cele trei echipaje
vor puncta și la clasa 9, unde se încadrează modelul Suzuki Swift Sport conform
regulamentelor FRAS.
După locul secund obținut la prima etapă din acest
sezon, Alex Ardelean și Horațiu Baltador și-au propus să-și păstreze șansele la titlu în Cupa Suzuki cu un rezultat bun și în Raliul Aradului. „Mă bucur
că se anunță vreme bună, așa că am scăpat de loteria alegerii inspirate a pneurilor. Ceea ce urmărim
la Arad e mai multă regularitate pe probele speciale. Din punct de vedere
tehnic totul este ok, așa că mie și lui Alex nu ne rămâne decât să ne concentrăm pe pilotaj” a spus Horațiu Baltador, copilotul
echipajului campion în 2014.
Debutant anul acesta în
Campionatul Național de Raliuri, Horia Chiriguț a avut o evoluție excelentă în prima zi pe
asfaltul de la Brașov, iar în final a terminat pe ultima poziție a podiumului. Împreună cu
Andrei Hicea, copilotul său, Horia Chiriguț și-a propus să continue
parcursul bun din prima etapă și aici la Arad. “Ținând cont de experiența din Campionatul Național de Off Road recunosc că
mă simt mai bine pe macadam. Este un raliu rapid, cu multe capcane, și va trebui să rămânem
concentrați până la final. Am așteptat cu nerăbdare acest raliu și chiar dacă nu ne-am acomodat
în totalitate cu mașina sper să avem o evoluție frumoasă. Îmi plac probele foarte mult și sper ca vremea să țină în continuare cu noi”, a
spus și Horia Chiriguț.
Andrei Mușețeanu a lipsit la prima etapă
din Campionatul Național de Raliuri fiind plecat în prima expediție românească pe patru roți în nordul extrem al Siberiei.
Acum, împreună cu Claudiu Panait, copilotul său, vrea să se lupte pentru
victorie în Cupa Suzuki. “Aventura în Siberia a fost incredibilă și cel mai mult m-au impresionat
oamenii. Este o experiență pe care nu o voi uita niciodată. Revenind la Raliul Aradului, este un
raliu frumos, foarte rapid, dar un raliu în care copilotul va juca un rol
foarte important. Dictarea aici trebuie să fie exactă pentru că altfel totul se
poate termina prost”, a spus Andrei Mușețeanu, pilot care s-a impus la
trei etape din cadrul Cupei Suzuki în 2014.
Philips Automotive este lider
în domeniul soluților de iluminat dedicate industriei auto și, începând cu Raliul Aradului,
partener al Cupei Suzuki. “Parteneriatul cu Philips Automotive confirmă
valoarea Cupei Suzuki ca platformă de marketing, dar și ca banc de teste pentru soluții dedicate industriei auto.
Sunt încântat că Philips Automotive este noul nostru partener și că am reușit să atragem un brand nou atât
de cunoscut în Campionatul Național de Raliuri. Etapa de la Arad este prima pe
macadam din calendarul intern și cred că vom vedea un duel interesant pe fiecare
probă specială între piloții înscriși în Cupă, iar pentru noi acest lucru este cel mai important”, a spus
Alin Radu, director general Suzuki România.
Raliul Aradului, a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri și din Cupa
Suzuki, se va desfășura în perioada 8 – 9
mai. În total, sunt programate 11 probe speciale cu o lungime de peste 150 km.
Sursa: Berti Panaiot, National
Communication Manager
0 comentarii